Între natural și social

Posesia unor emoții esențiale pentru supraviețuirea strămoșilor mei, adică (și) a mea, emoții care acum nu-mi mai folosesc, ci din contră, deseori sunt considerate ca defavorizându-mă social, nu-mi poate fi reținută ca vină într-o axiologie a evoluției. În cauză este dorința oricărei societăți de-a forța membrii ei să-i asume valorile, chiar cu prețul eliminării acestora; adică o nefirească dorință de uniformitate născută în umbra unei concurențe între social și natural; cum socialul este un natural al umanului, ne aflăm în fața vechiului model la fiului ce vrea să-și ucidă tatăl pentru instaurarea unei noi ordini, fiind prins, în același timp, de nevoia asumării paternității drept ceva propriu; altfel spus, uciderea tatălui nu va însemna nicicum eliberarea de el, ci îi va permanentiza absența, trăită ca o veșnică lipsă. Astfel că socialul rămâne veșnic bântuit de natural, ca una din posibilitățile sale a cărei absență este resimțită, din când în când, la modul acut.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site