Despre orizontul de sens

Orice sens ia naştere într-un orizont de sens preexistent acestuia. Cel mai adesea Cultura constituie Orizontul ce permite profilarea oricărui sens. Ştiinţele (gândindu-le aici cumva în afara culturii, într-un mod oarecum forţat) joacă acelaşi rol pentru sensurile lor specifice. Trebuie astfel să vedem posibilitatea oricărei inovaţii ca fiind înrădăcinată în orizontul deschis de cercetările interioare. Există teorii care nu constituie invenţii în sens practic (de a face ceva nou) dar care modifică în mod esenţial structura de Orizont, deschizând astfel posibilitatea apariţiei unor inovaţii. Poate că sensul tare al geniului este dat tocmai de capacitatea de a face să se ivească modificări în structura de orizont odată cu inovaţia (sau înainte de ea). Încercarea lui Heidegger de a lansa un altfel de limbaj poate fi înțeleasă ca o modificare a structurii de orizont pe fundalul căreia discursul asupra fiinţei a luat o altă formă. Acesta este motivul esenţial pentru care nu ar trebui să vorbim la Heidegger de ontologie, ci de discurs asupra fiinţei (i-am spus în altă parte rostire a fiinţei).

În cazul ştiinţei esenţial este să descoperim transformările în structura de orizont care fac posibilă o inovaţie sau alta. Acest mod de abordare a istoriei ştiinţei îl putem găsi la M. Foucault, acesta operând cu conceptul de discurs (care corespunde într-o măsură considerabilă celui de Orizont la care recurg); un discurs este o modalitate particulară de aranjare a datelor în funcție de un anume interes. Știința, un metadiscurs, este unul din polii cei mai importanți de generare a unor discursuri specifice.

Dependenţa oricărui sens de contextul său (de orizontul de sens în care a luat naştere) dă o puternică orientare hermeneuticii, determinând-o să promoveze „relansarea unor lumi” (de sensuri) pentru a înţelege adecvat un concept. Însă pentru a ajunge la „lumea” proprie acelui sens trebuie îndepărtate straturile de semnificaţii pe care Istoria le-a aşternut peste el. De aceea frapează demersul onto-hermeneutic heideggerian: e o încercare de a desluşi ceea ce este prin intermediul lui ce putem spune despre ceea ce este, recurgând la rostirea iniţială şi la transformările rostirii produse de-a lungul Istoriei.

În structura Orizontului de sens intră în mod obligatoriu şi sensuri legate de autoconservare sau care iau naştere din perspectiva autoconservării. Din această perspectivă, trebuie să decelăm în fiecare sens influenţele pe care autoconservarea (ca sistem de sensuri) le are asupra sensurilor noastre curente, induse prin intermediul orientărilor fundamentale.

(Foto Kalantzis and Cope on Five Questions about Meaning, from: http://newlearningonline.com/literacies/chapter-7-literacies-as-multimodal-designs-for-meaning-2/kalantzis-and-cope-five-questions-about-meaning/)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site