Scrisoare către Moș Crăciun

Dragă Moș Crăciun,

Mă numesc Viorel Rotilă și sunt unul din cei care cred în tine, așa cum cred acum în România, în fondurile structurale, în normalitate.

Îți scriu rugându-te, dragă Moșule, dacă poți, să-mi aduci de Sărbători plata câtorva cereri de rambursare și de prefinanțare rătăcite prin sertarele finanțatorului meu, AM POSDRU!

Îți cer asta pentru colegii mei „de grupă” care, rămași fără salarii, sunt triști în acest Crăciun și vor intra fără speranță în noul an.

Sper, dragă Moșule, că vom primi măcar sub formă de cadou, ceea ce noi am crezut că este un drept al nostru, derivat din achitarea obligațiilor contractuale!

Trebuie să-ți mărturisesc, dragă Moșule, că nu am fost chiar cu-minte, făcând greșeala de a crede în posibilitatea normalității, în respectul față de contracte, adică în statul român și în Uniunea Europeană! Altfel spus, am alunecat în păcatul încrederii prea mari în posibilitatea de a face ceva corect și concret, în ceea ce credeam a fi și țara mea, adică una care-mi respectă și-mi apără interesele. Ascultând prea mult la televizor m-am crezut într-o țară ce sprijină libera inițiativă, încercând să combin dorința mea de-a câștiga un ban cinstit cu posibilitatea de-a face și pe alții să câștige. (Se pare acum că era doar o poveste neverosimilă.)

Am văzut în fondurile structurale o oportunitate pentru mine, pentru colegii mei și pentru toți cei pe care-i ajutăm. Motiv pentru care m-am pus să „moș-esc” cu sârg câteva proiecte, înghesuind idei într-un număr limitate de caractere, arătând cum vrem să facem ceea ce am fost convins că putem.

Te rog să mă ierți că am greșit atât de mult! Promit să nu mai fac! (Cel puțin în această țară a lor.)

Recunosc că nu ți-am mai scris de mult. Ba chiar de ani de zile primesc eu scrisori în locul Tău; în câteva rânduri, „ți-am greșit”, îmbrăcând hainele tale și dându-mă drept tine în fața copiilor și a unor salariați. Însă acum sunt în situația de a nu mai putea repeta acest gest; și nu din cauza faptului că nu mi-ar mai încăpea hainele. Ba mai mult chiar, din cauza activității pe proiectele POS DRU am început să semăn din ce în ce mai mult cu tine (am doar 43 de ani, chiar dacă par de 60). Deoarece sacul este gol, mă uit trist la scrisorile de anul acesta ce-ți erau destinate și au ajuns la mine. Îți sintetizez conținutul lor în această scrisoare. În mod involuntar, ea conține în același timp rugile fierbinți ale celor cca. 20.000 de „copii nebuni” care lucrează în proiectele POS DRU (și ale celor peste 100.000 de oameni dependenți în acest Crăciun de salariile lor).

Să știi că-i poți recunoaște ușor: toți vorbesc „posdrugheza” (câteva cuvinte cheie: Instrucțiune, raport de activitate, AM, RTF, rambursare, audit, L. Orban, achiziții, grup țintă, datorii, ANAF etc.), au o privire cam năucă (nu știu ce i-a lovit), își notează în carnețel tot ce fac ca să nu uite să treacă în rapoarte, chiar dacă majoritatea-s tineri sunt un pic gheboșați (de miile de ore petrecute pentru completarea sutelor de modele de acte ce trebuie raportate), se uită cu teamă la cei de la ANAF care le-au blocat conturile pentru neplata obligațiilor la bugetul de stat (același buget care „uită” să le plătească ceea ce le datorează), dau dese „interviuri” la Procuratură pentru evaziune fiscală (adică pentru că n-au plătit la stat dările aferente unor salarii pe care n-au avut nici pe ele de unde să le plătească), se uită cu atenție la trecători pentru a identifica vreun potențial membru al grupului țintă (eventual unul care să participe la activități fără bani), visează des (în mod obsesiv) cererii de rambursare plătite și se trezesc dezamăgiți când se uită în conturi, urăsc politicienii, sunt specialiști în Kafka deoarece s-au trezit în universul lui, au coșmaruri cu Instrucțiunea nr. 62. Ei sunt o parte importantă a ceea ce ar fi trebuit să fie viitorul acestei țări, de care vorbesc, cu gura plină, politicienii din toate partidele. Singura lor vină (pentru care te rog să-i ierți!) e că au crezut în formula „absorbția fondurilor structurale este prioritară”, fără să-și dea seama că ea denotă absorbția viitorului și speranțelor pe care le aveau. Sunt frânți, fără a avea un toiag de sprijin. Ca să-ți fie simplu să-i identifici trebuie doar să rostești formula magică „rambursare” și vezi dacă le-a apărut o licărire în ochi (nu ai cum s-o confunzi cu reflecția becurilor de la brad deoarece nu-l au; unii dintre ei nu mai au nici casă unde să-l pună).  „Colindă” des organismele POS DRU. Dacă vrei să scapi de ei (însă numai după ce le-ai adus fiecăruia măcar una din „jucăriile” pentru care își spun zilnic poeziile la POS DRU) este suficient să vorbești de „proiecte viitoare” și vei vedea cum fug cu toții.

Te rog să reții dragă Moșule că noi am fost mult mai cuminți decât povestește pe la televizor „spiridușul” Orban: nu ne-am prevăzut salarii „nesimțite”, acestea fiind cu mult sub plafonul maxim (bugetul alocat salariilor nu depășește 60%), ne străduim să facem tot ce am promis și reușim de fiecare dată să facem cu mult mai mult decât ne-am angajat, activitățile noastre nu sunt doar pe hârtie (e drept că participanții ne cam înjură că nu suntem și noi „ca alții”, deoarece îi obligăm să respecte programul), nu avem probleme pe achiziții etc.!(Cum vedeam că mulți ne privesc suspect, o vreme m-am întrebat dacă nu cumva atâta zel în onorarea obligațiilor contractuale este o greșeală.)

Dacă nu mă crezi, pot să-ți arăt mulțimea diplomelor și mențiunilor pe care le-am primit la fiecare din Conferințele POSDRU, unde am fost lăudați pentru modul în care am reușit să implementăm proiectele și dați ca exemplu pentru alții! După atâtea mângâieri pe creștet am sperat că vom primi la timp „dulciurile” meritate. Deoarece ne-am comportat exact așa cum ne-a spus „Doamna Educatoare” am crezut că asta este de bine. Însă, pentru că ne-au dat deja diplome ne-au sărit de câteva ori rândul la rambursare. (Probabil ca să nu facă și alții ca noi.)

Am învățat pe de rost „poezia” instrucțiunilor, deciziilor și normelor interne ale colegilor ce lucrează pentru finanțator, chiar dacă este una ale cărei versuri se schimbă de la o zi la alta, părând a fi scrisă de dadaiști. Dacă vrei pot să ți-o spun, chiar dacă n-o să înțelegi mare lucru! (E drept, am încetat între timp și eu a încerca să înțeleg, să caut o logică; acum mă simt mult mai bine dacă fac tot ce mi se cere. Adică mai liniștit, deoarece la rambursări sacul tot gol a rămas.)

Poți să vezi cât de sârguincioși am fost verificându-ne rapoartele de activitatea elaborate pe Instrucțiunea nr. 62 (un alt „cadou” primit de la AM POS DRU). Cum acestea ne iau deseori mai mult timp decât activitatea în sine, alăturându-se maldărului de documente și hârtii pe care trebuie să le întocmim pentru fiecare activitate, ai o pistă de audit completă (și complexă), putând verifica la minut cât de conștiincioși suntem.

Trăiesc în acest loc uitat de lume și de reguli, fiind la îndemâna bunăvoinței unuia sau altuia din guvernați și la cheremul celor numiți să gestioneze fondurile europene. Dacă nici tu nu mă poți ajuta, dragă Moșule, atunci la anul s-ar putea să-ți scriu dintr-o altă țară! Pentru orice eventualitate, ai putea să-mi sugerezi una din țările din care nu primești scrisori ca aceasta, care să-ți ceară în dar un pic de normalitate!

Să știi, dragă Moșule, că înainte de a-ți scrie ție le-am scris și celor responsabili! (Cum n-am prea am primit răspunsuri bănuiesc că cei de la care nu am primit nimic sunt cu tine în Laponia.)

Nevenindu-mi să cred incredibilul, am mers în toate audiențele posibile și imposibile, „colindând” fiecare dintre Moșii mai mici sau mai mari (care păstoresc diferiți „Moși”-i ale fondurilor structurale) și mi-am rostit necazul. Am vorbit cu „renii” care trag la sania POS DRU și cu crăciunițele responsabile. Am căutat piticii (care pitesc cererile de rambursare) rugându-i să ne valideze cererile ajunse la ei de aproape un an.

Am primit în schimb vorbe de consolare, promisiuni, regrete. Toți mi-au spus că sacul este gol; dar cum vor cădea câteva „jucării” în el vom fi pe listă pentru a primi și noi una (respectând ordinea).  Mai toți au vorbit frumos și aproape convingător; dacă n-aș fi avut colegii neplătiți și portăreii care așteaptă să ne lichideze conturile și bunurile mai că m-ar fi convins. Am plecat de la fiecare cu speranță; s-a stins însă după ce vedeam că la termenul promis nu s-a întâmplat nimic, constatând că ei de fapt m-au trimis la „Sfântul Așteaptă”.

(Mai am de mers doar la psihiatru să-mi tratez depresia; adică „piticii” ce mi s-au instalat între timp pe creier.)

 Am sperat că Ministrul de Finanțe se va îmbrăca în locul tău și va face un gest de normalitate, alocând banii necesari salvării naivilor ca mine din faliment (mărturisesc că m-am uitat și la premier, dar acesta este prea tânăr pentru a te putea imita!). Se pare însă că acesta ne-a considerat pe toți obraznici, uitând să-și respecte promisiunile după ce ne-a ascultat poeziile și ne-a spus-o și el pe-a lui. Mai mult chiar, ne-a luat și ceea ce nu ne-a dat: ne-a luat impozitele pe salarii deși nu ne-a dat banii pentru ele, a luat TVA-ul uitând să ni-l ramburseze, a luat banii din buget alocați funcționării programelor pe fonduri structurale și i-a dat în alte direcții etc.

La televizor ni se spune că treaba nu merge datorită unui alt moș: Moș-tenirea guvernului trecut. Colegii de la POSDRU se Moș-mondesc îndelung la cererile noastre de rambursare. Așa că te rog să reglați treaba între voi, Moșii, și să faci ca lucrurile să meargă bine!

Te rog să nu te superi pe mine pentru că odată cu tine (sau după) mă adresez și următorilor „moși”: Nicolae, Ababei, Ponta,  Jorgensen, și tuturor renilor, crăciunițelor și piticilor responsabili!

Moș Nicolae nu mi-a adus nimic, fiind ocupat cu campania electorală. (La cum merg lucrurile ar trebui să mă bucur că n-a venit cu „nuiaua tăierilor ilogice”) Aștept acum de la restul o mână de ajutor!

Te mai rog Moșule să treci și pe la POS DRU și să le aduci colegilor de acolo următoarele:

  • Salarii mai mari și colegi mai mulți (și cel puțin la fel de buni), ca toate organismele să ne poată verifica cererile de rambursare mai repede;
  • Proceduri mai clare și mai simple, care să-i ajute și pe ei dar și pe noi, cei impropriu numiți beneficiari.
  • Bani pentru plata cererilor de rambursare și a celor de prefinanțare!

Dacă este  nevoie, dragă Moș Crăciun, îți trimit ID-urile următoarelor proiecte cu care mă poți ajuta urgent pe POS DRU.

Cu dragoste și speranță,

 Rotilă Viorel

 

PS. Dacă mă ajută, să știi că sunt născut în același loc cu un alt Moș de poveste: Moș Ion Roată! (Este Moșul acela care considera că Unirea trebuie dublată de Solidaritate, adică de introducerea echității și a unei forme de egalitate. Povestea a fost rescrisă de comuniști într-o notă ideologică. Însă rămâne morala necesității unor minime norme etice pentru a putea forma cu adevărat o națiune.)

Adaugă un comentariu

Articole similare

Răspunsuri

  1. nicolae coman spune:

    Ma surprinzi iarasi,de data asta cu un text mustind a suferinta infantila, intamplator,si a mea…om batran ,de 58 de ani si imbatranit (si) din aceleasi cauze:
    nerambursarile. Sunt la fel de secatuit de speranta ,port o aceeasi frustrare in suflet si-mi este aproape imposibil sa mai fiu combativ , incat nici MOS-adul nu ma mai poate resuscita…Cel putin ,ei nu-l invoca pe MOS CRACIUN,fiind in cautarea permanenta a celor care l-au ucis.
    In rest,numai cateva zile si scapam de un an pe care n-am fi dorit sa-l traim. Cum o fi urmatorul,doar prin paharul de vin roz se vede.
    Acasa, cu cei dragi, sa ramanem o vreme…
    Mai multe bucurii, Viorele !

  2. Caton MUSCELEANU spune:

    FELICITARI pentru formula exprimarii gasita. Aproape terapeutica :))

  3. Andy spune:

    Din pacate probleme nu sunt doar la POS DRU ci la mai toate autoritatile de managment…..se depun proiecte care stau in evaluarea autoritatilor peste un an si jumatate, proiecte de investitii (prin care se creeaza locuri de munca si care aduc venituri la buget) care incearca dezvlotarea de afaceri, care odata aprobate trebuie respectate intocmai, majoritatea prevazand echipamente tehnologice care de cele mai multe ori nu-si mai gasesc utilitatea practica dupa un an si jumatate (stim cum evolueaza lucrurile in domeniu) nemaipunand la socoteala faptul ca piata poate suferi modificari importante in aceasta perioada de timp….dupa care urmeaza calvarul implementarii acestora….tone de hartii….plati mult intarziate….inexistenta procedurilor….
    Nimic din aceste lucruri nu par sa miste autoritatile..
    Cat despre functionarii din aceste institutii, care in unele cazuri se comporta cu un dispret si o autosuficienta demna de adevarati stapani ai universului in care activeaza….ce sa mai zicem… investitorii sunt dusmanii natiunii
    Prea multe ofuri….prea putina atentie si respect din partea autoritatilor….

  1. 24 decembrie 2012

    […] „acasă” și înstrăinare, Despre spaima de normalitate, De ce nu putem forma o comunitate?!, Scrisoare către Moș Crăciun). Însă, cum el este cu mult peste nivelul articolelor în prelungirea cărora s-a ivit, fiind […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>