Privesc uimit la show-ul prilejuit de necazul unor conaționali, transformat acum într-o bătălie mediatică pentru a arăta că statul funcționează. Că este nevoie de astfel de simboluri pentru a întări încrederea conaționalilor în statul român pot să înțeleg, cel puțin din punctul de vedere al guvernanților. Mai ales că prin această mobilizare excesivă de forțe, în parte inutilă, se proiectează simbolul că „putem”, că „avem cu ce”. Manifestația regizată de un secretar de stat ce are urgența în sânge, pasionat fiind de mari mobilizări tehnice și umane, s-ar putea să întărească încrederea naivilor în sistem.
Unda de dubii pe tema hei-rupism-ului național model dr. Arafat este mai veche, ea traversând mediul sanitar de la un capăt la altul al lui. Ca simplu cetățean este imposibil să nu apreciezi dedicarea și reușitele acestui om. Mărturisesc că mă situez în aceeași linie. Însă ea este și discret exagerată, riscând de fapt să devină doar un exercițiu de imagine, atunci când ajunge să fie folosită de politicieni fără a avea continuările necesare. Arătam aici că lucrurile nu sunt chiar atât de roze în realitate (nu neapărat din culpa secretarului de stat Arafat). Observația asupra „segregării sistemului sanitar” la care asistăm prin intermediul sistemului UPU-SMURD îmi este repetată deseori de oameni din sistem: degeaba grăbești și eficientizezi procesul aducerii la unitatea sanitară când dincoace de ușile ei se iscă hăul neputinței. Este problematică investiția în elicoptere și nenumărate ambulanțe noi când ai neurochirurgi care operează cu instrumentar ce a ieșit din uz de 40 de ani, ortopezi care nu au minimum necesare de materiale, spitale pline de pacienți care trebuie să cumpere diferite medicamente și materiale, unități sanitare ce arată deprimant etc. În discuție este de fapt necesitatea unor priorități, judecate din perspectiva interesului complet al cetățeanului. Faptul că-l iei rapid de la domiciliu sau de la locul accidentului face bine la imagine, deseori chiar la sănătate, dar nu constituie vindecarea completă. Este doar o salvare de moment (deseori importantă, desigur).
Atâta timp cât toate reușitele sunt rezultatul unui efort privat este de admirat. Din momentul în care ai deja câțiva ani la conducerea Ministerului Sănătății, fie și de pe o poziție secundă, menținerea în aceeași viziune cu o evidentă neputință față de restul sistemului riscă deja să ridice probleme. Este drept, pe prestigiul dr. Arafat sistemul de urgență reușește să obțină resurse. Pe baza eficienței dr. Arafat sistemul de urgență este mai bine organizat. Lipsește însă o abordare în maniera urgenței pentru sistemul sanitar,[1] show-ul pacienților români repatriați neputând să ascundă suficient neputința.
Pentru a nu fi greșit înțeles precizez că dr. Arafat are toată admirația mea. A creat un sistem de urgență care este destul de puțin probabil să fi arătat așa în lipsa lui. S-a opus derapajelor unui Președinte ce dorea să privatizeze tot în sănătate; a făcut asta într-un moment în care toți cei aflați la guvernare erau obedienți. Mai mult chiar, a avut simțul ineficienței politice în ceea ce privește reforma sistemului sanitar, refuzând postul de ministru plin, în felul acesta apărând ceea ce a creat. Ar fi nedrept să-i reproșez că-i este folosită capacitatea organizatorică drept un exercițiu de imagine a eficienței sectorului sanitar, mascându-se astfel noianul de probleme ce tindeau să iasă la suprafață.
Toată această mobilizare are asupra mea un efect contrar celui așteptat, demonstrându-mi, odată în plus, că sistemul nu funcționează. Nu funcționează pentru că m-aș fi așteptat să văd toată această mobilizare de forțe organizată de asiguratorii celor care călătoreau. Îmi închipui că atât autocarul cât și călătorii aveau asigurări de călătorie. Or, sarcina unor astfel de gesturi cade pe urma asiguratorilor, cărora li s-a permis să opereze în țară pe acest domeniu. Ei ar fi trebuit să fie în primul plan al evenimentelor, încercând să intervină cu toate mijloacele necesare pentru a-i salva pe fiecare măcar din momentul în care erau ajunși la spitale. Asiguratorii privați ar fi trebuit să aibă toată infrastructura necesară unor astfel de intervenții, mobilizându-le în caz de nevoie. Însă nu văd nimic din toate acestea, statul făcând de fapt treaba privaților, fără a le tulbura afacerile.[2]
Povestea ineficienței asigurărilor și asiguratorilor este mai veche. V-o poate rosti orice doctor sau asistent care plătește de ani buni asigurări de malpraxis fără a beneficia de confortul asiguratului. În definitiv o anumită doză de eroare medicală (în general de sistem; uneori individuală) este inerentă oricărui sistem, rostul asigurării fiind cel de-a asigura o modalitate financiară de recompensă a daunelor. Faptul că despăgubirile nu există dar asigurările sunt plătite de salariați arată o ineficiență a statului, căzut pradă fie indiferenței în fața acestui aspect fie lobby-ului asiguratorilor. Și lucrurile nu se opresc aici. De cel puțin 7 ani încerc să lămuresc Ministerul Sănătății și reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate că în cazul accidentelor rutiere asiguratorii RCA ar trebui să plătească serviciile medicale cel puțin pentru victimele oricărui accident produs de un șofer asigurat. Nu se prea întâmplă nimic în acest sens, asiguratorii rămânând cu beneficiul și Casa (adică statul) cu pierderea. La început m-au privit ca pe o ciudățenie a naturii când le-am solicitat un set de măsuri de recuperare a pierderilor sistemului de asigurări sociale de sănătate. După câțiva ani au început să preia unele din propuneri. Totul a rămas însă într-o zonă a ineficienței, care tinde să sugereze o formă de protecție de care se bucură asiguratorii privați. Ceea ce nu face decât să accentueze neîncrederea cetățenilor în sistemul asigurărilor și respingerea posibilității de-a amplifica rolul asigurărilor de sănătate.
Nefericitul eveniment trăit de un autocar plin de români în Muntenegru ar trebui să aducă iarăși în discuție comportamentul asiguratorilor. Cu puțin efort reușim poate să ne amintim cum arată o poliță de asigurare de călătorie, inclusiv faptul că cel asigurat beneficiază de asistență din partea asiguratorului. Dacă apreciem că sistemul sanitar din Muntenegru nu este eficient[3] atunci toți pacienții români ar fi trebuit transportați la Viena sau în alt mare centru spitalicesc pentru a fi tratați, gestul acesta trebuind să fie făcut de către asiguratori.[4] Nu tratamentul privilegiat de care au avut parte pacienții români mă deranjează (deși am unele dubii că de fapt s-au bucurat de un tratament privilegiat), ci faptul că gesturile statului român trebuiau devansate de cele ale asiguratorilor. În definitiv, dacă eu voi avea un astfel de accident într-o altă țară în mod sigur statul român nu va trimite un avion să mă ia.[5] Oricare dintre dvs. vă aflați în aceeași situație! Statul trebuie să controleze că cei pe care i-a autorizat să încheie astfel de asigurări fac gesturile necesare într-o astfel de situație.
Când statul îl obligă pe cetățean să se asigure dar nu-l obligă pe asigurator să plătească despăgubirile prevăzute în asigurare atunci ceva nu este în regulă, mai ales când toate aceste gesturi se fac și pe costul statului (adică al cetățenilor care-i finanțează existența).
Știu că astăzi este zi de doliu național și articolul meu riscă să pară un gest de impietate. Poate ar fi însă necesară câte o lună de doliu național în fiecare an în numele tuturor celor care mor prin spitale datorită neputinței societății și statului.
Notă: Acest articol este profund subiectiv. În timp ce zăresc la televizor această mobilizare de resurse sunt nevoit să cumpăr unele din medicamente ce lipsesc pentru mama mea, aflată în spital. Este așezată într-un salon ce arată deplorabil, dotat cu 8 paturi și având 12 pacienți. Asist neputincios la suferința împărtășită (de nevoie) de pacienți ce stau câte doi într-un pat (deocamdată mama a scăpat măcar de acest supliciu inutil). Ascult liste de investigații și tratamente care trebuie făcute în privat, deoarece spitalul nu are resursele necesare pentru a le asigura. Mama mea este la prima ei internare din ultimii 40 de ani. În tot acest timp a plătit la bugetul sănătății, proporțional cu posibilitățile ei. Nu este nimic special în asta, fiind aidoma milioanelor de cetățeni români care plătesc o viață iar când ajung la spital trebuie să plătească iar.[6] Nici spitalul nu are nimic special în el, fiind aidoma sutelor de spitale publice din România. Ar trebui să urcăm toți pacienții români în autocare și să-i trimitem în Muntenegru pentru a se bucura de atenția statului român?
[1] Nu este vinovat dr. Arafat de asta. Însă este cumva parte la întreaga poveste, chiar dacă pe zona de competență a domniei sale își face treaba în mod strălucit.
[2] Tehnic vorbind, cetățenii români care au fost victimele nefericitului accident sunt acoperiți de două tipuri de asigurări: cea generală, în calitate de cetățeni ai statului român și contribuabili la sistemul de asigurări sociale de sănătate (presupun că toți erau asigurați în acest sens) și cea specială, încheiată cu ocazia călătorie și vizând ceea ce li s-ar fi putut întâmpla pe parcursul acesteia (de fapt este concurența a doua asigurări: cea auto și cea de călătorie, individuală sau colectivă). Regula în domeniu este că specialul derogă de la general, având prioritate. Din punctul de vedere al asigurării generale, cetățenii ar fi putut fi acoperiți cel mult de efectele unei convenții între statul român și Muntenegru (care nu este stat membru U.E.).
[3] În definitiv, gestul de-a prelua pacienții din Muntenegru indică neîncrederea în sistemul lor sanitar, în condițiile în care cu minime cunoștințe în domeniu îți poți da seama că transportul pacienților, indiferent cum este făcut, aduce cu sine un risc suplimentar asupra sănătății acestora. De regulă, un pacient nu se transportă la altă unitate decât atunci când menținerea lui în spitalul inițial îi pune în mod indiscutabil viața în pericol. Altfel spus, doar un pericol mai mare poate face să merite asumarea riscurilor pe care le aduce cu sine transportul. Suplimentar, sistemul sanitar românesc nu este atât de renumit pentru eficiența lui pentru a merita asumarea unora asemenea riscuri, existând soluții mult mai eficiente atunci când sumele pe care ar trebui să le acopere asiguratorii privați pot facilita tratamentul în spitale occidentale.
[4] Nu-mi pot reține o observație discret tendențioasă: câți pacienți români ar fi putut fi tratați cu echivalentul costurilor asumate de statul român pentru acest spectacol simbolic? Întrebarea nu trebuie înțeleasă dintr-o perspectivă concurentă, pacienții români din Muntenegru versus pacienții români din România, ci din cea a eficienței unui stat care ar fi trebuit să aibă deja funcțional un sistem de constrângeri a asiguratorilor astfel încât aceste gesturi, în măsura în care ele sunt necesare, să fie făcute de cei care au asigurat riscurile unei astfel de călătorii.
[5] Statul român nu a fost în stare să trimită o ambulanță calificată nici măcar când am avut un astfel de accident în România.
[6] Poate că plata făcută în atâția ani este insuficientă. Dar atunci statul român ar fi trebuit să le spună asta de la început, oferind cetățenilor posibilitatea de a pune bani de-o parte pentru astfel de evenimente sau de a se asigura complementar. Ajung însă toți la spital cu convingerea, sădite în ani de demagogie politică, că „sistemul poate” și „că totul este gratuit”, fiind imediat debusolați de adevăratul chip al sistemului sanitar.
frate esti dus cu pluta!
Posibil să aveți dreptate! Însă poate că e mai bine „cu pluta” decât dus cu targa într-un spectacol național menit a ne face să uităm că lucrurile nu merg.
Face parte din jocul politic josnic la care asistam in fiecare zi. Numai in maxim in primele 20 de minute hai 2 ore, un caz medicala este se considera o urgența conform știința medicala universala ….dupa SMURD se poate și dupa 2 zile…arata bine pe sticla!!! Imi pare rau ca medicina roșie deservește politica …. 2011 și acum! Rușine.
foarte corect…. regret ca asist la un circ ieftin de felul asta…
O intrebare nevinovata …. Care este diferența intre accidentul de la Scântie – Iași și cel de la Muntenegru?!!
Bănuiesc că una de abordare. La Iași erau numai români în timp ce în Muntenegru riscam să ne facă muntenegrenii de râs. Abordarea diferențiată este de fapt din partea presei, ea fiind cea care a dat tonul spectacolului, prin presiunea pe care a pus-o pe Guvern. Prea nu erau subiecte de presă în ultima vreme.
Comparația aș face-o totuși cu miile de pacienți din spitale, care merită la fel de multă atenție.
Stimate domn, faci parte din grupurile care urla daca ceva merge sa-l stricam ca sa mearga altceva in locul lui.. in loc sa zici ca daca ceva merge sa-l folosim sa faca si alte parti ale sistemului sa mearga. Articolul D-voastra este rautacios. Faptul ca s-a putut rezolva in acest mod cazul Muntenegru se datoreaza existentei unui sistem coerent. Nu cred ca Arafat a cerut mediei sa vina sa-l filmeze. Media face circ, el si colegii sai isi fac treaba!
Stimate domn,
În mod sigur fac parte din unul din grupurile care urlă, mai ales la durere.
Deocamdată articolul este mai curând un țipăt pentru normalitate, adică pentru măsură. El nu este împotriva sistemului de urgență, ci pentru ridicarea nivelului întregului sistemului sanitar. Nu este împotriva acestui cvasi-sistem de urgență, ci împotriva bollywoodizarii lui.
Nu am spus că dr. Arafat a cerut filmare, ci doar că a jucat într-un film al cărui scenariu a fost stabilit în altă parte. Presiunea mediatică a fost cea care a determinat întregul circ, prin critica la adresa Guvernului cu care a debutat această poveste. Însă acest tip de presiune reflectă totuși o mentalitate.
Articolul meu este într-adevăr răutăcios pe alocuri deoarece are o tentă profund subiectivă. Subiectul lui nu este însă contestarea dr. Arafat, care-mi este chiar simpatic, ci alunecarea de accent care se petrece și care denotă mentalitatea pompieristică a acestei nații.
Articolul meu este despre sisteme de asigurări care nu funcționează, dificiențele acestora punându-ne, pe mine și pe dvs., în situații riscante. Ați auzit dvs. pe cineva vorbind de datoria de intervenție a asiguratorului? În definitiv o asigurare de călătorie vizează tocmai intervenția eficientă în astfel de situații. Vă recomand să citiți o astfel de poliță!
Articolul meu este despre un circ servit în locul reformelor structurale, în cadrul căruia normalitatea este prezentată drept eroism iar tragediile rutiere ajung zile de doliu național.
Daca erau mama sau tatal d-voastra sau copii vostri nu cred ca ziceati asta. Atunci sigur urlati de ce nu se aduca in tara. Se vede clar influenta unui medic asupra acestuia articol. Multi ataca cei de la urgenta pentru ca au cu ce si si-au consruit sistemul in loc ca sa faca si ei la fel.
Posibil să nu fi spus asta, să mă fi bucurat de excesul de zel și să fiu recunoscător celor care l-au pus în scenă. Nu știu dacă m-ar fi bucurat asimilarea lor cu eroii naționali, dar aș fi trecut cu vederea. Cred că face parte din reacția emoțională firească a oricărui membru de familie. Dar nu sunt, la fel cum nu sunt pentru aproape toată nația. Ceea ce nu înseamnă că-i invidiez sau le fac o vină din asta. Sunt victimele unui tragic accident, care ni s-ar fi putut întâmpla oricăruia dintre noi. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns, acei oameni ajung și victimele unui circ mediatic menit a ne convinge că trăim în cel mai eficient stat din lume. Altfel spus, necazul acelor oameni ajunge să fie folosit în scopuri politice. Nimic nou sub soare; face parte din mijloacele uzuale de propagandă. Ceea ce nu înseamnă însă că trebuie să cred în acest pseudo-eveniment național.
Povestea cu sistemul este adevărată. Nu este excelent dar e peste media a ceea ce se întâmplă în această țară. Singura problemă este că eficiența lui se oprește la poarta spitalului, în timp ce pacienții se tratează dincolo de ea.
Acest articol reprezinta viziunea poporului roman despre Arafat sau mai bine zis a unora de la coltul strazii. Hai sa ne plangem ca sistemul sanitar nu merge. Asta stim, dar mare noroc cu prealuminatia sa care salveaza ce poate. Mare noroc, o versiune mai slefuita a altui geniu care dadea lectii la tv despre moralitate si credinta dupa ce a vandut terenuri prin pipera. Era o vorba populara, hotul care striga hotii, si putem extrapola interpretarea. Putini cunosc realitatea si toti laudam de dragul unei idei ” am auzit ca e baiat bun, e la moda sa fi mediocru si sa acuzi, se lupta si alte telenovele de genul asta”. Noroc pe romani ca exista genii, noroc bun, cu asta ne alegem, sau sa traim mai bine, in alta viata. Ce observ in ziua de azi, in societatea romaneasca ca noi promovam nonvaloarea sa gasim scuze ca nu reusim dar lasam acolo undeva un geniu ca sa putem dormi mai bine noaptea. Nu stim sa deschidem ochii. Poate ar fi bine sa ne uitam ca Romania este singura tara in care au picat 2 elicoptere SMURD in decurs de 4 ani pe timp senin si geniul urgentei s-a gandit sa acorda diplome de eroi. Eroi ca ce, ca traiesc in Romania? Acei oameni nu trebuiau sa moara, trebuia sa fie cel mai sigur mod de transport in medicina de urgenta. Sau geniul urgentei romanesti care promova regionalizarea in sanatate la inceputul anului sa controleze mai bine SAJ(serviciile judetene de ambulante) s-a razgandit cateva luni mai tarziu la Cluj. Cand li s-a taiat de primul ministru avantul sa nu faca prostii prealuminatia sa declara ca a fost impotriva sau era impotriva celei administrative. Acum cativa ani se falimenta voit cel mai mare institut de cercetare din Romania I. Cantacuzino pentru alte interese. Nu am auzit un comentariu din partea geniului ca acel institut trebuie salvat. De ce? Poate ca nu era sigla cu Smurd acolo sau postul din minister era deja prea caldut, in schimb s-a declansat o procedura pentru importul de vaccinuri care au creat probleme copiilor nostri. Prea multa ipocrizie in mediatizarea unor idei, prea mult se ridica in slavi Smurdul si cei din SAJ sunt cei rai dar care sunt indrumati de gloriosul geniu. Daca exista curiosi pot sa se intereseze de mutarea finantarii SAJ de la CJAS la Minister, ce avantaje minunate au fost create, cine beneficiaza de aceste schimbari strategice si vizionare si sunt prea multe de spus. Dar voi dati-va cu parerea ca tara geme de genii si murim de foame. Si pentru ca era un reportaj subiectiv, personal nu am descoperit un geniu in conducerea Ministerului Sanatatii, un geniu are capacitatea de a schimba in bine sistemul. Dar voi stiti mai bine. Noroc bun.
Domnule sau doamna doctor, sau poate asistent…. oricum sunt convins ca sunteti din domeniu..
A nega un lucru bun este la fel sau chiar mai rau decat a lauda un lucru rau! In sistemul sanitar, va place sau nu, cea mai performanta componenta acum este sistemul de urgenta si acest lucru este rezultatul unei munci continue si a unor lupte impotriva mentalitatilor si a rau voitorilor cum sunteti si dumneavastra. Asa scrieti aici parca Arafat a pus bomba in cele doua elicoptere care au cazut. Daca a fost eroare de pilotaj atunci raspund cei care au pregatit pilotii, sau nu i-au pregatit, iar daca au fost alte cauze atunci raspund cei care au stat la baza lor, insa faptul ca Arafat si colegii sai au vrut sa mearga un pas mai departe in salvarea vietilor acest lucru nu puteti sa-l condamnati sau sa va bateti joc de el. Astazi sunt 5 sau 6 elicoptere SMURD care opereaza cu eficienta maxima, si stiu ca o sa mai apara, iar fara ele multe vieti ar fi fost pierdute!
Problema noastra ca popor este uciderea eroilor nostrii si batjocura de tot ce e in binele nostru.