Istoria medicinii înregistrează numeroase cazuri în care medicii și-au testat teoriile pe propriul corp. Este o formă de-a asuma riscurile aferente unei idei ce merită aprecierea socială. În schimb, cei care au ales să facă experimente în masă pe alți oameni au fost acuzați de genocid.
Administratorii sistemului sanitar românesc nu au curajul să-și îngrijească sănătatea în spitalele din România, refuzând să-și asume consecințele propriilor gesturi. Este o formă de „malpraxis politic”, prin asta înțelegând un act de malpraxis medical ce are ca autori politicienii.[1]
Un scurt istoric ne poate dezvălui amploarea problemei:
Adrian Năstase– în calitate de prim-ministru, văzând că la sistemul asigurărilor de sănătate a început să funcționeze l-a preluat în bugetul consolidat a statului, luând o parte din banii de la Sănătate pentru a acoperi deficitele altor bugete. Conștient de proasta finanțare și administrare a sistemului, a ales să se trateze în străinătate.
Călin Popescu Tăriceanu– în calitate de prim-ministru, a redus contribuțiile la bugetul asigurărilor sociale de sănătate, determinând astfel accentuarea sărăciei spitalelor. În timpul guvernării sale a fost declanșat valul migrator al specialiștilor din Sănătate. Conștient de efectele măsurilor pe care le-a luat, a ales să se trateze în străinătate.
Traian Băsescu – în calitate de președinte, a ales să-și trateze afecțiunile în străinătate, dând un semnal clar de neîncredere în sistemul sanitar românesc. Singurul lucru bun pentru Sănătate a fost Raportul Comisiei Prezidențiale pe Sănătate (2008), contrabalansat de o serie de măsuri care au afectat grav sistemul (ex. închiderea unor spitale) s-au i-ar fi putut anula caracterul social (a se vedea proiectul de reformă a Sănătății 2011-2012). Expresia „Să nu facem o dramă din plecarea medicilor!” dă seama de indiferența cu care a tratat migrația specialiștilor din Sănătate.
Victor Viorel Ponta – în calitate de prim-ministru, a plătit datoriile către sectorul farmaceutic și a crescut sumele alocate acestui sector din bugetul Sănătății. A crescut salariile în Sănătate cu 100 de lei, reușind de fapt prin asta să umilească specialiștii. Nu a dovedit sensibilități pentru această importantă componentă socială pe care-o reprezintă sistemul sanitar, spitalele publice fiind în continuare într-o situație dezastruoasă. A ales să se trateze în Turcia.
Problema este simplă: administratorii sistemului sanitar românesc nu se vor dovedi eficienți atâta timp cât nu vor suporta pe propriul organism modul în care acesta funcționează. Nu au cum să empatizeze cu suferințele cetățeanului-pacient atâta timp cât ocolesc spitalele românești în momentul în care au o problemă de sănătate.
Măsura este la fel de simplă: interdicția de a se trata în străinătate pentru toți politicienii. Altminteri, ei sunt în conflict de interese, fiind artizanii celei mai dramatice forme de malpraxis: cel politic. Prevederea ar putea fi introdusă în mult așteptata Lege a malpraxis-ului, protejând astfel cetățenii de greșelile politicienilor în acest domeniu.
Poate măcar așa vor înțelege să nu-și mai numească politrucii pe post de miniștri sau manageri și să acorde atenția cuvenită finanțării sistemului sanitar.
[1]Trebuie diferențiat de malpraxis-ul politic propriu-zis, care desemnează comportamentul neglijent sau lipsit de deontologie din partea politicienilor în toate domeniile de activitate.
(Sursă foto: http://dailybruin.com/2011/01/12/editorial_cartoon_political_malpractice/ )
