Emoțiile: despre tiparele motorii

Emoțiile ar fi fost la bază dispozitive[1] menite să rezolve problemele, ce asigurau, cu un grad tot mai mare de probabilitate, supraviețuirea. În termenii teoriei evoluției poate fi explicată transformarea și perfecționarea emoțiilor. Ivirea conștiinței ar fi adus cu sine posibilitatea conștientizării lor.[2] Altfel spus, apariția unei „emoții față de emoție” (care corespunde, în termenii lui A. Damasio, în bună măsură sentimentului) ar putea constitui începutul. În felul acesta una din variantele evolutive ar fi: reacție – emoție – sentiment – rațiune.

Diferența pe care Damasio o face între diferitele moduri de-a fi ale emoțiilor, dând ca exemplu situația unei musculițe,[3] ilustrează un nou înțeles al acestora, bazat pe mai multe trepte: emoțiile pot exista chiar și „fără a fi simțite” (fără a fi conștientizate), apoi și fără a reflecta asupra asemenea „emoțiilor simțite” (cazul umanului). Ceea ce înseamnă o „întindere” a emoțiilor spre ceea ce par a fi exact fundamentele lor, adică tipuri pure de medieri ale relațiilor cu mediul, moduri predeterminate de reacție la mediu.

Dacă suntem de acord cu rolul important al structurii afective în supraviețuirea și existența speciei numite om, atunci trebuie să acceptăm faptul că anticii nu s-au înșelat prea tare încercând să identifice un centru în ceea ce constituie rezonatorul cel mai evident al diferitelor stări emoționale: cavitatea toraco – abdominală. Ea este rezonatorul emoțiilor deosebit de intense (via sistem nervos vegetativ).

O componentă esențială în desfășurarea emoțiilor o constituie tiparul motoriu, el dând seama de modele prestabilite de reacție față de anumite situații. În principiu, tiparele motorii sunt considerate a fi, în cea mai mare parte, universale, ceea ce ne conduce la ideea transcendentalității lor. Aceste tipare motorii pot fi a priori în ordine ontogenetică, însă ele ar putea fi explicate pe principii evoluționiste în ordinea filogenetică. Esențial este faptul că tiparele motorii dau seama de forme prestabilite de manifestare a emoțiilor, deschizând posibilitatea comunicării lor și a comuniunii, constituind unul din fundamentele socializării. În acest context intersubiectiv intervine, în ordine ontogenetică, și o adaptare la context a emoțiilor, respectiv o modalitate de semnificare colectivă, care contribuie la geneza sentimentelor. Motiv pentru care putem considera că o parte din tiparele motorii sunt induse cultural, ele dând seama de diferențele comportamentale existente între diferitele culturi. În aceste condiții în analiza emoțiilor și sentimentelor sunt importante atât tiparele motorii cu caracter a priori cât și cele învățate, ele necesitând însă o abordare distinctă.[4]



[1] În mod  complex pot fi gândite sub forma patternurilor comportamentale.

[2] Și reciproca trebuie luată în considerare, respectiv faptul că dezvoltarea lentă a unei forme de atenție asupra propriilor emoții ar putea sta la baza ivirii conștiinței. Faptul că una din trăsăturile dominante ale rațiunii o reprezintă capacitatea de smulgere din „circuitul scurt al emoțiilor” (din cuplul acțiunea este deseori rezultatul unei reacții la stimulii externi), detașarea de acțiunile pe care mediul le cere. Este vorba de o luptă continuă, căreia doar moartea ăi pune capăt în mod definitiv.

[3] Antonio Damasio, În căutarea lui Spinoza. Cum explică știința sentimentele, București, 2010, p. 43.

[4] Spre exemplu, în timp ce tiparele motorii învățate au surse de inducere a lor predominant culturale, cele  a priori pot fi induse de la nivele subcorticale. Evident, putem vorbi de un grad ridicat de contaminare, astfel încât inducerea lor să nu respecte întotdeauna acest model. Reținem faptul că, din perspectiva topografiei cerebrale, zonele de declanșare a emoțiilor par a fi diferite de cele de executare a lor (ultimele găsindu-se predominant în regiunea trunchiului cerebral). Damasio (p. 77 și urm.) reține următorul mecanism: stimulul apt emoțional (- evaluarea stimulului -) – declanșare – executare – sentimentul corespunzător.

 

(Imagine preluată de pe http://www.alinenewton.com/neuroscience.htm)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Un răspuns

  1. Caton MUSCELEANU spune:

    EMOTIA – MAI MULT DECAT O CALAUZA A NOASTRA PRIN „PADUREA NAEGRA”

    Cateva „emotii culturale” in fatza carora „am ramas mut de uimire” dar nici nu am plans si nici n-am simtit nevoia de a le aprofunda / pentru ca ma bucura doar asa cum sunt, : „modul cum munca altora de la mari distantze in trimit mie curent electric spre becul care-mi prelungeste ziua de munca” , „modul cum altcineva de la distantza imi poate intra ( cu sau fara voia mea ) in calculatorul meu”, „modul in care se extaziaza un profesor de matematica in fatza unei demonstratii pe care tocmai mi-a prezentat-o, dar io n-am retinut altceva decat bucuria exprimata de trupul sau in limbajul nonverbal si nimic din rationamentul sau si cauza „emotiilor superioare” transmise ochiului meu”  „modul cum formulele de calcul ale fizicienilor imi spun mie la ora fixa cand anume sa privesc o eclipsa de soare, etc, etc.
    Fie si numai din insiruirea acestor exemple e clar ca acceptam logic ca emotia a fost provocată de factori externi, ca a declansat modificari în starea funcționarea organismului si pozitionarea atitudinii mele fata de lumea inconjuratoare, ca mi-a miscat sufletul si constiintza si din acest unghi al pozitionarii “softul meu divin” daaaaa…ii valideaza lui Viorel afirmatia potrivit careia “emoțiile pot fi privite ca niste dispozitive menite să rezolve problemele” DAAAA, accept ca „emotiile sunt o intindere vectoriala spre ceea ce par a fi exact fundamentele lor, adică tipuri pure de medieri ale relațiilor cu mediul, moduri predeterminate de reacție la mediu”
    Rezultantele vectoriale ale „emotiilor matriciale” cum le numesc io ( intra si sentimentele in astfel de emotii matriciale ) participa asa cum le dicteaza softul divin in SENSUL CAUTARILOR dar faptul ca acest „tipar motoriu” cum il numeste Viorel ar fi lasat „in afara ratiuni” atunci cand spui ca , citez :„ratiunea se smulgere din circuitul scurt al emoțiilor” mie nu mi se pare o afirmatie ok, fiindca softul meu divin vede un CONTINUUM de aceiasi culoare pe AXA Emotie – Constiinta ( via sentiment si gand ) . De altfel cred ca afirmatia de mai sus , adica „smulgerea” nu ti-ar mai sustine afirmatia anterioara prin care spuneai ca vrei sa te lipsesti de „dihotomia rațiune-emoții” in incercarea ta de „a te identifica intr-un „AL MOD DE A FI AL UMANULUI”.
    Accept ca pot exista emotii neconstientizate, ca le putem analiza si in „complexe”, „arhetipuri” sau „paternuri” cum ne propune Carl Gustav Yung, accept ca aceste „tipare motorii dau seama de forme prestabilite de manifestare a emoțiilor, deschizând posibilitatea comunicării lor și a comuniunii, constituind unul din fundamentele socializării” dar sub nici-o forma nu accept separarea constiintei de emotie fiindca, as iesii din acel continuum validat de softul divin si nici nu cred ca merita efortul de a-mi raspunde copilareste la intrebarea : „ce a fost mai intai si mai intai oul sau gaina” ?
    Anterior scriam ca „ vad zorii constiintei undeva in ziua in care emotiile au fost expuse/provocate ca geneza la prima ridicare de privire spre cer” altfel spus la „prima iesire contemplativa a omului nevorbitor iesit din grota” sa spunem undeva in timpul unui relaxari dintre doua iesiri la vanatoare” si daaaa si acest „T zero al constiintei” s-a cadrat in tiparul ‚stimulul apt emoțional, evaluarea stimulului, declansarea unei reactii , si scrijelirea sentimentul corespunzător” pe peretii din grota sau pe plaja oceanului si chiar in acesta tentativa de „scrijelire a sentimentului divin” localizez prima suflare a constiintei sau „embrionare a sufletului” .
    Personal cred cel mai important aspect este sa dam importanta cuvenita acestei duble naturi sau „dualismului de semn al emotiei lumina” care ne poarta ca principal GHID prin PADUREA NAEGRA” si care, „la cererea proprietarului” explica „dominarea minții de un sentiment” explica „modalitatea în care trecem de la o stare afectivă la alta” si ma face sa cred ca „dragostea și furia” observatorului se justifica prin tipul de stimuli exteriori care ne incarca cu + plus sau cu – minus.
    Mai bine decat sa o numim „întunecare a minții” in termeni rationali e bine sa avertizam stimulul exterior ca chiar nu e de joaca cu acesta „intunecare a mintii” si ar fi mai indicat sa ne spuna ( in caz ca poate intra in lantul logic al efectelor ) daca ii foloseste la ceva la un moment dat energizarea mea negativa prin tunelul „marquerilor emoționali„ fiindca avantajele la „energizarea/potentzare pozitiva mie imi sunt CLARE  Aceasta natura duala a emotiei ar putea explica perfect „mecanismul de funcționare al afectivității”
    In prelungirea spuselor lui D. Goleman care „sugerează că femeile cu inteligență emoțională dezvoltată isi gasesc mai usor SENSUL IMPLINIRII” iti dau exemplu trait de mine ca experientza in fatza unei fetize de 4 anisori si cateva luni care, plangand si stergandu-si sangele din barbitza de dupa o cazatura din leagan pe pietrele de sub leagan, ma implora cu strigatele ei sa nu o iau de langa leagan si sa o puna la loc si „sa o ajut sa se imprieteneasca cu leaganul” Nu stiu daca am lacrimat mai mult empatizand cu durerile ei fizice si sangele din barbie sau pentru felul in care fetiza prietenilor mei relationa cu leaganul din care a cazut.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site