Abstract
Estimările privind viitorul muncii împărtășesc caracteristicile predicțiilor din științele sociale. Așteptările privind prezicerea viitorului muncii nu sunt fundamentate, putând controla doar câteva dintre variabilele care-i definesc caracterul. Bazându-ne pe caracterul multi-dimensional al muncii propunem un set de variabile care ar putea interveni în modelarea statutului acesteia, indicând totodată necesitatea unor intervenții corelative pentru pregătirea viitorului ei. Rostul discuției pe tema diferitelor variabile și a ponderii acestora îl constituie dorința noastră de a sugera necesitatea unei abordări bayesiene a problemei, actualizând de fiecare dată probabilitățile diferitelor scenarii în funcție de ultimele informații. Acest model permite o abordare științifică atât a problemei cât și a deciziilor politice privind eliminarea efectelor nedorite ale automatizării. Următoarele variabile ar putea contribui la conturarea unui cadru metodologic de estimare bayesiană a viitorului muncii: 1) sensul muncii depinde de contextul de semnificare specific fiecărei perioade istorice; 2) soarta muncii este dependentă de statutul ontologic al ustensilei; 3) statutul muncii se definește într-o măsură semnificativă în orizontul self fulfilling / defeating prophecy; 4) perspectiva normativă: viitorul muncii va fi așa cum vom dori să fie; nu putem însă prezice evoluția dorințelor noastre; 5) prezentul confirmă în mică măsură anticipările trecutului; 6) predictibilitatea în domeniu muncii nu este ferită de lebede negre: evoluția inteligenței artificiale conturează cea mai importantă dimensiune a extremistanului; 7) dacă decizia va aparține umanului vor exista cel puțin câteva domenii în care va fi preferată munca umană; 8) creșterea numărului locurilor de muncă și scăderea calității acestora nu pot fi excluse; 9) progresul poate aduce și creșterea locurilor de muncă; 10) diminuarea controlului social asupra muncii va persista. Cele câteva argumente în favoarea muncii arată că ea va exista în continuare; doar că nu putem fi siguri cine și cum o va desfășura, respectiv care-i va fi statutul.