Despre cadouri aniversare

Astăzi împlinesc 42 de ani. Motiv pentru care urmează să primesc câteva cadouri. Pe vremea copilăriei (poate și puțin după) era momentul central al întregii zile. Acum sunt doar captivul tradiției, ținut să mă bucur față de unele cadouri și forțat să mimez bucuria față de altele.

Ca să-i întristez pe cei apropiați pot spune că este un moment situat între două extreme, dezvăluind de fapt atenția de care mă bucur (sau nu). Altfel spus, astăzi urmează să primesc unul sau două lucruri care este posibil să-mi placă și o mulțime care-mi sunt neutre. Mai trist este că nu vor lipsi nici cele absolut inutile, așa cum m-am obișnuit de câțiva ani. Mă liniștește însă șablonul „Intenția contează!” și faptul că la rândul meu am cumpărat altor (multora din cei care-mi vor cumpăra mie) suficiente lucruri inutile. După atâția ani și ocazii de cumpărat cadouri mărturisesc că empatizez un pic cu cei care se află în situația asta astăzi datorită mie.

Sunt mai multe moduri de-a alege un cadou, cel mai tare bazându-se pe străduința de-a ghici ceea ce și-ar dori celălalt sau ce i-ar face plăcere. După ani de instrucție (vă dați seama că nu putea să vină decât de la o femeie) am învățat că e vorba de o tehnică specială, unde trebuie să investești ceva timp, pasiune și gust.  De asemenea, poți cumpăra ceva ce persoana căreia vrei să-i faci cadoul nu știe că-și dorește, dar prezentarea făcută ajută cadoul să se integreze în lumea dorințelor ei. Cel mai sigur în acest sens mergi pe lucruri ce au calitatea de simboluri ale grupului la care aspiră cel aniversat.

La fel ca în cazul discuțiilor și declarațiilor și în materie de cadouri există platitudini. Le poți cumpăra de la orice magazin specializat în kitsch-uri de făcut cadou. Sunt cu atât mai plate cu cât sunt mai scumpe și cu cât îți solicită un efort mai mare pentru a vedea la ce ar putea folosi sau unde le-ai putea pune fără să te încurce (primitorul cade în capcana costului și nu se îndură să le arunce). Eventual, începi să te întrebi cui le-ai putea face la rândul tău cadou pentru a scăpa de lucru și de povara  (Vai, trebuia să spun plăcerea!) căutării unui cadou pentru cineva.

Există cadouri care vădesc faptul că persoana care le-a cumpărat n-a depus nici un efort pentru a se întreba ce ar putea să-ți placă. Ele au un efect contrar celui așteptat: în loc să te bucure atenția care ți se acordă vezi dintr-o dată că modul tău de-a fi nu contează, că ai căzut într-unul din cele câteva șabloane cu care acea persoană se raportează la ceilalți. Altfel spus, că ai devenit obligație socială pentru cei apropiați. La limită, poate fi considerată o formă de atenție.

O altă categorie de cadouri – piese de vestimentație care nu ți se potrivesc. Stârnesc o discretă nervozitate generată de faptul că ai fost cât pe ce să primești ceva care să-ți folosească (și o nemulțumire că alții te credeau mai slab, sau că ar putea fi un mesaj implicit pe care ți-l transmit pe această cale de genul: ești prea…).

Există cadouri alese pe genul smuls: intrat într-un magazin și cumpărat primul lucru care sare în ochi și se încadrează în bugetul estimat. Înmânarea se face cu o serie de explicații care să-i contextualizeze (adică să-i justifice) într-un mod cât mai adecvat valoarea, însoțită de dorința evidentă atât a celui care-l oferă cât și a celui care-l primește de a trece mai repede peste acest moment stânjenitor. (Este una din categoriile ce generează câteva bombăneli după momentul festiv și ceva vreme post aniversare.)

Cadouri alese sub orientarea „Să-mi amintesc ce mi-a cumpărat de ziua mea pentru a vedea ce-i cumpăr!” Ea vizează cel mai adesea valoarea cadoului, dar nu exclude un dram de ranchiună față de cadoul nepotrivit pe care ți l-a făcut cândva cel căruia acum ești nevoit să-i faci, la rândul tău, un cadou.

Cadoul cumpărat prin delegație: apelezi la cineva pe care-l consideri priceput pentru a-ți cumpăra un cadou pe care să-l oferi unui apropiat (bănuiesc că ar putea apărea chiar o profesie: cumpărător de cadouri). Eventual, apelul la altă persoană pentru a executa această sarcină socială deoarece ți-e lene să faci acest efort. Cum și eu am făcut astfel de demersuri nu pot să judec prea aspru. Rezultatele pot fi diverse, însă lipsa de atenție, dacă este descoperită, deranjează.

Cadoul cumpărat din obligație (având în vedere că este vorba de o tradiție, aș putea spune că toate cadourile cad sub această modalitate volițională de raportare) – trebuie să-i cumpăr ceva de ziua lui/ei care să îndeplinească mai multe condiții: costul să sugereze un grad ridicat de atenție (însă obiectul trebuie cumva să-și sugereze costul) însă să nu fie atât de mare încât să-l resimt; să nu consume prea mult timp căutarea lui dar să exprime ceva despre modul meu de-a fi (faptul că mă respect); mi-ar face plăcere să văd că poartă ce i-am cumpărat (însă, eventual, să nu arate mai bine decât mine) etc.!

Una din regulile ce cred că ar trebui avute în vedere: costul nu este tot una cu valoarea (un exemplu poate fi util: o ghilotină scumpă valorează mai puțin decât un gadget ieftin). Altfel spus, nu contează atât cât costă cadoul (evident, până la o anumită limită), cât mai curând cât de bine se înscrie el în modul personal de-a fi, împlinind o dorință, o lipsă, o așteptare sau generând o surpriză plăcută.

Mărturisesc că m-am bucurat mai întotdeauna de cărți; este vorba de cărțile de filozofie. Evident, cu condiția să nu le am deja, ceea ce crește riscul celui căruia s-a încumeta la un asemenea cadou.

Mi-aș dori cel mai mult liniște și timp de lectură. Nimeni nu-mi va da însă asta, chiar dacă ar putea. E un cadou pe care ar trebui să mi-l fac.

Din partea altor m-ar putea bucura și amintirea unor gesturi frumoase făcute de-a lungul anului. Însă cum nici eu nu excelez în această privință nu am dreptul să mă aștept la prea multe.

În definitiv, toate cadourile sunt semnul unei forme de atenții sociale, având rolul de-a sugera faptul că n-am murit pentru cel care face gestul (cel puțin nu încă). Motiv pentru care nu-mi rămâne decât să le mulțumesc tuturor celor care mi-au asigurat un loc în ierarhia relațiilor lor sociale (fie el și cumva impus)!

Mulțumesc de asemenea tuturor și pentru urări, indiferent de calea pe care mi le transmit! (Chiar dacă unele din ele sunt generate în mod automat de programe menite să țină minte ziua de naștere.)

Aidoma înjurăturilor, dar mult mai bine decât ele, urările sunt forme de confirmare a existenței personale în fața celor care mi le adresează. Chiar dacă sunt simboluri ale diferitelor etichete sub care sunt așezat, trebuie să recunosc faptul că reprezintă mult mai mult decât ignorarea totală. Le iau ca o formă de a spune: Mi-am amintit că exiști!  (După ce nu voi mai fi am speranța că vor lua forma: Dumnezeu să-l ierte!)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>