Principala știre a zilei este alta decât încearcă televiziunile să ne convingă: la ora actuală[1] pacienții COVID-19 sunt mai mulți decât paturile (specializate) disponibile. Cu alte cuvinte, unii pacienți sunt tratați în secții adecvate în timp ce alții sunt tratați … pe unde se poate.[2] Problema poate fi rezolvată doar în două moduri:
- Creșterea numărului de paturi. Această măsură are o limită dată în special de resursa umană.[3] La fel de important este faptul că ea implică costuri ascunse, cele mai vizibile fiind riscurile adiționale ce pot lua chipul tragediilor de la spitalele din Piatra Neamț, „Matei Balș” etc. Din cauza dorinței de-a evita cu orice preț imaginea publică a pacienților ce nu mai au loc în spitale, aceasta este varianta preferată de politicieni. Din păcate ei o abordează la modul heirupist, de azi pe mâine. Intervențiile forțate în această direcție generează două efecte secundare: creșterea riscurilor și scăderea calității serviciilor medicale.
2. Scăderea numărului de pacienți. Există două direcții generale de acțiune:
a) Vaccinarea. O analiză onestă a datelor privind numărul de cetățeni vaccinați din grupele de risc evidențiază rapid că nu stăm bine la acest capitol, marketingul personal al celor care coordonează acest proces bazându-se pe o combinație dintre utilizare procentului pe care-l reprezintă cetățenii care doresc să se vaccineze și cosmetizarea unor date.[4]
Situația vaccinărilor cu serul Astra Zeneca (determinată de gestionarea deficitară a comunicării publice) este un alt indicator obiectiv. O formă de evidențiere a problemei: avem cetățeni nevaccinați – unii dintre ei fac forme grave ale COVID-19 – dar în același timp există vaccinuri disponibile.
b) Izolarea/carantinarea. În contextul creșterii continue a numărului de pacienți COVID-19 din spitale, specialiștii știu că trebuie înăsprite măsurile de izolare și chiar de instituire a carantinei, luând în considerare mai mulți indicatori relevanți. „Ordinul Andreei Moldovan” (OMS nr. 506/2021, care modifică OMS nr. 1309/2020) crește nivelul de obiectivitate în adoptarea unor astfel de măsuri.[5] Politicienii insistă însă ca deciziile în domeniu să le aparțină, dorind în același timp să-și păstreze gradul de libertate pe care-l au apelând la diferite trucuri (cum ar fi reducerea testării pentru a scădea numărul de persoane pozitive SARS-CoV-2).[6]
Deocamdată constatăm că aceste direcții de acțiune nu au efectele așteptate, noi aflându-ne în situația în care avem prea mulți pacienți pentru prea puține paturi. Cum am menționat în mod repetat, în condițiile unor resurse limitate accesul la tratamentele disponibile ar trebui făcut în baza unor criterii obiective de selecție a pacienților. Știu că sună neomenește, dar este de fapt cel mai omenesc lucru posibil într-o abordare rațională. Doar că astfel de criterii de selecție nu există. De ce această lipsă? Din cauza incapacității noastre, ca societate, de-a aborda astfel de probleme în mod rațional, adică de-a face o alocare rațională a resurselor. Deoarece politicienii simt că societatea nu este pregătită pentru o abordare rațională, ei preferă să aplice o strategie alternativă: camuflarea realității.[7] Speriați de consecințele unei abordări raționale, politicienii sancționează orice abordare transparentă a problemei, preferând rezolvările de culise. Ascunzându-se în spatele unei analize de risc așezată în cea mai mare parte pe efectele potențiale ale panicii asupra populației, ajung să distorsioneze realitatea prin recurs la secretul de stat.[8]
De ce „Ordinul Andreei Moldovan” a ajuns să deranjeze atâția politicieni. Deoarece el are ca scop creșterea nivelului de obiectivitate a analizei ce premerge instituirea carantinei, prin introducerea unor criterii utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale mai clare, respectiv pentru clarificarea unora dintre criteriile utilizate anterior. Cu alte cuvinte, deciziile privind carantina ajung astfel să fie luate pe criterii mult mai obiective.[9]
De asemenea, acest Ordin poate avea un efect juridic mult mai amplu, deoarece el indică totodată criterii de evaluare a responsabilității decidenților față de cetățeni. Cu alte cuvinte, cetățenii care se consideră afectați de reacția inadecvată a autorităților se pot îndrepta împotriva acestora pentru a le solicita despăgubiri. Se deschise astfel posibilitatea unei abordări în care, dacă unul dintre membrii de familie decedează din cauza COVID-19, în contextul în care în urmă cu ceva timp erau îndeplinite cu prisosință criteriile pentru carantină dar decizia nu a fost luată, cei responsabili de absența deciziei pot fi acționați în instanță de membrii de familie supraviețuitori. Cu alte cuvinte, criteriile utilizate în evaluarea riscului epidemiologic de îmbolnăvire cu virusul SARS-CoV-2 în vederea instituirii carantinei zonale pot fi interpretate în calitate de norme ce protejează interesul de sănătate al fiecăruia dintre noi, obligația de respectare a lor revenind decidenților.
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
[1] De fapt de mai mult timp; însă doar acum cineva a recunoscut această situație în mod oficial.
[2] Pe baza principiului accesorium sequitur principale (accesoriul urmează principalul) pornind de aici ar trebui judecată decizia premierului României de a-l demite pe ministrul sănătății și pe secretarul de stat Andreea Moldovan.
[3] Nivelul de reușită este direct proporțional cu timpul avut la dispoziție. Cu alte cuvinte, pentru a putea vorbi acum de 1600-2000 de paturi eforturile acțiunea ar fi trebuit începută încă din luna martie a anului trecut (am indicat atunci aici această direcție de intervenție).
[4] A se vedea ca exemplu situația vaccinării lucrătorilor din sănătate.
[5] Din punctul meu de vedere insuficient, lipsind încă trimiterea la niscaiva studii care să demonstreze eficiența unora dintre măsuri.
[6] În acest context se ridică și problemă de competență decizională de tipul specialiști vs. politicieni (politicienii specialiști constituind o formă de compromis).
[7] Spectacolul mediatic de la Spitalul Foișor indică în egală măsură tema publică de dramatismul realității și abilitatea politicienilor de a exploata această temere. La final cetățenii rămân însă cu o gravă neînțelegere a situației, fiind tot mai puțin dispuși la solidaritate cu cei aflați în situația de risc vital. Chiar dacă realitatea sutelor de pacienți care așteaptă un loc la ATI (unii dintre ei decedând între timp) este de fapt cu mult mai dramatică decât externarea sau mutarea pacienților de la Spitalul Foișor, prezentarea ei nu servește intereselor politicienilor, preferându-se cosmetizarea. Dintr-o perspectivă meschină calculul politic este corect: dacă prezinți această fațetă a realității nu te mai poți lăuda cu o reușită a luptei împotriva pandemiei, cetățenii amintindu-și doar de pacienții decedați deoarece nu au avut locuri în spitale. Evident, negarea realității favorizează curentul negaționist, generându-se astfel un cerc vicios ce conduce la tot mai mulți pacienți în ATI…
[8] Așa ajungem la situații ciudate de tipul ascunderii informațiilor privind numărul de lucrători din sănătate infectați sau vaccinați sau cea în care încercarea fostului ministru al sănătății de-a indica existența unor vaccinări peste rând (posibil de ordinul miilor sau zecilor de mii) este rapid blocată și transformată într-o culpă.
[9] Pretenția premierului de a fi informat înainte de publicare este discutabilă: dacă privim aceste criterii ca rezultatul unei abordări profesionale atunci putem considera că dr. Andreea Moldovan era obligată să-și urmeze conștiința profesională. De altfel, deoarece criteriile stau la baza îngrădirii unor libertăți, ele trebuie să fie rezultatul unei abordări profesionale, care să ia în considerare doar dovezile științifice. Modificarea criteriilor privind instituirea carantinei zonale în funcție de voința politică conduce la situația îngrădirii unor libertăți ca urmare a deciziei politicienilor, nu în baza unor standarde obiective. Devine astfel evident de ce premierul nu doar că nu trebuia consultat pe această temă, ci mai mult chiar, nu ar trebui să aibă dreptul de a interveni în elaborarea acestor criterii.
