Dacă numărul cetățenilor testați variază atunci dinamica evoluției numărului de infectați este incertă

Dacă există o variație semnificativă a capacității de testare într-un interval de timp, dublată de o modificare a metodelor de selecția a celor testați, atunci creșterea numărului de cetățeni descoperiți pozitiv SARS-CoV-2 nu indică în mod obligatoriu și o creștere a numărului de cetățeni infectați; este doar una dintre interpretările rezultatelor (cu un grad semnificativ de probabilitate) din mai multe interpretări posibile.

Pentru a putea înțelege ponderea incertitudinii din datele publice este util, pentru început, să nu confundăm cetățenii infectați cu cetățenii descoperiți a fi infectați (prin testarea de tip RT PCR).

Creșterea numărului de cetățeni descoperiți a fi infectați SARS-CoV-2 în condițiile unei creșteri semnificative a testării (și a modificării procedurilor de selecția a celor testați) poate să indice una din următoarele variante:

(a) Creșterea numărului total de cetățeni infectați, adică amplificarea epidemiei/pandemiei. Este varianta aleasă de oficialități. Ea pare să aibă probabilitatea cea mai mare. Însă, variația testării îi anulează statutul de dovadă.

(b) Numărul de cetățeni infectați rămâne relativ același. Numărul de cetățeni infectați poate să rămână același în condițiile în care creșterea capacității de testare conduce la depistarea unui număr mai mare de cetățeni infectați decât cei depistați anterior.

(c) Scăderea numărului de cetățeni infectați. Iluzia creșterii acestui număr ar fi generată în acest caz de o creștere semnificativă a capacității de testare. Probabilitatea de a ne afla într-o astfel de situație este foarte mică.

Pentru a putea alege una dintre cele trei variante ar trebui să facem mai întâi diferența dintre creșterea numărului de cetățeni infectați SARS-CoV-2 și creșterea capacității de a depista cetățenii infectați SARS-CoV-2[1].

Una dintre caracteristicile pandemiei COVID-19 o reprezintă doza mare de incertitudine. Din zona de incertitudine face parte și diferența dintre numărul de cetățeni depistați a fi pozitivi SARS-CoV-2 și numărul total de cetățeni care sunt purtătorii acestui virus (unii dintre ei făcând boala COVID-19). Diferitele cercetări desfășurate în domeniu au indicat variații destul de mari între cei doi parametri ai pandemiei. Pentru a domoli întrucâtva necunoscutul se utilizează de regulă estimarea unei diferențe în plus de un ordin de mărime între cetățenii depistați a fi pozitivi SARS-CoV-2 (prin testare) și numărul total de cetățeni care sunt purtătorii acestui virus. Cu alte cuvinte, pentru fiecare cetățean descoperit a fi infectat  se estimează că există alți 10 care au virusul dar nu sunt testați/descoperiți[2] (raportul descoperiți/infectați = 1/10).

Dacă presupunem că această estimare este corectă atunci trebuie să avem în vedere că variația raportului dintre numărul cetățenilor depistați pozitivi și numărul total de cetățeni infectați poate fi o sursă de eroare în privința dinamicii pandemiei. Spre exemplu, dacă am presupune că numărul cetățenilor infectați SARS-CoV-2 ar rămâne identic[3], atunci ar trebui să luăm în considerare cel puțin următoarele posibilități:

  • Modificarea raportului din 1/10 în 1/12 ar sugera o diminuare a răspândirii virusului/o scădere a epidemiei. În absența unor informații solide nu putem exclude posibilitatea intervenției acestui fenomen la sfârșitul lunii aprilie și începutul lunii mai. Însă, în condițiile în care dinamica testării a fost una ascendentă acest tip de distorsiune a datelor are o probabilitate mai mică decât următoarea:
  • Modificarea raportului din 1/10 în 1/8 ar sugera o creștere a răspândirii virusului/o amplificare a epidemiei. Dacă nu avem toate informațiile necesare pentru fiecare dintre variabile nu putem exclude posibilitatea de a asista la acest fenomen în această perioadă.

Dacă luăm în considerare și creșterea numărului de pacienți fals pozitiv asociată creșterii numărului de cetățeni testați[4] atunci gradul de incertitudine crește, el fiind întreținut de lipsa de transparență a instituțiilor statului în privința informațiilor legate de evoluția epidemiei.

Din informațiile publice știm că la ora actuală asistăm la o creștere a numărului de cetățeni descoperiți ca fiind pozitivi SARS-CoV-2 față de prima perioadă a stării de alertă. Seria mare de încălcări ale regulilor de protecție/distanțare socială pare să fie susțină ipoteza unui val epidemic.[5] Din cauza absenței accesului la informațiile detaliate privind o serie de aspecte legate de testare nu știm însă dacă asistăm la o creștere a numărului de îmbolnăviri sau doar la o creștere a numărului de cazuri descoperite/a capacității de a descoperi cetățenii infectați.

Politizarea subiectului perturbă grav posibilitățile de cunoaștere

Problema de fond o constituie greșita înțelegere a ceea ce înseamnă informarea din surse oficiale, aceasta neputând exclude obligația autorităților statului de a oferi toate informațiile privind ceea ce se întâmplă pentru ca ele să poată fi analizate în mod critic de toții cei interesați/abilitați.

Autoritățile au obligația să răspundă tuturor întrebărilor relevante pe tema datelor specifice epidemiei COVID-19, cum ar fi procedurile utilizate în selecția celor testați (și rata de respectare a acestor proceduri), intervalul de încredere în reflectarea evoluției epidemie de numărul de cetățeni descoperiți a fi infectați etc. Din gama explicațiilor necesare (furnizate pe baza științifice) face parte și următoarea: dacă avem același număr de cazuri într-o perioadă de relativă relaxare formală (și de relaxare semnificativă din perspectivă informală) cu perioada specifică stării de urgență atunci care este justificarea întăririi măsurilor de restricție?

În discuție nu este dorința de a nega evoluția infectărilor COVID-19, ci sunt câteva întrebări care vizează potențiale anomalii în analiza datelor.

Nu intenționez să neg creșterea numărului de cazuri COVID-19 deoarece nu am informațiile relevante pentru a argumenta o astfel de ipoteză[6]. Însă, în egală măsură autoritățile nu publică informațiile relevate care să excludă posibilitatea de a confunda creșterea numărului de cetățeni infectați cu creșterea capacității de a identifica pe cei infectați. Lipsa informațiilor generează o scădere a încrederii. Funcționarea democrației nu se bazează pe încrederea oarbă în cetățeni, ci pe posibilitatea de a ști continuu ce fac și de ce fac ceea ce fac.

Oamenii a căror celebritate depinde de amploarea amenințării COVID-19 pot avea chiar și inconștient tendința să selecteze informațiile care le confirmă ceea ce doresc: amplificarea pericolului. O astfel de distorsiune cognitivă este indicată în psihologia comportamentală drept biasul confirmării.[7] Pentru a evita o astfel de eroare este necesar ca datele brute să fie la dispoziția publicului, putând fi analizate de toți cei interesați.

Absența transparenței informațiilor nu este caracteristică doar României. Un exemplu relevant pentru politizarea cunoașterii îl constituie situația S.U.A.: pentru a obține informații esențiale privind evoluția epidemiei în SUA, The New York Times au dat în judecată Centers for Disease Control and Prevention, obținând astfel informațiile pe care le doreau. Analiza acestor informații[8] a documentat o diferență semnificativă a impactului epidemiei COVID-19 asupra diferitelor categorii etnice de cetățeni.[9] De observat că problema este relevantă și în cazul României, lipsind o analiză publică a impactului diferit al pandemiei COVID-19 pe categorii de cetățeni.

Ce nu știm în mod evident, deși ar trebui (am putea) să știm (doar câteva exemple):

  • Nu știm care este semnificația numărului de teste. Numărul de teste nu semnifică numărul de cetățeni testați.[10]
  • Nu știm care este procedura de selecție a celor testați, respectiv câte dintre teste sunt făcute în baza procedurilor și câte sunt rezultate în urma testării voluntare. Nu putem exclude posibilitatea ca în totalul numărului de teste efectuate anunțate public să fie incluse și testele făcute în baza solicitării voluntare a cetățenilor.[11] Dacă se întâmpla astfel atunci numărul de teste efectuate/raportate zilnic (respectiv numărul de cetățeni descoperiți a fi infectați) sunt rezultatul unui amestec, în doze necunoscute, dintre selecție a celor testați pe baza procedurilor, testarea voluntară și cine știe ce alte intervenții.[12]
  • Care este evoluția numărul de cetățeni cunoscuți ca fiind infectați (testați pozitiv SARS-CoV-2) și numărul de cetățeni testați în toată această perioadă (incluzând și variațiile procedurilor de selecție a celor ce sunt testați).

Nu putem exclude un fenomen de tipul legii consecințelor neintenționate

Reducerea măsurilor de îngrădire a liberătății ca urmare a Deciziei CCR (și a incapacității Puterii de a propune în timp util o lege care să înlocuiască prevederile unor Ordine ale ministrului Sănătății) poate avea două consecințe:

(1) Reducerea măsurilor de protecție și distanțare socială. Consecința o constituie creșterea numărului de cetățeni infectați

și/sau

(2) Creșterea accesării testării voluntare. Deoarece știu că nu mai pot fi internați obligatoriu, cetățenii care bănuiesc risc de contaminare (posibilitatea de a fi infectați asimptomatici) sau au simptome ușoare ar putea fi tentați să se teste într-un procent mai mare. Efectul îl constituie creșterea numărului de cetățeni depistați pozitiv. Acest efect face parte din legea consecințelor neintenționate.

 

Algoritmul de decizie politică

Cum ar trebui să fie influențată decizia publică de posibilitățile de evoluție a raportului dintre numărul de cetățeni descoperiți a fi infectați și numărul total de cetățeni infectați?

În primă instanță decizia ar trebui să țină seama de regula precauției: mai bine să confundăm o variație generată de testare cu o creștere epidemică și să luăm măsurile necesare decât să confundăm o creștere epidemică cu aparența unei creșteri generate de variațiile testării.[13]

Privilegierea prudenței pentru a diminua riscul pare să fie abordarea standard. Este mai bine ca Guvernului să-i fie teamă și să acționeze excesiv decât să devină imprudent. O astfel de abordare ia chipul strategiilor prudențiale de luptă împotriva COVID-19.

În formula lui Nassim Nicholas Taleb („M-ai bine să confunzi o stâncă cu un urs decât să confunzi un urs cu o stâncă!”[14]) în discuție este o strategie evoluționistă bazată pe asumarea unor cheltuieli suplimentare de energie pentru a evita un risc vital. Este relevant faptul că Taleb a indicat în mod repetat această strategie ca fiind cea adecvată luptei împotriva COVID-19.[15]

Nu putem însă exclude posibilitatea unei limite a eficienței unei astfel de abordări. Voi indica în continuare patru dintre variabile care pot limita posibilitățile strategiilor prudențiale.

  1. Limitele teoretice ale eficienței strategiilor prudențiale. Într-un peisaj muntos în care toate stâncile seamănă cu urșii ecuația raționalității ecologice poate conduce la efecte diferite față de cele așteptate: nu poți să te sperii continuu fără să mănânci. Deoarece presupune anumite costuri ce ar putea fi greu de suportat peste un anumit prag, a nu confunda fiecare stâncă cu un urs poate deveni important într-un anume context. Echilibrul supraviețuirii conduce la forme de adaptare ale cetățenilor la cele mai stranii situații, rezultatul acestor echilibre fiind redefinirea normalității. De asemenea, creșterea capacității de culegere și prelucrare a informațiilor poate influența situația, diminuând incertitudinea (ea fiind totodată o miză).
  1. Imprevizibilul nu afectează doar evoluția pandemiei COVID-19, ci și o serie întreagă de alte aspecte. A presupune că populația ar putea accepta restricțiile specifice distanțării sociale sau chiar o accentuare a lor poate fi un pariu riscant. Mai adecvată credem că este o abordare separată a diferitelor domenii ale vieții sociale, pornind de la ideea impactului diferit.
  1. Impactul asupra libertății. Deoarece strategiile prudențiale presupun limitări a unora dintre drepturile și, mai ales, libertățile fundamentale, riscul utilizării pandemiei COVID-19 drept prilej pentru o reașezare a mecanismelor politice și sociale nu este de neglijat. Măsurile pot fi luate doar cu respectarea principiului proporționalității: efectele limitării unei libertăți trebuie să fie proporționale cu binele adus societății. Proporționalitatea nu se prezumă, ci se demonstrează. Sarcina probei revine celui care ia măsura limitării unor drepturi. Proba se poate face doar prin recurs la dovezi: adică, date și fapte.
  1. Există și o altă variabilă care poate contrabalansa până la anulare strategia prudențială: politica. În actualul context promisiunile electorale ar trebui să se concentreze în jurul siguranței/victoriei împotriva pandemiei COVID-19, o astfel de poziționare privilegiind strategiile prudențiale. Însă, deoarece așteptările majorității cetățenilor depășesc cu mult nivelul siguranței, politicienii tind să le răspundă cu promisiuni proporționale. Se adaugă efectul concurenței promisiunilor. Intervenția celor două mecanisme politice tinde să lase foarte puțin loc strategiilor prudențiale, asumarea riscurilor aferente COVID-19 devenind o strategie tentantă.

Concluzii

Tema acestor rânduri o constituie contribuția cenzurării informațiilor publice la incertitudinea specifică COVID-19 și ce se întâmplă în contextul incertitudinii. În consecință, cred că trebuie avute în vedere două direcții de acțiune:

  1. Diminuarea incertitudinii. Accesul la toate informațiile specifice pandemiei COVID-19 este o condiție esențială pentru sporirea cunoașterii, respectiv diminuarea incertitudinii. Chiar dacă unele informații sunt politizate,[16] politicienii aflați la putere ar trebui să parieze pe transparență.
  1. Combaterea efectelor incertitudinii. În favoarea contracarării/diminuării acestor tendințe poate interveni credința majorității populației, influențată de diferitele ei personalități. Cu cât se exprimă mai mulți influenceri în favoarea strategiilor prudențiale cu atât cresc șansele reducerii comportamentelor iraționale/politicilor lipsite de dovezi. Însă, pentru a optimiza o astfel de dinamică este necesar ca influencerii să vorbească din convingere. Probabilitatea cea mai mare a convingerii este dată de accesul la informații. Cea mai bună strategie pentru a favoriza abordările raționale o constituie transparența informațiilor publice, ea crescând șansele de a diminua incertitudinea.

[1] Aceasta din urmă poate fi determină de creșterea numărului de cetățeni testați și/sau creșterea eficienței selecției pacienților ce sunt testați.

[2] Spre exemplu, aceasta este și ultima estimare anunțată de Centers for Disease Control and Prevention (S.U.A.) la sfârșitul lunii trecute: CDC chief says coronavirus cases may be 10 times higher than reported https://www.washingtonpost.com/health/2020/06/25/coronavirus-cases-10-times-larger/  Extrapolarea unei estimări valabile pentru SUA este problematică din punct de vedere metodologic, ea fiind afectată de eventualele diferențe dintre procedurile și capacitatea de testare specifică fiecărui stat. Deoarece această estimare a fost indicată de mai multe studii ea poate fi utilizată pentru scopul acestor rânduri.

[3] Doar pentru a ușura înțelegerea exemplului.

[4] O prezentare a acestei probleme poate fi găsită aici: https://www.facebook.com/231492943611495/photos/a.857148001045983/3179171275510299/?type=3&theater

[5] Pentru a putea considera comportamentul membrilor societății drept cauză a ivirii unui val epidemic ar trebui să-l comparăm cu cel al membrilor altor societăți. Într-o astfel de comparație ar fi relevante atât statele care au înregistrat o scădere a numărului de cetățeni depistați ca fiind infectați cât și cele care înregistrează o creștere a amplorii epidemiei.

[6] Așa cum am precizat, această interpretare are probabilitatea cea mai mare.

[7] El îi afectează atât pe Guvernanți și cetățenii dornici de libertate.

[8] Richard A. Oppel Jr., Robert Gebeloff, K.K. Rebecca Lai, Will Wright and Mitch Smith, The Fullest Look Yet at the Racial Inequity of Coronavirus, https://www.nytimes.com/interactive/2020/07/05/us/coronavirus-latinos-african-americans-cdc-data.html?auth=login-google&utm_campaign=59d57f54e5-briefing-dy-20200706&utm_medium=email&utm_source=Nature%20Briefing&utm_term=0_c9dfd39373-59d57f54e5-42472175

[9] Chiar dacă articolul în discuție nu poate fi considerat o abordare științifică (din el lipsesc, spre exemplu, analizele vizând diferențele de socializare/indicatorii de rețea, care ar putea contribui la generarea disparităților privind impactul COVID-19), în discuție putând fi și o influență ideologică asupra interpretării datelor, el ilustrează posibilitățile pe care le oferă accesul la informații, respectiv obligația de transparență a instituțiilor statului.

[10] Estimarea de ½ pare să fie cea mai apropiată de realitate.

[11] Articolul De ce nu este corect să calculăm raportul zilnic dintre numărul de cazuri noi de COVID-19 şi numărul de teste efectuate. În patru luni de pandemie, 6% din cei testaţi au avut virusul! (Libertatea, 3 iulie 2020; accesat 8 iulie 2020 ora 09:00) (https://www.libertatea.ro/stiri/calcul-raport-zilnic-coronavirus-teste-efectuare-3054011?utm_source=facebook&utm_medium=social&utm_campaign=europafm-page-post ) citează un oficial INSP care indică faptul că testele efectuate în mod voluntar sunt incluse în totalul testelor.

[12] Nu cunoaștem, spre exemplu, ponderea efectului G. Fluture: inechitatea testărilor publice.

[13] Putem observa că această regulă a fost deja încălcată în momentul trecerii de la starea de urgență la starea de alertă, fiind preferată interpretarea datelor ca exprimând o reducere a amplorii epidemiei deși nu putea fi exclusă variația datelor în funcție de variația testării. În sprijinul acelei decizii intervine diferența dată de evoluția testării: dacă la un număr mai mic sau egal de teste se înregistrează o scădere a numărului de pacienți atunci probabilitatea este mare ca datele să reflecte evoluția epidemiologiei. Evident, dacă în schimb nu știm nimic despre evoluția procedurilor de selecție a celor testați încrederea în corelarea dinamicii datelor cu cea epidemiei scade.

[14] Nassim Nicholas Taleb, Lebăda neagră. Impactul foarte puțin probabilului, Editura Curtea Veche, București, 2010

[15] A se vedea punctele de vedere exprimate pe pagina sa: https://www.facebook.com/nntaleb/

[16] De fapt, în actualul context toate informațiile tind să fie politizate.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Răspunsuri

  1. 19 iulie 2020

    […] [2] Dacă numărul cetățenilor testați variază atunci dinamica evoluției numărului de infectați este incertă http://viorel-rotila.ro/daca-numarul-cetatenilor-testati-variaza-atunci-dinamica-evolutiei-numarului… […]

  2. 20 iulie 2020

    […] Am formulat-o personal în câteva rânduri, precizând însă că tot ce putem spune întemeiat este că nu cunoaștem (deși ar trebui să știm). […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site