Despre rău și societate

Umanitatea încearcă să se delimiteze de propriile-i căderi, cotându-le ca non-umane, Diavolul fiind prin excelență simbolul inumanului. Atitudinea ascunde refuzul de-a accepta acest tip de nelimitare a umanului, frica omenirii față de sine însuși. Astfel că Diavolul este chipul fricii omului de om.

    Orice sistem de putere este însoțit de forme specifice ale răului pe care le instituționalizează. Altfel spus, puterea este însoțită întotdeauna de o dimensiune a răului. Pentru ca lucrurile să fie și mai frumoase, societatea nu este posibilă fără un sistem de putere. Ceea ce face din Rău o prezență inerentă oricărei societăți.

    Contrar perspectivelor curente existența răului social nu este neapărat sinonimă cu anomia, existând numeroase forme sistemice ale răului (sau forme de organizare ce prilejuiesc răul); ba chiar aș spune că formele paroxistice de rău au survenit tocmai pe fondul unei foarte bune organizări. Răul nu este întotdeauna antisocial, deseori fiind inerent societății, diferențele de manifestare ținând de specificitatea sa în funcție de contextul (de fiecare dată social). Motiv pentru care idealul unei societăți de-a eradica răul rămâne cantonat în zona utopiei, singura posibilitatea constituind-o diminuarea formelor de rău cunoscute, ce coexistă cu posibilitatea ivirii altora neștiute încă.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site