Alesul

Caracterul (psuedo)religios al societății românești participă la generarea unei confuzii de rol social ce este responsabilă de multe dintre blocajele pe care le trăim, aceasta având chipul alesului. Deși sensul politic al termenului tinde să fie definit în mod acceptabil în politologie, alesul suferă numeroase alunecări de sens în realitate.

Cauza celor mai importante încurcături pare s-o constituie religia, aleșii confundând deseori preferința (sau amăgirea) unui electorat cu semnul iubirii lui Dumnezeu. Chiar dacă mentalitatea ortodoxă sugerează mai curând o prioritate a mântuirii, aleșii se comporta ca și cum ar simți că ei împlinesc de fapt voința Domnului, toate gândurile (și, mai ales, poftele lor) fiind inspirate de Divinitate.

Să nu credeți că acest lucru se întâmplă doar în mediul politic! Cu suficientă atenție puteți zări acest tip de comportament în toate locurile în care funcția de șef este generată prin intermediul alegerilor. Aleșii de pe toate palierele sociale încep, în majoritatea lor, să rateze contactul cu realitatea, reducând-o la gândurile lor despre ea și la descrierile părtinitoare pe care le aud șoptite în urechea lor de țuțerii care-i înconjoară.

Aleșii nu mai simt nevoia să muncească, considerând că a conduce înseamnă doar a-i pune pe alții să facă, singurele lor îndatoriri fiind cele de a vorbi și de a cheltui bugetele. Dacă au știut vreodată să întocmească un document acum sigur vor uita asta odată cu investirea în funcție, sarcina revenind rapid secretarelor sau consilierilor. Înțelegerea legii prin studiul asiduu este muncă de juriști, a angaja unul făcând parte din însemnele puterii.

Orice tip de alegeri par să proiecteze alesul în eternitate, eliberându-l de presiunea timpului. De aceea, nu se grăbește să isprăvească nimic. Deși selectat pentru acțiuni îndreptate în sprijinul alegătorilor, alesul, odată investit ca servitor al interesului public, are o singură urgență: față de sine.

Alesului îi lipsește sentimentul mandatului, al angajamentului corelativ alegerii, simțindu-se liber de orice datorie socială. Deoarece adesea alegerea sa este rezultatul unor înșelătorii căruia îi cade victimă electoratul, alesul este convins că-i aparține meritul accederii sale în funcție.

Este un mod găunos de a conduce, în care cel ales nu are nicio anticipare concretă a rezultatului și a căilor care pot duce la el. Dar asta nu-l împiedică să creadă că tot ce gândește el face parte este o parte a destinului, trebuind impus celorlalți.