Despre teza de realitate a lumii

Teza de realitate a lumii furnizează contextul necesar donării sensului de către conștiință. Existența ei nu trebuie gândită în termenii de adevărat și fals, ci în cei a interpretărilor posibile,[1] coerente între ele. W. V. Quine arăta că există familii de interpretări și teorii logic compatibile, care se potrivesc unei serii de fapte. Ceea ce arată că teza de realitate a lumii există în planul interpretărilor posibile.[2] Una din condițiile de existență a tezei de realitate a lumii este reprezentată de coerența interpretărilor, astfel încât ele să facă parte din narațiunea numită existența personală. Atunci când evenimentele nu sunt coerente între ele în mod obiectiv, conștiința operează în mod involuntar mici ajustări[3] pentru a reface coerența. La limită, ea reduce pretențiile de obiectivitate, amânând închegarea „tabloului” în așteptarea unor evenimente care să confirme narațiunea. Convingerea că trebuie să existe un tabloul al lumii, dublată de credința în posibilitățile proprii de a-l închega, sunt suficiente pentru a amâna decizia privind anumite domenii ale lumii, păstrând operaționalitatea tezei privind realitatea ei.

Existența trebuie gândită în termenii sensului pe care-l dăm ansamblului experiențelor proprii, orientării pe care acestea o capătă și sub semnul căreia cad toate percepțiile noastre. Teza de realitatea a lumii este contextul în care experiențele proprii își capătă sensul.

Din perspectiva tezei de realitate a lumii putem considera conștiința drept o meta-narațiune, ea fiind responsabilă cu închegarea coerenței punctului de vedere asupra lumii, pe care-l reprezentăm. Ea are astfel structura unui set de narațiuni ce par repovestite în fiecare moment, existența lor căzând de fapt într-o zona a subînțelesului.

Teza de realitate a lumii se sprijină pe existența celorlalți, pe presupoziția coerenței cu tezele lor de realitate. Existența altor persoane contribuie la generarea iluziei veridicității propriei teze. Bucuria de a găsi o persoană cu care împarți același mod de-a vedea lucrurile dă seama de existența unui orizont de așteptare. Altfel spus, teza de realitate a lumii include și posibilitatea întâlnirii altora, ce pot juca rol de confirmare a propriei prize la realitate, respectiv de veridicitate a propriei existențe.

Înglobând narativitatea, teza de realitate a lumii are o puternică funcție terapeutică, stabilizând  continuu-mul în care suntem situați, dându-i o aparență de predictibilitate, adică făcându-l Acasă.[4] Ea nu ține doar de o funcție pragmatică a cunoașterii, ci include o inserare cognitivă într-un univers pe care și-l dă ca „de cunoscut”, însă căruia ia fixat anterior coordonatele. Nu este atât a cunoaște pentru a face cât a cunoaște pentru a locui.[5]



[1] Și necesare din punctul de vedere al conservării structurii eului.

[2] Din această perspectivă, teza de realitate a lumii este echivalentul unei lumi în planul evoluțiilor istorice. Asemenea diferitelor epoci, persoana își țese propriul mod de-a vedea lucrurile, adică donează sens într-o modalitate particulară. Forțând exprimarea, teza de realitate a lumii are chipul unei „lumi personale”.

[3] Interpretări, memorie selectivă, recontextualizări etc.

[4] Din această perspectivă putem considera că ivirea conștiinței ține tocmai de acest efort de a face din mediul incert în care suntem situați un Acasă. Efortul comunitar de stabilizare a acestui continuu-m capătă chipul lumii, ea constituind o formă de Acasă al omenirii.

[5] A locui  dă seama în acest caz de încercarea de-a transforma Pământul sau diferitele dimensiuni  ale sale în locuri ale omului, acestea tinzând să fie deformate de modul omului de-a vedea (adică de-a lumi).

Adaugă un comentariu

Articole similare

Un răspuns

  1. Gheorghe Costel spune:

    Abordarea este interesanta si complexa, specifica filosofiei, exista insa si o abordare psihologica care ar putea completa partial acest frumos tablou, respecti n interpretarea despre sensul vietii si responsabilitate din logoterapie(„optimismul tragic”), a treia scoala de psihoterapie vieneza, intemeiata de Viktor Frankl, in urma experientei din lagarele de concentrare naziste(etica logoterapiei,fiind chiar postularea responsabilitatii).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>