În sprijinul creșterii nivelului de înțelegere a situației în care ne aflăm aplic clasificarea cunoașterii făcută de Donald Rumsfeld[1] la contextul creat de pandemia COVID-19, încercând astfel o formă de clarificare bazată pe cele patru poziții cognitive posibile:
(1) Cunoscutul cunoscut – este ceea ce știm în mod corect.
Poate fi identificat în special prin intermediul efectelor pozitive ale intervențiilor noastre. Pentru zona medicală nivelul de referință îl constituie în mod uzual dovezile științifice. O caracteristică actuală a pandemiei COVID-19 o reprezintă însă nivelul extrem de redus al dovezilor științifice, adică a cunoscutului cunoscut. Creșterea acestei dimensiuni a cunoașterii constituie orizontul adecvat de proiectare a speranțelor noastre.
(2) Cunoscutul necunoscut – este ceea ce credem că știm dar nu este corect.
Este necunoscutul considerat în mod greșit ca fiind cunoscut. Cunoscutul necunoscut este generat în special de aroganța epistemică, ea determinându-ne să credem că știm mai mult decât știm de fapt. În condițiile unui număr extrem de mare articole științifice publicate într-un interval extrem de redus de timp, fără ca ele să fie trecute prin filtrul evaluării colegiale și prin necesarele verificări în timp, amploarea acestui domeniu cognitiv în cazul COVID-19 este semnificativă.
Riscul amplificării dincolo de limitele rezonabile ale acestui domeniu este foarte mare în cazul sistemelor rezistente la abordarea critică și evaluarea colegială. Autoritarismul politic (incapacitatea dialogului), neo-feudalismul medical (lipsa abordărilor colegiale) și cenzurarea informaților de către stat sunt trei exemple de modele care agravează situația. În condițiile în care lupta împotriva pandemiei COVID 19 implică asumarea stării de urgență sau de alertă, bază pe acordarea unor puteri cvasi-discreționare câtorva persoane, efectele negative ale aroganței epistemice sunt dublate de interesul pentru reușita politică, intervenind efectele unor erori adiționale.
Câteva exemple de cunoscut care este de fapt necunoscut:
a) Evoluția pandemiei COVID-19 în România. Oficialii cred că știu exact unde ne aflăm însă datele sunt prea opace pentru a permite o astfel de estimare. În acest moment putem fi în oricare dintre punctele posibile pentru evoluția acestei pandemiei. Evident, există o diferență semnificativă atât între probabilitatea fiecăreia dintre posibilități cât și între comportamentele pe care ar trebui să le avem față de ele.
Problema poate fi prezentată și din perspectiva diferenței dintre cetățenii infectați și cetățenii descoperiți a fi infectați. Utilizarea în spațiul public în mod ambiguu a acestor sintagme amplifică problema cunoscutului necunoscut. Spre exemplu, a anunța zilnic „un număr de … noi cetățeni infectați” în loc de „un număr de … noi cetățeni descoperiți a fi infectați” generează sentimentul că știm cu evoluează pandemia, deși cunoașterea noastră este limitată la posibilitățile instrumentului de măsurare (testarea) și modalitatea în care-l folosim.
Această problemă este generată de diferența dintre rigoare comportamentului științific și laxitatea abordării „politico-științifice” pe care o manifestă instituțiile statului. Nu este exclus ca problema doctoratelor plagiate/contrafăcute să fie relevantă în acest punct, ea indicând de fapt nivelul respectului de care se bucură știința în societatea noastră, consecințele fiind vizibile în capacitatea ei cognitivă. Cunoscutul necunoscut înseamnă și a vorbi cu aplomb despre o problemă într-o teză de doctorat fără a ști de fapt despre ce este vorba în realitate. Sugerez astfel că nu există o diferență semnificativă între comportamentele unui individ care plagiază o lucrare de doctorat sau prezintă în ea o cercetare care nu are acest statut și modalitatea în care instituțiile statului se comportă în privința datelor aferente pandemiei COVID-19, ele aflându-se pe același plan din punctul de vedere al relevanței științifice.
Pentru a arăta o parte din amploarea acestui necunoscut pe care autoritățile îl sugerează ca fiind cunoscut este relevantă o scurtă discuție pe această temă. În privința raportului dintre numărul de cetățeni descoperiți pozitivi SARS-CoV-2 (prin testare) și numărul total de cetățeni infectați cu acest virus estimările tind către indicarea unei diferențe de un ordin de mărime. Cu alte cuvinte, pentru fiecare cetățean descoperit pozitiv există alți 10 cetățeni infectați care nu sunt testați. Arătam lucrul acesta aici[2], indicând drept una dintre surse Centers for Disease Control and Prevention (S.U.A.). În privința acestei estimări sunt necesare două precizări:
a.1) Dacă estimarea este corectă atunci în România situația este următoarea:
– Numărul total de cetățeni care au fost infectați în această perioadă ar fi de 366.910, el reprezentând 2,03% din totalul populației (considerând că populația României este de 18.000.000 cetățeni).
– Numărul total de cetățeni care sunt infectați în acest moment ar fi de 142030, el reprezentând cca. 0,79% din totalul populației.
a.2) Nu putem ști dacă estimarea procentului este corectă deoarece:
– ea este preluată din alte state, situația putând fi diferită în cazul României (diferența fiind generată de modelul de testare);
– nu avem datele necesare pentru a face astfel de estimări în cazul României.[3]
a.3) Putem fi convinși că există o diferență semnificativă între numărul cetățenilor descoperiți a fi pozitivi (prin testare) și numărul total de cetățeni infectați.
a.4) Nu putem ști (cel puțin deocamdată) dacă creșterea numărului de cetățeni descoperiți a fi pozitivi SARS-CoV-2 este de fapt pe seama creșterii capacității de a detecta cetățenii infectați, prin creșterea capacității de testare (adică pe seama modificării raportului, prin trecerea de la 1/10 la 1/6, spre exemplu). Însă, chiar dacă nu putem ști, din perspectiva cetățenilor prudența (a ne comporta ca și cum numărul de cetățeni infectați crește) este o strategie mai adecvată (nu este clar dacă aceasta este strategia corectă și din punctul de vedere al instituțiilor statului).
b) Costurile prudenței excesive. Nu doar că nu știm care măsuri sunt utile și care nu, respectiv diferențele de utilitate dintre ele, ci nu știm nici care este costul ratării echilibrului necesar pentru fiecare dintre aceste măsuri. În acest punct problema nu este că nu știm (necunoașterea fiind specifică majorității statelor), ci că nu știm dar ne comportăm ca și cum am ști.
(3) Necunoscutul cunoscut – este ceea ce știm că nu știm.
El este facilitat de modestia cognitivă, respectiv de scepticismul cognitiv. Câteva dintre variabilele care fac parte din acest domeniu cognitiv:
- Numărul total de persoane infectate (a nu se confundat cu numărul total de cetățeni diagnosticați pozitivi SARS-CoV-2).
- Abordările terapeutice adecvate pacienților medii[4] și gravi.
- Modalitatea de a crea un vaccin.
- Răspândirea ulterioară a virusului.
- Impactul pandemiei COVID 19 asupra economiei.
Studiu de caz: numărul total de persoane infectate. Numărul total de persoane infectate dintr-o comunitate/țară reprezintă o necunoscută pentru toți cei care încearcă să se raporteze în mod riguros la posibilitățile cunoașterii științifice. Deoarece în ultimele decenii Puterea a început să fie tot mai legată de cunoaștere[5], a recunoaște public incertitudinea este un comportament ce generează pentru un politician riscul percepției unei neputințe. Aceasta este una dintre cauzele pentru care trebuie să fim prudenți față de politicienii care vorbesc despre teme care constituie de fapt subiectul cunoașterii științifice, aceștia fiind tentați să afirme că știm cu mult mai mult decât cunoaștem în mod real. Exemplul „de manual” îl constituie comportamentul lui Donald Trump față de hidroxiclorochină .[6]
(4) Necunoscutul necunoscut – este ceea ce nu știm că nu știm.
El reprezintă incertitudinea extremă. Teama noastră de necunoscut determină propunerea unor teorii interpretative considerând că un model teoretic este mai bun decât nici un model. Însă, modelele teoretice inadecvate aduc cu ele riscul camuflării necunoscutului. Dacă nu reușim să conștientizăm limitele cognitive specifice umanității în acest context riscăm să ratăm măsuri prudențiale, care pot fi mai eficiente decât comportamentele generate de încrederea în teorii false. Cel puțin în cazul unor cetățeni prezentarea dozei de necunoscut se poate dovedi eficientă. Însă, reacția per ansamblul a populației în fața unei astfel de abordări reprezintă o necunoscută.
Abordarea lui Donald Rumsfeld face parte din cunoscutul reflex de redresare specific pisicii (capacitatea de a cădea mereu în picioare) practicat de politicieni, adesea aceștia recurgând la eroarea de atribuire. Însă, utilizarea acestui model de analiză înainte de a lua o decizie poate schimba perspectiva. Subiectul îl constituie un instrument de analiză a incertitudinii ce caracterizează deciziile politico-medicale.[7] Identificarea fiecărei situații ce include doze semnificative de necunoscut și recunoașterea publică a incertitudinii[8] constituie condiția de posibilitate a unor politici publice robuste.
Precizare: Textul reprezintă dezvoltarea unei secțiuni din articolul: Limite ale cunoașterii și efectele lor în pandemia COVID 19. Câteva recomandări prudențiale
NOTE:
[1] „…there are known knowns; there are things we know we know. We also know there are known unknowns; that is to say we know there are some things we do not know. But there are also unknown unknowns – the ones we don’t know we don’t know.”. Donald Rumsfeld, U.S. Departament of Defense, DoD News Briefing – Secretary Rumsfeld and Gen. Myers, February 12, 2002 11:30, https://archive.defense.gov/Transcripts/Transcript.aspx?TranscriptID=2636
[2] Dacă numărul cetățenilor testați variază atunci dinamica evoluției numărului de infectați este incertă https://viorel-rotila.ro/daca-numarul-cetatenilor-testati-variaza-atunci-dinamica-evolutiei-numarului-de-infectati-sars-cov-2-este-incerta/
[3] Am indicat aici câteva dintre problemele testării în România: Dacă numărul cetățenilor testați variază atunci dinamica evoluției numărului de infectați este incertă https://viorel-rotila.ro/daca-numarul-cetatenilor-testati-variaza-atunci-dinamica-evolutiei-numarului-de-infectati-sars-cov-2-este-incerta/
[4] Pacienții COVID-19 sunt tratați cu hidroxiclorochină deși există studii care-i dovedesc ineficiența?! https://viorel-rotila.ro/este-corecta-tratarea-pacientilor-covid-19-cu-hidroxiclorochina-in-conditiile-in-care-exista-studii-care-ii-infirma-eficienta/
[5] O dovadă – anecdotică – o constituie apetitul politicienilor pentru doctorate.
[6] Acest exemplu, alături de atitudinea Președintelui S.U.A. față de purtarea măștii faciale, generează în spațiul societății românești o zonă propice cercetărilor de psihologie comportamentală pe tema disonanței cognitive. A se vedea cazul politicienilor de dreapta care sprijină public măsurile de izolare socială adoptate de Guvernul României dar rămân în continuare admiratori ai lui Donald Trump.
[7] În discuție nu sunt deciziile caracteristicilor politicilor de sănătate, ci decizii politice majore având ca principale motive rațiuni medicale. Este o formă de intrare a criteriilor medicale în sfera politică.
[8] Ex. CHRISTOPHER DAASE and OLIVER KESSLER, Knowns and Unknowns in the ‘War on Terror’: Uncertainty and the Political Construction of Danger, Security Dialogue, Vol. 38, No. 4 (DECEMBER 2007), pp. 411-434, https://www.jstor.org/stable/26299636?seq=1
