Caută
Avatarurile unei existențe
„Erou” fără voie. Despre „plagiatul” domnului G. Liiceanu

„Erou” fără voie. Despre „plagiatul” domnului G. Liiceanu

Am luat cunoștință cu tristețe despre articolul publicat de Eugen Cojocaru în Tribuna cu titlul Despre un plagiat și recidiviști. Gabriel Liiceanu&Cătălin Cioabă în M. Heidegger Ființă și timp (Humanitas, 2003)[1] în care afirmațiile mele sunt scoase din context, fiind prezentat ca un adevărat erou al luptei împotriva „plagiatorului Gabriel Liiceanu”.

N-am afirmat niciodată că traducerea lucrării lui Heidegger, Sein und Zeit, efectuată de domnii Liiceanu Gabriel și Cătălin Cioabă (sub titlul Ființă și timp) ar fi un plagiat după traducerea făcută de Dorin Gabriel Tilinca (publicată cu titlul Fiire și timp). Nici n-aș fi putut să fac o astfel de afirmație deoarece nu cred că este un plagiat.

Principala mea preocupare a fost aceea de  a identifica conceptele ce mi-au părut a fi mai adecvate, dublată de încercarea de a-i recunoaște primului traducător, Doru Gabriel Tilinca, meritele pentru efortul depus. Suplimentar, cred în continuare că utilizarea termenului fiire pentru a-l traduce pe sein merită reținută ca subiect de meditație filosofică.

După mai bine de 10 ani de la scrierea acelei cărți este posibil chiar să reevaluez pozitiv traducerea domnilor Liiceanu și Cioabă[2]. Faptul că am preferat-o în activitățile didactice desfășurate cu studenții este în sine grăitor.

Nu am pasiuni ce vizează încercarea de a demonstra erori editoriale sau existențiale ale domnului G. Liiceanu. I-am reproșat cu ani în urmă în mod personal absența unei preocupări pentru prețuri mai accesibile pentru câteva categorii de cărți (o politică editorială un pic mai socială). De asemenea, nu-i împărtășesc unele poziționări publice radicale și câteva dintre excesele din textele publicate. Însă, toate acestea trebuie așezate în umbra faptului că i-am citit majoritatea textelor, multe dintre ele cu plăcere. Suplimentar, chiar dacă pentru mine (bănuiesc că și pentru alții) este evidentă preferința domnului Liiceanu pentru a publica lucrări coerente cu o anumită viziune ideologică, nu pot să nu-i recunosc contribuția semnificativă la dezvoltarea culturii române prin intermediul editurii Humanitas.

Povestea plagiatului trebuie privită cu atenție. Amatorii de astfel de abordări pot efectua o cercetare amănunțită și bănuiesc că ar putea găsi niscaiva pasaje care ar putea fi puse în discuție (îmi amintesc vag că am zărit niscaiva rânduri prin notele de subsol ale Originii operei de artă, care semănau cu pasaje dintr-o monografie pe tema gândirii lui M. Heidegger publicate ulterior în limba română; posibil să fi fost Otto Pöggeler). Însă, trebuie să facă proba unor astfel de afirmații. Personal nu mi-am propus o asemenea abordare în cartea cu pricina, fiind nefirească citarea mea ca martor într-un „proces desfășurat de periferie împotriva centrului”.

Later edit: Constat că problema traducerilor din M. Heidegger a ocupat un spațiu de dezbatere mai mare de cât am crezut inițial. A se vedea în acest sens și articolul  Suntem ceea ce avem curajul să fim (https://oltenitainfo.ro/suntem-ceea-ce-avem-curajul-sa-fim/)

ANEXĂ

 Pentru a permite o analiză obiectivă redau atât „meritele” care-mi sunt aduse de Eugen Cojocaru cât și paragrafele în care eu am abordat această problemă.

Eugen Cojocaru[3]:

 (…) Liiceanu pretinde, în mod conștient și manipulator, a fi primul traducător al operei centrale a lui Heidegger Ființă și timp. În România doar Viorel Rotilă i-a demascat furtul pentru că Liiceanu are relații și persoana care ar îndrăzni va rămîne fără job, edituri, cronici etc. (…)

(…) Mi se pare și firesc, atît timp cît ai de-a gata un text în limba română – despre care, culmea neobrăzării, afirmi că nu există, și la care faci schimbări de dragul schimbărilor întreaga traducere fiind pastișată cum elegant se exprimă Viorel Rotilă, (Viorel Rotilă, Heidegger și rostirea ființei, p. 88, Lumen, Iași, 2009.) (…)

Paragrafele din Heidegger și rostirea ființei[4] în care apar mențiuni pe această temă:

 „Se impun câteva precizări tehnice: cartea Sein und zeit, esențială pentru aceasta lucrare, am citit-o inițial într-o altă traducere (de fapt în alte traduceri) decât cea efectuata de domnii Gabriel Liiceanu si Cristian Ciocan, respectiv în cea a domnului Doru Gabriel Tilinca. Acesta este motivul pentru care încă îmi mai pun problema care este traducerea cea mai adecvata: ființa sau fiire. Mă gândesc aici ca încercarea de a reda ființa în contextul timpului ar trebui sa trimită la un înțeles procesualist al ființei, termenul fiire fiind mai adecvat în acest sens. În același timp mă întreb dacă o traducere mai potrivită cu dorința gânditorului de a se smulge din modul de gândire al metafizici nu ar fi Sensul ființei și timpul. Este drept, sensul, alăturat conceptului de timp, poate sa trimită si la o direcție de curgere a unui „proces al ființei”, semnificație care ar avea o îndreptățire limitată.”[5]

„Termenul rostire este folosit de primul traducător în limba româna a lucrării Ființă și timp, Dorin Gabriel Tilinca, și, după ce primul contact l-am avut cu aceasta traducere, consider mai expresiv termenul rostire. Pentru a ajunge la un limbaj unitar în ceea ce privește terminologia heideggeriana, dar și datorită faptului că este mai reușită, am folosit ca referință traducerea lucrării Ființă și timp realizată de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă. Am avut în vedere în același timp meritele domnului Gabriel Liiceanu în traducerea și promovarea traducerilor din Martin Heidegger în limba română. Indiferent de divergența punctelor de vedere în ceea ce privește rolul domnului Gabriel Liiceanu în îmbogățirea culturii române cu aceste traduceri, la care trebuie adăugate zeci de pagini de comentarii ale operei heideggeriene deosebit de pertinente și utile, personal îi sunt recunoscător pentru aceasta muncă titanică. Însa, dincolo de recunoștința binemeritată, mă simt dator să observ că, uneori, între cele doua traduceri realizate pentru Ființă și timp (de fapt trei, dacă adăugăm si prima traducere parțială realizată de Dorin Gabriel Tilinca, la care acesta a revenit ulterior, dându-i o nouă formă) nu există mari deosebiri. Fiind unul din cititorii ambelor variante, în ordinea apariției lor, pot spune chiar ca, pe alocuri, în traducerea realizata de Gabriel Liiceanu și Cătălin Cioabă apar diferențe de traducere care au fost introduse doar de dragul diferenței. Ba chiar m-au surprins și câteva cazuri în care pentru conținuturi ideatice identice, unele fragmente din traducerea realizata de Dorin Gabriel Tilinca sunt erau mai coerente și mai expresive.”[6]

„Poate şi pentru a evita această confuzie primul traducător în limba română a lucrării Sein und Zeit, Dorin Gabriel Tilinca, în cea de-a doua ediţie (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2001) preferă termenul de fiire care este o substantivizare a verbului a fi; folosind fiire autorul reuşeşte să depăşească confuzia cu firea care desemnează o anume esenţă a celor ce sunt şi care, chiar dacă pe undeva ar putea coincide cu înţelesul fiinţei (cu fiinţa înţeleasă ca esenţă) nu-i acoperă totuşi integral înţelesul. Fiirea consider că este mai aproape de faptul-de-a-fi în limba română decât fiinţă. Dar parcă produce o ruptură într-o tradiţie ontologică; această formulare, odată avută în vedere, deschide anumite posibilităţi de înţelegere oarecum mai greu accesibile în cazul folosirii termenului fiinţă. Însă asta nu mă împiedică să optez pentru varianta fiinţă.”[7]

[1] https://tribuna-magazine.com/despre-un-plagiat-si-recidivisti-gabriel-liiceanucatalin-cioaba-in-m-heidegger-fiinta-si-timp-humanitas-2003/

[2] De fapt, întreaga mea carte necesită o revizuire, începând cu o corectură atentă a textului.

[3] https://tribuna-magazine.com/despre-un-plagiat-si-recidivisti-gabriel-liiceanucatalin-cioaba-in-m-heidegger-fiinta-si-timp-humanitas-2003/

[4] Rotilă Viorel, Heidegger și rostirea ființei, Editura Lumen, Iași, 2009.

[5] Ibidem, p. 5.

[6] Ibidem, nota 119, pp. 58-59.

[7] Ibidem, p. 123.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

Viorel Rotilă

În căutarea identității