Diferența foarte mare existentă în privința cetățenilor vaccinați între noi și statele occidentale determină o meditație legitimă asupra modului nostru de-a fi, în încercarea de-a afla de ce suntem altfel. Asumând riscul specific generalizărilor, voi încerca unele explicații bazate pe observații anecdotice.[1]
Teama de incertitudine este unul din răspunsurile posibile pentru reacțiile noastre (comunitare) în fața vaccinării. În fața acestei soluții agreate de specialiști noi prin poziționări haotice, adesea situate la extreme: fie ajungem să considerăm total nesigur tot ce nu ne oferă garanția siguranței absolute, ratând cumva mărimea intervalului, fie încercăm să ne liniștim prin aderarea la diferite propuneri ce afirmă certitudini iluzorii. Tindem să reducem lumea la alb sau negru, ratând infinitatea nuanțelor intermediare, diferitele tonuri de gri ce umplu spațiul dintre cele două limite.
Absența obișnuinței de-a opera în termeni de probabilități poate constitui o altă explicație. Deoarece probabilitățile sunt generatoare de incertitudini, le împingem către unul din capetele șirului prin supra ori subestimare. Intervalul de eficiență al vaccinării este înghesuit fie în zona protecției certe (mai rar) fie în cea a unei amăgiri promovată de putere și niscaiva interese obscure. Ratăm cumva faptul că existența ne pune deseori în fața unor alternative pentru care nu putem identifica dovezi categorice, capabile să sprijine decizii indubitabile. În loc să conștientizăm necesitatea recursului la probabilitate și să admitem că rezultatele înregistrează, la rândul lor, distribuții similare, preferăm să vânăm aparențe ce ne generează iluzia certitudinii. Nemăsurata noastră dragoste de certitudine ne transformă în secretori ai unor pseudo-certitudini, interpunându-le continuu între noi si realitate.
Suntem marcați de angoasa în fața complexității, formele noastre de apărare putând ajunge pana la negarea ei.[2] Simplificăm complexitatea realității pentru a o putea înțelege mai ușor, ratând astfel priza la ea. Suntem iubitori de simplitate, aderența noastră la religie, comunism, pseudo-modele post-comuniste etc. fiind indicii solide în acest sens. Simplitatea explicațiilor/modelelor cognitive la care recurgem, redundant, este favorizată de lejeritatea utilizării lor, de economia „energiei cognitive” pe care simplitatea o facilitează.
Dorința confortului mental pare mai puternică decât aspirația la o bună priză la realitate. Deoarece încercarea de-a identifica multiplele perspective posibile generează oboseală, tindem să ne aglomerăm într-una sau alta din cele câteva perspective la îndemână, uitând cu totul de multitudinea alternativelor.
Prețul mic pus pe gândirea personală. Ne este mai comod să preluăm de-a gata un set simplu de idei și să le așezăm în câteva combinații, să recurgem la niscaiva expresii care ne ajută să părem isteți, decât să avem gânduri proprii. Uităm adesea că ideile preluate de la alții sunt ale noastre într-o foarte mică măsura. Iluzia că tot ce se află în capul nostru ne aparține ar putea explica o parte a mirărilor noastre față de plagiat. Pentru noi individualitatea este așezată în mică măsură pe existența gândurilor proprii, granița dintre individ și colectivitate este deseori incertă, gregaritatea marcând în primul rând spațiul gândirii.
Ansamblul acestor tendințe generează mentalitatea, adică acea forma mentis colectivă în matricea căreia se formează tiparele mentale individuale. Să nu ne facem iluzii deșarte: schimbarea mentalității prin raportare la un model prestabilit este dificilă, aproape imposibilă. Probabilitatea de a ne transforma în mod colectiv în occidentali este foarte mică. Mai curând se aplică o regulă a afinităților elective, apartenenții mentalității occidentale căutându-și, inevitabil, locul în alte părți ale lumii.[3]
____________________________________________________
[1] Deoarece nu agreez utiliza criticii altora ca formă de evidențiere personală, puteți considera că în acest „noi” este vorba de fapt doar de mine. În felul aceasta vă veți simți mai puțin ofensați de ceea ce considerați că nu vi se potrivește.
[2] Religia nu face parte în mod obligatoriu din formele simple de înțelegere a lumii, amploarea doctrinelor teologice putând da seama de o dimensiune a complexității. Aderența noastră la o religia sau alta tinde să fie caracterizată de simplificări, de înlesniri atât de ample ale accesului la simboluri încânt tindem să le pierdem o mare parte din semnificații.
[3] Faptul că sunt aici spune suficient de multe despre apartenența mea mentală.
(Imagine preluată de pe: https://catscontentwriting.com/herd-mentality/ )
