Un sens al realității personale (în accepțiunea slabă a termenului) este dat de jaloanele pe care le fixăm în trecerea timpului prin intermediul obiceiurilor. În acest context merită analizat rolul obiceiurilor în conturarea unei spațialități, a unei consistențe în timp a propriei existențe. Cred că obiceiurile personale trasează în bună măsură conturul superficial al propriei existențe. Una din marile probleme care contribuie la trăsăturile faptului de a fi pacient, luat ca exemplu, o constituie mutarea de la domiciliul personal în alt spațiu (unul instituțional), ce îmbracă uneori caracterul unei alunecări în neant. Situația are drept consecință o imposibilitatea de fixare a sinelui prin intermediul obiceiurilor personale, ivită odată cu smulgerea din cotidianitate. În mod obișnuit ne fixăm sinele în special prin intermediul căminului, pe baza lui acasă. Poate de aici dorința de a avea o proprietate, aceasta fiind de fapt nevoia de a avea un loc a sinelui, ce deschide posibilitatea unei forme de conturare a acestuia, imposibil de desfășurat în mod cotidian într-un non-unde. Copilăria, cu locurile și întâmplările ei, intervine în donarea primului contur superficial al sinelui (deseori singurul).
În sens tare însă, cred că adevărata constituire a sinelui se desfășoară tocmai în non-unde, în acest caz având în vedere repere solide ale acestuia, ce nu țin de un loc determinat, imateriale. Rămâne însă deschisă întrebarea privitoare la elementele ce intervin în conturarea sensului tare al sinelui.
Când vorbesc de conturarea sinelui în zona domiciliului personal, în interiorul unei anumite spațialități, ce conține obiectele personale, am în vedere și fixarea în memorie a obiectelor, a spațiului împreună cu obiectele personale. Mă gândesc aici la o fixare mnezică prin intermediul structurării spațialității personale. Această tendință a conturării unei spațialități personale cuprinde în mod cert o componentă afectivă și vine să dea seama, dintr-o perspectivă evoluționistă, de dorința strămoșilor noștri, perpetuată în noi, de a fi apărați; e o formă de protecție ancestrală față de ceilalți și împotriva vicisitudinilor.
