Faptul de a fi om dă seama de capacitatea persoanei de mediere între partea sa animalică și dimensiunea rațională. Este un continuu balans între presiunea instinctelor și amenințările ce vin din sfera rațională, exagerările într-un sens sau altul riscând eticheta socială de a-normalitate. Omul este, în sens tare, amândouă dimensiuni și niciuna din ele.
Combinația modest și harnic dă seama mai curând de o valoare socială decât de una individuală. În termenii individualismului contemporan, când a lua ce este al tău și a-ți trăi viața constituie valorile fundamentale, pare a fi chiar definiția prostului.
Umanitatea este discontinuă, fiind menţinută de insulele de omenie alcătuite de diferite persoane, uneori comunităţi şi, mai rar, naţiuni. Umanitatea este un termen generic în care tindem să-i înghesuim pe toţi oamenii, în condiţiile în care sunt destui cei care se află în afara lui sau, mai corect spus, numeroase sunt momentele în care fiecare ne situăm dincolo de el.
E omenesc tot ce ia naştere în sfera umanului; chiar şi lucrurile îngrozitoare. Doar că în alt fel.
