Raționalismul versus empirism

O dispută privind sursele certe ale cunoașterii adevărate.

Un bun rezumat ni-l oferă Florin George Popovici, pe blogul său. Îl redau în continuare in extenso:

În perioada modernă, două tabere s-au înfruntat cu privire la sursele credibile/fundamentele cunoaşterii: empirismul anglo-saxon (cei mai vehiculaţi reprezentanţi: John Locke, George Berkeley, David Hume; ca precursori: Francis Bacon şi Thomas Hobbes) şi raţionalismul continental (Rene Descartes, Baruch Spinoza, G.W. Leibniz).

Raţionalismul = raţiunea, gândirea este singura sursă a cunoştinţelor adevărate; cunoaşterea se concretizează într-un sistem deductiv.

Empirismul = nu există idei înnăscute (combaterea inneismului), întreaga cunoaştere provine din simţuri, din experienţă sau din prelucrarea acestora (se combate doctrina potrivit căreia atunci când spiritul uman întâlneşte pentru prima dat lumea ar fi înzestrat cu un bagaj de idei sau concepte care nu datorează nimic experienţei);

 

RAŢIONALISM VS. EMPIRISM

În ce constă cunoaşterea adevărată/cunoaşterea certă?

Teza (T)/moţiunea susţinută:

T: Raţionalism: raţiunea constituie sursa ultimă a cunoaşterii.

Argumente:

  • simţurile înşală; însăşi raţiunea poate să înşele uneori (vezi paralogismele din matematică); propriul corp poate fi pus sub semnul îndoielii
  • singurul lucru care rezistă îndoielii: îndoiala însăşi = subiectul care se îndoieşte, care gândeşte… = primul principiu al filosofiei
  • raţiunea este capabilă să intuiască în mod clar şi distinct adevărul
  • demersul cunoaşterii trebuie să se realizeze după o metodă prestabilită, de inspiraţie matematică, care să debuteze cu exerciţiul îndoielii
  • originat în conceptualismul medieval, susţine ideile înnăscute

T: Empirism:  simţurile/senzaţiile reprezintă sursa ultimă a cunoaşterii/la baza cunoaşterii noastre stau informaţiile furnizate de simţuri.

Argumente:

  • obiectele externe intră în contact cu simţurile noastre şi produc senzaţii şi percepţii care ne formează o imagine despre lumea externă
  • raţiunea are doar un rol secundar/derivat: combină informaţiile senzoriale şi formează astfel idei, raţionamente.
  • inducţia stă la baza cunoaşterii: se pleacă de la cazuri particulare şi se urcă spre un enunţ general
  • susţine că la naştere mintea noastră este ca o coală albă de hârtie (tabula rasa): toate ideile vin din experienţă, care impregnează treptat câte ceva pe această coală
  • cum se formează ideile? simţurile oferă însuşiri separate ale obiectelor lumii externe; raţiunea combină apoi aceste impresii şi formează judecăţi

Asemănări: Ambele orientări (curente) cercetează sursele cunoaşterii, cercetează procesul obţinerii cunoaşterii, recunosc faptul că senzaţiile le oferă informaţii;

 

Deosebiri: 1. Sursa cunoaşterii = senzaţia vs. simţurile ne pot înşela 2. Tabula rasa vs. Dumnezeu sădind informaţii 3. Mintea se apleacă asupra informaţiilor furnizate de senzaţii, pe care le combină pentru a produce noţiuni vs. simţurile cauzează paralogisme.”

(Sursa: http://floringeorgepopovici.wordpress.com/2012/02/13/problema-cunoasterii-repere-introductive/)

 

 

 

 

 

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>