Cele mai bune rânduri pe care le-am citit despre modernitate (în special primele 90 de pagini). Faptul că sunt scrise pe modelul Jurnal vine în sprijinul plăcerii de a le citi, nefiind forțat să urmărești un discurs, o teză pe tema modernității, adică având posibilitatea de a-ți construi sau argumenta propriile idei în această direcție.
Din punctul de vedere al preocupării pentru înțelegerea modernității citind această carte am avut senzația unei „continuări din trecut” a gândurilor mele.[1]
Într-o măsură considerabilă gânditorul este un model pentru mine și prin intermediul filosofiei ca intimitate pe care-o asumă, a filosofiei ca activitate desfășurată în timpul liber. Adică, prin intermediul filosofiei ca nevoie personală, a gândirii filosofice ca împlinire de sine, cvasi-indiferentă față de manifestarea publică a gândirii.
Chiar dacă nu pot atinge aceeași înălțime a gândului, lipsindu-mi doza de cultură necesară, sunt marcat de câteva orientări similare, determinate în bună măsură, în ambele cazuri, de lecturile din M. Heidegger.
Publicarea lui Alexandru Dragomir și importanța acordată lui Martin Heidegger de către Gabriel Liiceanu constituie două din demersurile acestui promotor al culturii române care au avut un impact semnificativ asupra gândirii mele.
Alexandru Dragomir, Meditații despre epoca modernă, Editura Humanitas, București, 2010
[1] Este unul din momentele în care conștientizez faptul că nu mi-am ajuns din urmă predecesorii, adică încă n-am ajuns la un „prezent al gândirii”.