Câteva soluții de rezistență în fața forțelor situaționale

Caritatea atributivă dă seama de posibilitatea unui mod de acțiune ce ține cont de modul de-a fi și de impactul forțelor situaționale, indicând demersul de-a cerceta situația înainte de a trece la atribuiri dispoziționale (gene, trăsături de personalitate, patologii personale etc.). O astfel de atitudine ar evita eroarea fundamentală de atribuire.[1] Autorul consideră că această perspectivă este caracteristică în special societăților individualiste, acestea practicând investirea individului cu responsabilitatea totală asupra propriilor acțiuni.

Conștientizarea

Conștientizarea salariaților privind existența mecanismelor arătate anterior, apelând la exemple cât mai intuitive cu putință poate fi un bun punct de pornire (menționez faptul că avem un studiu pilot în desfășurare pe această temă). Argumentul pentru recurgerea la astfel de exemple îl constituie dorința de-a depăși mecanismele reflexe de apărare morală, de dezincriminare personală. În acest sens, este indicată și evidențierea formelor de raționalizare care se ivesc în astfel de situații, respectiv a argumentelor pe care subiecții și le aduc, organizate pe tipologii[2]. Un exemplu îl constituie o anumită formă a impersonalului se: dacă ceilalți fac și nu li se întâmplă nimic înseamnă că: așa se face! pot să fac și eu pentru că nu mi se va întâmpla nimic! trebuie să fac așa pentru a mă identifica cu ceilalți! etc.

Conștientizarea omniprezenței răului, ca posibilitate și realitate face și ea parte din strategia de luptă . Răul se ivește ca posibilitatea în toate actele/gesturile profesionale. Cu cât mai mare este importanța gestului profesional cu atât mai severe sunt consecințele alunecării în rău.[3] Evitarea unei auto-situări indiscutabile de partea binelui, ce are drept consecință suspendarea conștiinței morale critice exercitată asupra propriilor gesturi, accentuează riscul răului, eu-l securizându-se după interpretarea a priori a tuturor gesturilor drept bune.

Apartenenţa la un grup considerat privilegiat (sentimentul de castă), absența exemplelor cotidiene de analiză morală/deontologică riguroasă și obiectivă, lipsa de reacție a victimelor și a societății, sunt toate parte componentă a unui sistem ce generează forțe situaționale (cu observația că parte din atitudinile personale contribuie la generarea și întreținerea câmpului de forțe situaționale), favorizând apariția răului. Vorbim în acest caz nu numai de evitarea personală a răului, ci și de încercarea de a stopa participarea unei persoane la întreținerea unui sistem ce deschide și întreține posibilitatea răului, mergând până la provocarea lui.



[1] Philip Zimbardo, Efectul Lucifer, Editura Nemira, București, 2008, pp. 321-322.

[2] Analiza biasurilor cognitive dă seama în mare măsură de tipul de soluție recomandat.

[3] Exemplu tipurilor de operații: cu cât mai complexă este operația cu atât mai severe sunt consecințele unei erori profesionale. Cum greșeala profesională are drept context personal raporturi volitive diferite, este evident că ivirea răului cunoaște profunzimi diferite.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>