Sensuri ale credinței

Raiul și Iadul sunt două forme de sintetizare a celor mai importante conținuturi ale vieții. Prinderea lor în discursurile religioase ne-a făcut să ratăm coexistența lor în această lume.

Contează nu atât în ce crede un om cât mai curând ce l-a determinat credința sa să facă, ce construcții a lăsat în urmă ca simbol al acelui tip de umanitate. În definitiv, orice credință lasă să se vadă o anume dimensiune a umanului expusă sub pretextul Divinității.

Instinctul epistemologic îi șoptește țăranului român să nu se încreadă exagerat în experiență (adică în inducție); așa că după orice concluzie generalizatoare (sau înaintea ei) lasă loc probabilității printr-o formulă de genul: Dac-o vrea Dumnezeu! Divinitatea acoperă în acest caz orice față posibilă a neașteptatului, dându-i chip. Semn că o astfel de cunoaștere, ivită într-un orizont creștin, este slabă în sensul științei contemporane însă tare în sensul raporturilor cu imprevizibilul.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site