Caprele pe punte

„Odată, două capre s-au întâlnit pe o punte care era atât de îngustă, încât nu puteau trece una pe lângă alta. S-ar fi putut înţelege, ca una să se retragă de pe punte, iar cealaltă să treacă liniştită. Ori să găsească altă soluție. Însă erau amândouă la fel de încăpăţânate… Şi au început cearta. …”

Este metafora ce definește spațiul politic românesc, cuprins de ceva vreme de o febră a ciondănelii încăpățânate. Liderii celor două tabere, convinși că au fiecare în spate milioane de susținători, se zbat pentru obținerea puterii, fără a vedea că între timp armatele lor s-au transformat în simpli spectatori.

Singura diferență este că în apă nu vor cădea cele două capre, ci taberele care le fac galerie; adică poporul român.

Această vendetă politică a confiscat tot spațiului public și agenda cetățenilor, eliminând orice alte preocupări ce ar ține de un dram de normalitate.

Stăm prinși într-o buclă a istoriei, care ne arată de ce nu suntem și nu vom fi niciodată occidentali. Obosiți de normalitate civilizației în care riscam să ne instalăm, ne-am dat silința să alegem reprezentanții capabili să pună în scenă o telenovelă politică, salvându-ne astfel din fața lipsei de identitate în care risca să ne arunce bunăstarea. Detașarea noastră de ei este nepotrivită: ei ne reprezintă pe noi, în măsura în care noi le-am acordat încrederea și le girăm comportamentul.

Asistăm de ceva vreme la un meci de liga a treia jucat pe Arena Națională, în care jucătorii, băieți de cartier cu cefele și obrazele groase, au iluzia unei înfruntări între F.C. Barcelona și Real Madrid, considerându-se participanți la „El Clásico”. Ca să-și asigure victoria, fiecare dintre echipe a mituit sau a amenințat arbitrii, pregătindu-se să le susțină decizia dacă le este favorabilă sau s-o conteste aprig în cazul în care nu-i susține.

România a devenit un mare laborator de psihologie socială, în care se testează toate limitele (prostiei) clasei politice și comportamentul cetățenilor la diferite tipuri de îndoctrinări. N-am crezut că atâta prostie este posibilă nici măcar la politicieni. Mai mult chiar, rămân uimit de modul în care populația riscă să se lase contaminată de această psihoză stârnită de fapt de boala puterii totale cu care sunt infestați politicienii. Mă întreb, încă odată: care este miza?

Diavolul își face vacanța în România, fiind găzduit de clasa politică. De la un timp însă pare a sta mai mult pe la USL, împingându-i liderii să iasă zilnic la televizor cu declarații belicoase, cu speranța ascunsă că va putea arăta românilor cum arată Iadul.

Reluând o expresie a lui Andrei Pleșu, „mă uit ca prostul” de ceva vreme la televizor și nu-mi vine să cred ceea ce-mi văd ochii: un grup de țațe politice puse pe gâlceavă, contorsionându-se moral în toate direcțiile în lupta pentru amantul perfect: Puterea. E ceva halucinant în acest comportament de cartier al unor personaje, cărora nu ai nicio șansă să le ghicești intențiile, în condițiile în care astăzi contrazic ce au spus ieri, pregătind astfel formulele pe care le vor uita mâine în favoarea altei poziții pe care o vor adopta poimâine; și așa la infinit. Mai nou, ca într-o piesă de teatru al absurdului, văd un Președinte, fie el și interimar, și un Prim-ministru (fie și el interimar!) îndemnând populația la nesupunere civică, adică încercând s-o scoată în stradă. Împotriva cui? Sensul protestelor de stradă împotriva lui Băsescu era dat de controlul pe care acesta îl avea asupra Executivului. Or, acum conducerea executivului aparține lui Ponta (cel puțin teoretic, deoarece nu știu cine-i face agenda sau, mai bine spus, dacă există o agendă). Acum orice protest cu miez nu poate fi făcut decât împotriva Guvernului (și împotriva lui s-ar face protestele dacă n-ar exista o imensă undă de teamă de maladia și lipsa de scrupule care a cuprins USL-ul). Doar ce este de partea lor este bun; tot ceea ce-i contrazice este ilegal și ilegitim. Cum au continuu nevoie de un adversar și de o țintă, acum și-au propus o nouă miză: Justiția. Și-au găsit și persoana de care să se folosească într-o asemenea luptă: Mona Pivniceru. (Recunosc că am o reținerea față de acest personaj încă de când lupta, cu „substanța dreptului în mână”, pentru salariile judecătorilor. Nu scopul luptei m-a deranjat, ci modalitatea în care făcea asta, multe din argumente fiind trase de păr.) În ritmul acesta cred că vor ajunge să-și constituie o justiție privată, un fel de Stabor al USL-ului (cu Mona Pivniceru în calitate de krisinitor suprem), care să-i judece numai așa cum vor ei; adică să-i scoată nevinovați, singurii șobolani pe care vor ajunge să-i vadă vreodată fiind doar cei roșii de pe lângă ei. Eventual, vor chema în fața Staborului și pe cei 7,5 milioane de români, pe baza cărora își legitimează toate gesturile aiuritoare, stabilind că aceștia le-au dat un mandat în alb pentru mutarea țării „pe alt continent” (din punct de vedere politic) și pentru radierea dovezilor privind existența altor români. Social-democrația riscă să se dovedească a fi mai curând social-anarhie.

Lideri politici de mucava, obișnuiți mai curând cu showul politic decât cu guvernarea, uitându-se umili la moderator să vadă dacă au spus bine, dacă fiecare din cei 7,5 milioane se uită la televizor, dacă… . Palatul Victoria riscă să devină și el, asemenea Palatului Cotroceni pentru o vreme, platoul Antenei 3. În zbuciumul lor de-a lua locul lui Băsescu (adică de-a fi aidoma lui și ceva pe deasupra), pseudo-revoluționarii de catifea se dovedesc a nu avea stofă de guvernanți, ci doar de șefi ai unei galerii menită să strige la infinit „Jos Băsescu!”.

Lupta împotriva lui Băsescu nu este un proiect politic. Ceea ce înseamnă că USL-ul se umflă degeaba în pene cu cei 7,5 milioane: aceștia din urmă nu au votat pentru Antonescu, pentru Ponta sau pentru marele program de guvernare care încă nu a fost elaborat, ci doar împotriva lui Băsescu și împotriva a ceea ce el reprezintă. Or, cei doi artiști ai circului la care asistăm, au ajuns între timp să întruchipeze multe din defectele care au dus la o asemenea opoziție împotriva lui Băsescu și ceva în plus: dorința de putere totală, indiferența față de cetățeni, ineficiența economică etc. Dacă o țin tot așa, Băsescu va părea o zână bună, la care același popor va ajunge să privească plin de speranță.

Mă întreb ce va mai scoate Băsescu din joben, obligat să întrețină magia. Probabil o altă majoritate. În condițiile refuzului categoric al celor de la USL de-a coabita, din nefericire pare a fi singura soluție, tranzitorie, pentru a duce în cantonament pentru o vreme una din echipele înfierbântate. Mă tem însă că va da curs naturii sale, aruncând pe piață alte dosare, care nu vor face decât să încingă și mai mult atmosfera. Ori că USL-ul, luându-i jucăria numită Justiție, va arunca în scenă dosarele opoziției (și pe titularii lor la lei), îngropând cât mai adânc dosarele USL-iștilor care umplu cu frenezie revoluționară televizoarele.

În fiecare dimineață deschid televizorul cu teama de a nu afla că între timp am fost mutați într-un alt spațiu socio-politic, într-o altă dimensiune a istoriei, într-o altă limită a prostiei.

 

PS. Acest text are un caracter de pamflet politic, reprezentând forma de tratament pe care încerc să mi-o aplic pentru a rezista la maladia politicii. Orice asemănare cu realitatea este doar nominală, personajele făcând parte dintr-o Românie imaginară, construită ca model ipotetic pentru a ilustra ce-a mai rea posibilitate a acestei țări. Este o încercare de a prezenta un coșmar al acestei națiuni, cu speranța secretă a autorului că românii, văzându-i chipul, se vor împotrivi cu încăpățânare ca el să devină vreodată realitate.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Un răspuns

  1. 8 februarie 2017

    […] [1] Primul episod al seriei poate fi găsit aici: http://viorel-rotila.ro/caprele-pe-punte/ […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>