Caută
Avatarurile unei existențe
Despre mită, onorariu și paradoxurile morale din sănătate

Despre mită, onorariu și paradoxurile morale din sănătate

Am citit cu interes articolul De moravuri medicale, pe care-l recomand drept o interesantă reflecție asupra situației medicilor din România. Faptul că a ajuns să fie preluat și-n presă îi arată relevanța, chiar dacă-i aduce cumva o scădere de sens. Este încercarea unui tânăr medic de ași rosti experiențele, străduindu-se să le așeze cumva în raport cu pretențiile axiologice ale societății. Termenul paradox moral cred că surprinde ceva din esența situației în care se află mulți ca el.

Nu este interesant atât personajul cât curajul acestuia de-a rosti ceea ce întreaga castă refuză să spună: realitatea unui sistem. De ce ascund medicii și întregul personal medical aceste realități? Din același motiv pentru care întreaga societate refuză să vadă ce se întâmplă în Sănătate, bucuroasă că lucrurile merg totuși cumva. Este posibil ca funcționarea sistemului să depindă într-o măsură considerabilă exact de situațiile pe care le blamăm public cu titlul de șpagă, mită etc., acestea ascunzând de fapt realitatea unei justiții sociale la care participă, de voie și de nevoie, două părți: personalul și pacienții. Însă la fel de posibil este ca acest tip de rezolvarea individuală a unei situații care necesită soluții colective, adică așezarea pe formule funcționale a sistemului sanitar, să genereze anomalii de neiertat care afectează cele două părți, chiar dacă în măsuri diferite.

Suntem o societate care-și victimizează eroii, împingându-i în zonele sale de penumbră; o societate ce-și victimizează până și victimele bolii, prin indiferența cu care tratează sistemul ce ar trebui să le servească drept sprijin.

În spatele spumoaselor discursuri publice despre Sănătate se derulează, neștiute de public, miile de drame individuale, având drept victime și actori pacienții și salariații. Principalul motiv al acestui perpetuu deznodământ tragic îl constituie sărăcia: suntem prea săraci pentru a putea avea un sistem sanitar performant. Însă suntem și prea fuduli pentru a putea recunoaște asta. O abordare onestă a situației riscă să scoată la iveală ruptura dintre update-ul tehnologiilor la care recurgem în mod cotidian și starea de înapoiere în care înțelegem să menținem sistemul sanitar.

Avem profesioniști care ajung să primească pentru a-și păstra atât statutul cât și rolul, nevoiți să-și găsească de unii singuri motivația uriașelor eforturi, care în altă parte le este oferită de-a gata de către societate. Unii din ei alunecă dincolo de orice efort de reinterpretare a deontologiei profesionale prin gestul de a condiționa. Când ceea ce ține de un mod firesc al societății, respectiv recompensa în funcție de efort și rezultate, se desfășoară în afara legii, cu complicitatea instituțiilor statului (care înțeleg în felul acesta să compenseze nedreptatea prin inacțiune), alunecarea către mai-departele-și-totuși-diferitul pe care-l reprezintă condiționarea actului medical este de așteptat: dacă tot este ilegal să fii recompensat pe măsura a ceea ce faci asumarea altei ilegalități pare să nu aducă cu sine ceva radical diferit. Și totuși o face, fiind gestul care transformă victima în agresor.

Solidaritatea în sănătate are și o dimensiune mai puțin discutată: onorariile consistente (uneori) de la cei care au mențin la muncă profesioniștii și pentru cei săraci.

O judecată în alb și negru reprezintă o modalitate simplistă, ideologică, de-a aborda această problemă acută.

Am încercat anterior să analizez problema prin intermediul a două concepte:  Efectul Lucifer și culpa sistemului. Evident, ele nu reușesc să acopere întreaga arie a problemei. Suplimentar, ratează exact genul de insight-uri oferit de perspectivele individuale. Însă și abordarea exemplelor particulare cu o tendință insidioasă de generalizare, așa cum se întâmplă deseori în presă, ratează la fel de mult problema. O aplecare științifică asupra acestei situații ar putea s-o prezinte cât mai aproape de obiectivitate, schițând soluții posibile. Am încercat câteva cercetări pe această temă (câteva exemple pot fi găsite aici), însă ele sunt insuficiente. Semn că trebuie depuse eforturi mult mai mari în această direcție. Sunt totuși prea mulți cei care se simt autorizați să vorbească în lipsa unor date concrete; mai trist este că o parte din ei sunt chemați să schițeze direcții de acțiune, ce riscă să aibă la bază păreri personale în locul fundamentărilor științifice.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

2 comentarii
  • Viorele se intreaba: „De ce ascund medicii și întregul personal medical aceste realități ?”
    Raspunsul meu e incubat in subraspunsuri la subintrebarii rationale „din lantul economic”

    Admitand ca de azi „se decide privatizarea 100 % a serviciilor pe efortul privat 100 %” iar statul se focuseaza doar pe colecta CAS si colecta altor impozete derivate din inregistrarea activitatilor prestate in domeniul sanatatii si serviciilor sociale conexe, atunci STATUL s-ar putea sa stranga ceva bani de „subventionare a cardurilor de sanatate a vulnerabililor” si nu ar mai avea nevoie nici de casa de asigurarii de sanatate ( sunt de acord cu desfiintarea ) fiindca banii se plimba electronic acolo unde sunt programati sa se plimbe. Iar statul poate da ordin ca din contul expres al CAS din banca X sa plece pe cardul de sanatate a vulnerabilului Y care client al cabinetului privat Z poate primi plata cu cardul. Astfel serviciul prestat SE INCASEAZA ca RECOMPENSA a MUNCII direct LA BAZA serviciului aflat in directa relatie cu clientul. Pe acest scenariu subintrebarile din lantul valoric economic le asez astfel :
    Se simplifica lantul economic ? DA la INFINITTTTTTTTTTTTTTTTTTTT
    Are cineva de pierdut ? DAAAAAAAaa. Cei ce sunt „copiii oligofreni” ai econmiei de piata.
    O duc sarmani mai rau ca acum ? Nuuuuuuu, imposibil sa fie ceva mai rau ca acum
    Daca se prvatizeaza 100 % si se urmaresc zilnic contabilizarea incasarilor cresc veniturile la stat ? DAaaaaaaaaaaaa ( daca este controlat electronic 100 % ai si baza de impozitare )
    Daca se trece totul in factura cum se contabilizeaza formele neortodoxe de plata ? ( Exemplu , gaina, gasca, litru de lapte sau calupul de branza , folosit in sistemul TROC de PLATA ) Cum ? Raspuns : le rezolva initiativa privata si cu siguranta nu chiar in favoarea celor ce vor sa intre sa puna „impozite pe spaga mentalist/culturala”.
    La finalul lantului valoric /economic au medicii conditii de munca mai bune si salarii mai mari ? Cu foarte, fffff putin dar e in TRENDUL NORMALITATII. Si atunci de ce nu privatizam 100 % ? Fiindca abia suntem la faza de dezvoltare numita „co-plata” iar medicii sunt prea ocupati cu nevoile zilnice ale lor , ale familiilor lor si ale nevoiasilor si familiile nevoiasilor lor , asa incat sa stea sa propuna ei ca medici formule economice catre STATUL MAFIOT si olegofrenii cu drept de semnatura peste indobitocirea pacientilor si medicilor. Daca s-ar privatiza brusc 100 % totul s-ar destructura mai repede in ciuda cresterii reale a bazei de impozitare si monitorizare a clientilor/serviciilor. Dar….. de ce sa-i dau statului acest plus de impozitare la baza ?
    Cine imi garanteaza mie ca statul nu ramane PORC si in generatia urmatoare ? Nimeni.
    Atunci ramane cum am stabilit. SPAGA E TABU CULTURAL si NOI PACIENTII NU O DAM LA IMPOZITARE. Nici nu-i condamnam pe medici ca nu gandesc in lant valoric economic. Asa vad io comportamentul uman al clientilor si furnizorilor si tertilor pe lantul rational al etapelor economice din orice ciclu economic rational. Sper sa nu fiu un caz izolat in felu-mi de a da raspunsuri care se integreaza emic cultural sub o intrebare deloc economica a lui Viorel.

Viorel Rotilă

În căutarea identității