Teza fundamentală a acestui articol este următoarea: resursele umane din Sănătate nu constituie o prioritate pentru nici una dintre părțile politice aflate în disputa electorală. În fapt, ele nici măcar nu sunt încă percepute ca resurse, comportamentul politicienilor (și al tehnocraților) indicând această inadecvare (ce trădează un nivel al indiferenței față de pacienți).
A vorbi despre resursele umane din Sănătate este una dintre puținele probleme la care pot spune că mă pricep, de această temă ocupându-mă sistematic mai mult de un deceniu. Voi părăsi însă terenul abordărilor științifice indicând argumente desprinse din realitatea politică pentru teza propusă în introducerea acestui articol.
Precizez că am expus argumente suplimentare/detaliate pentru teza afirmată în următoarele articole:
- Despre creșterea salariilor din sănătate în termenii economiei de piață;
- Unde greșește stânga. Despre „pomeni electorale” și „socialismul științific”;
Exemplul paradigmatic al indiferenței politicienilor și a tehnocraților față de specialiștii din Sănătate îl reprezintă cazul medicilor:
Stânga nu a dorit să stimuleze munca medicilor în România printr-o recompensă adecvată.
– Dovada cea mai evidentă o constituie renumita lege de creștere a salariilor, aflată în disputa la Curtea Constituțională: în formă inițială a proiectului de lege PSD-ul nu doar că a exclus medicii de la creșterile salariale, ci a inclus și măsuri împotriva reducerii libertăților acestora (eliminarea libertăților câștigate pe tema gărzilor). Abia intervenția concentrată pe această temă a unora dintre cei interesați (și abilitați s-o facă)[1] i-a determinat să introducă câteva acte reparatorii (insuficiente însă, raportat la ansamblul modificărilor propuse).
– Creșterea salariilor cu 25% (2015) a fost efectul unui protest, nu rezultatul unei inițiative politice.
Guvernul tehnocrat (ca expresie evidentă a dreptei politice) nu s-a lăsat nici el mai prejos, menținându-se pe aceeași linie a atitudinii împotriva medicilor sau a indiferenței față de ei. Analiza atentă a dovezilor este suficientă pentru a descoperi îndreptățirea acestei afirmații:
– Ordonanță nr. 20/2016 a fost gândită ca o măsură hiper-socialistă (un pachet împotriva sărăciei, conceput împreună cu confederațiile sindicale), destinată doar creșterii salariilor foarte mici. Abia intervențiile repetate pe această temă, bazate pe analiza științifică a situației au reușit să schimbe direcția de acțiune a miniștrilor tehnocrați. Cu alte cuvinte, creșterea salariilor medicilor, introdusă de acest act normativ (alături de corectarea discriminărilor salariale), n-a figurat inițial în intenția guvernanților, ea fiind adoptată doar în urma presiunii argumentelor.[2]
– Introducerea CIM-urilor separate pentru gărzile suplimentare și plata gărzilor la nivelul salariului de bază din 2016 nu a figurat niciodată în intenția guvernanților. A fost nevoie de protestele din luna august a acestui an pentru ca aceste lucruri să se întâmple. Mai mult decât atât, aceste măsuri au fost adoptate abia după o rezistență acerbă a reprezentanților Guvernului la adoptarea lor.[3] Este relevant și faptul că adoptarea modificării OMS 870/2004 a fost realizată (abia în decembrie 2016) doar după ce Ministerul Sănătății a fost amenințat cu o grevă legală (de data aceasta). Menționarea cu mândrie a acestor realizări de către reprezentanții Guvernului trebuie făcută doar cu precizarea expresă a faptului că asta au fost determinați să facă. Cu alte cuvinte, toate modificările au fost determinate de un pol de presiune „uitat” de tehnocrați în momentul elogierii rezultatelor obținute, hulit de politicieni și de presă: o mișcare sindicală (apolitică).
– Proiectul de lege unitară de salarizare a bugetarilor, propus de Guvern pe ultima sută de metri a mandatului său, ar avea ca efecte pierderea de către medici a câtorva trepte în ierarhia salarială dublată de o scădere efectivă a salariilor pe termen scurt. Argumentele/dovezile în acest sens au fost furnizate deja în acest document.[4]
Morala articolului este simplă: indiferent de rezultatele alegerilor activismul social rămâne principala garanție a reprezentării categoriilor sociale ce constituie subiectul acestui articol și al apărării intereselor pacienților. Cu alte cuvinte, mergeți la vot, dar nu uitați că a vota nu este suficient! În absența spiritului civic monștrii se pot ivi din întregul spectru al politicii și al tehno-puterii.
[1] http://www.solidaritatea-sanitara.ro/attachments/article/20741/Nr_B77_26_10_2016_CDep_CMPS_Propuneri_Salarizare.pdf
[2] http://www.solidaritatea-sanitara.ro/attachments/article/20538/Nr_B27_12_05_2016_MS_DC_Memoriu_Salarizare.pdf
[3] Și după o serie întreagă de acuzații de genul „m-ai păcălit” pe care miniștrii implicați în negocieri le-au adus.
[4] http://www.solidaritatea-sanitara.ro/attachments/article/20795/Nr_B88_09_12_2016_MM_DP_Lege_Salarizare_F.pdf
