Contururile sufletului par a fi trasate sub imboldul a două direcții: tușa intelectuală a persoanei, căpătată prin construcție, adică rod al formării, și dimensiunea afectivă, care donează energiile și idiosincraziile necesare oricărei identități...
Cel mai bun leac împotriva mâniei îl constituie prietenii; chiar dacă uneori sunt și sursa acesteia. Efortul de a citi o carte ne oferă uneori suficiente motive pentru a adera la perspectiva autorului. Semn că o parte din ceea ce considerăm a ne fi...
În condițiile în care suntem în mod cotidian victimele unor tendințe diverse, normalitatea constituie o formă de opresiune în raport cu fiecare dintre noi, o limitare (socială) ce ne frânge aripile libertății izvorâte din propriile porniri...
Psihologia socială ține să ne arate că fără opoziție orice majoritate tinde să adopte decizii superficiale. Este un motiv suficient să ne străduim a-i place și pe cei care nu sunt de acord cu noi (în mod argumentat). Ne alegem sensul propriei...
A trăi își capătă sensul tare mai curând pe calea smulgerii din fluxul experiențelor cotidiene, prin intermediul tinderii către deosebit, către evenimențial, către momentele simbol. Însă lipsa celor dintâi este resimțită tocmai în momentul în care...
Prezentarea (și prizarea) crimelor la știri nu are un caracter extraordinar, ci constituie una din formele de cunoaștere a umanului. Nu distanța critică este prezentă, ci mai curând recunoașterea lor în noi și a noastră în ei. Suntem rezultatul unor...
„Odată, două capre s-au întâlnit pe o punte care era atât de îngustă, încât nu puteau trece una pe lângă alta. S-ar fi putut înţelege, ca una să se retragă de pe punte, iar cealaltă să treacă liniştită. Ori să găsească altă soluție. Însă erau...
Dacă reușești să te menții nesmintit de tulbureala politică în aceste vremuri înseamnă că poți cocheta cu obiectivitatea istorică (cu condiția ca așa ceva să existe). Însă cum poți trăi normal în contextul anormalității politice? Cum poți avea...
Parafrazând titlul filmului lui Lucian Pintilie, încerc să spun că vara aceasta n-o voi putea uita. În primul rând pentru că n-am putut pleca în concediu (înțelegând concediul mai curând ca o formă de eliberare de cotidian, decât ca o plecare...
Scriu și de teama pierderii propriilor idei, prin uitarea celui care am fost, așa cum am fost, încercând să-mi salvez intențiile care au stat la baza gesturilor mele de interpretările prin intermediul cărora societatea tinde să-mi modifice imaginea...
