Riscul dezumanizării

Profesiile medicale sunt caracterizate de o dezumanizare funcțională, care le permite atitudini obiective asupra pacientului, atitudini prin intermediul cărora reușesc să depășească barierele empatice ce tind să blocheze gesturile profesionale în compasiune și satisfacerea interesului pe termen scurt;[1] Zimbardo numește această formă pozitivă de dezumanizare „grijă detașată”.[2] Din perspectiva interesului nostru, respectiv acela al cercetării acțiunii sistemului asupra personalului medical, problema o constituie faptul că aceste exerciții de dezumanizare, curente în lumea medicală, riscă să devină paternuri de raportare la ceilalți chiar și atunci când situația cere în mod clar o abordare empatică. Ele tind să se transforme treptat în dimensiuni ale sistemului, contribuind la generarea forțelor situaționale.

Dezumanizarea personalului datorită controlului pe care-l are asupra pacienților și posturilor/situațiilor în care aceștia apar constituie un alt tip de risc. Într-un anume sens, vorbim de un cerc vicios în care intră o dezumanizare a personalului datorită dezumanizării pacienților (pe care personalul este tentat s-o instituie). Riscurile derivate din ansamblul instituțional sunt dublate de „perspectiva animalică/biologică” din care sunt priviți pacienții, perspectivă inevitabilă oricărei abordări medicale. Persoana este descompusă în elemente constitutive, gândită ca atare. Discursul personalului cu pacienții abordează astfel de perspective despre persoana sau corpul acestora din urmă chiar și în cazul unui comportament corect deontologic și plin de umanism.

Dezumanizarea pacientului[3] de către salariați prezintă avantajul unei decuplări emoționale, al evitării riscului empatiei, făcând parte din acțiunea profesională, adică având o dimensiune deontologică. Ea garantează obiectivitatea acțiunii profesionale, evaluarea statistică a cazului medical; altfel spus, căutarea celei mai bune soluții posibilă în mod obiectiv. Raportat la un umanism definit în mod sforăitor, lumea medicală presupune prin definiție o atitudine „dezumanizantă”. Însă, ceea ce se întâmplă în mod obișnuit (corect deontologic) presupune necesitatea unei redefiniri a umanismului în spațiul medical. Problema o constituie identificarea riscurilor și crearea mecanismelor ce au șanse mari de a preveni împlinirea evenimentelor nefericite. După cum am văzut dezumanizarea personalului, ca risc sistemic pentru profesiile medicale, are drept concept corelativ dezumanizarea pacienților, care la rândul ei accentuează dezumanizarea personalului…..

Zimbardo consideră că trei sunt mecanismele care au condus la dezumanizare în experimentul Standford: pierderea libertății, pierderea intimității și pierderea identității personale.[4] Putem lesne observa că toate trei pot interveni în instituțiile medicale: pierderea libertății (sau cel puțin pierderea unor libertăți) constituie atât un efect al bolii cât și al instituționalizării pacientului (chiar dacă este voluntară); pierderea intimității ține de esența efectelor medicalizării pacientului, toate mecanismele de protecție a intimității fiind violentate; pierderea identității riscă să survină atât ca efect al celor două cât și datorită ruperii de obișnuințele personale, de atmosfera familială și mediul social cotidian. Gradul în care survin fiecare din situații este diferit, motiv pentru care nu avem obișnuința discursului în termeni de dezumanizare raportat la lumea medicală, în special pentru că discursul cotidian este centrat pe efectele fizice (concrete sau așteptate) ale acestei lumi.

Experimentele care vizează reacția la etichete au indicat faptul că toate etichetele cu conotații dezumanizante induc un comportament agresiv celor care au posibilități de control; la limită, tuturor celor cu care vin în contact. Efectul poate fi studiat în sistem atât în ceea ce privește etichetele utilizate de personal în relațiile cu pacienții cât și în privința etichetelor utilizate de pacienți și cetățeni asupra personalului (să ne gândim la șpagă, spre exemplu, care clasifică într-un mod dezumanizat întreg personalul medical).

Notă: Utilizarea termenului dezumanizare în acest articol nu trebuie înțeleasă în sensul tare al conceptului, ci mai curând ca tindere către…, ca risc de ieșire din cadrul normelor deontologice, ca o altfel de atitudine asupra umanului derivată în bună măsură de raportările tehnice, științifice la uman. Este un amestec de comportament la limitele eticii, ce trece uneori dincolo de ele, și răceală în abordarea umanului, indusă de o pornire către obiectivarea științifică.



[1] Unitățile medicale sunt puncte de discontinuitate într-un spațiu sociale ce promovează valori umaniste cu puternice conotații empatice, afective.

[2] Philip Zimbardo, Efectul Lucifer, Editura Nemira, București, 2008, p. 338.

[3] Sau cel puțin depersonalizarea lui; ceea ce este aproape totuna. Teama de tăria termenului conduce la evitarea uzitării lui în aceste circumstanțe.

[4] Philip Zimbardo, Efectul Lucifer, Editura Nemira, București, 2008, p. 338.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>