Orice lansare aduce cu sine păcatele în care pot cădea cei ce doresc să vorbească la un astfel de eveniment: discursul despre propria persoană părând că vorbesc despre autor sau carte, riscul exagerării atât în direcția criticilor cât și a laudelor, vorbitul pe lângă subiect, răfuiala cu autorul sau colegii etc.
Fiind „victima” câtorva lansări m-am întrebat ceva vreme care este sensul acestora. Altfel spus, ce mi-ar fi plăcut să aud. În ceea ce mă privește cred că mai curând o dezbatere pe temele din carte decât o serie de laude sau critici (câteodată laude și critici, laude ce vor să pară critici, critice ce vor să pară laude etc.).
Rostul unei lansări este similar cu cel al botezului: deși copilul (în cazul de față cartea) este născut, intrarea sa în comunitate (și, uneori, în comuniune), se face prin intermediul unui eveniment a cărui menire este să atragă atenția că un nou membru și-a făcut apariția, având pretenția la propria identitate, fiindu-i așadar justificat punctul de vedere asupra lumii.
Copilul, această carte, are ca sigură doar „mama”, adică autorul, tatăl căzând în zona lui „semper incertus est”, adică a influențelor pe care autorul le-a suportat în timpul parcursului formativ și chiar de-a lungul întregii existențe. Suntem în situația în care autorul este în imposibilitate de-a indica în mod sigur paternitatea, rămânând sub semnul probabilității. Dată fiind tema ne-am putea gândi la Jean Calvin, chiar mort fiind; cred că are gradul cel mai mare de probabilitate. Având în vedere că este vorba de o teză de doctorat mă duce gândul la îndrumătorul de doctorat; aici doar autorul ne poate spune câte ceva. În carte se mai zăresc urmele diferitelor paternități posibile (prin participațiune); mă gândesc la cel care prefațează cartea. Și înșiruirea de contribuții la nașterea aceste cărți poate continua, așa cum se întâmplă în cazul fiecărei cărți publicate.
Acum, despre „mamă”, adică despre munca autorului. Ivirea acestei cărți a fost marcată atât de străduința pentru germinarea ei cât și de un foarte lung travaliu, materializat în diferite forme făcute pentru a împăca variate gusturi. Chiar și în forma ei finală nu-mi dau seama de măsura în care a făcut față rigorilor doctorale. Și nu este vorba de un minus al cărții. Toate aceste piedici au pe final doar avantajul de-a mări satisfacția autorului. Sper să nu-i strice gustul pentru asemenea gesturi existențiale.
Tema cărții mărturisesc că-mi este străină în esența sa. Motiv pentru care nu am lucruri savante de spus în această direcție. Evident, asta înseamnă că nici critici acerbe. „Evenimentul istoric” (opera lui Jean Calvin) îl pot gândi în special din perspectiva importanței sale pentru nașterea modernității. Suplimentar, ar trebui să-mi fie mai apropiate perspectiva estetică și discretul discurs existențial care străbate rândurile cărții.
Sunt în mod simultan un critic și un iubitor al modernității. Motiv pentru care orice străduință de a-i lumina fundamentele, cum este această carte, mă poate prinde în discursul ei.
Dacă există o filozofie a religiei (mărturisesc că am oarece dubii) această carte face parte din ea, în măsura în care dezvoltă o cercetare a teologicului predominant din perspective filosofice.
Cunoașterea de sine este simultană cu cunoașterea lui Dumnezeu. Vorbim în acest caz de o întoarcere a privirii care a avut ca rod nașterea interiorității (psihicul) în modernitate.
Mărturisesc un grad ridicat de incapacitate în a accede la textul teologic, determinat de tendința interpretării lui dintr-o perspectivă antropologică. Motiv pentru care nu pot emite pretenția înțelegerii textelor teologice (numeroase) prezente în carte, fiind ținut a urmări mai linia laică de argumentare. Din această perspectivă zăresc numeroase concepte teologice care și-au dovedit eficiența în plan social.
Cartea tratează și legătura pe care M. Weber o făcea între protestantism și spiritul capitalismului, luminând ceva din nașterea lumii moderne în ceea ce ea are mai propriu: dorința de-a avea.
Informații suplimentare pe pagina editurii.
