În termenii fenomenologiei credința (în sensul de credință religioasă) este orientare a conștiinței centrată pe găsirea Lui Dumnezeu și recunoașterea urmelor Sale în tot ce întâlnește. În definitiv, orice credință este setare pentru a descifra straturile lumii într-o anumită cheie. În multiplicitatea posibilităților acestor perspective stă bogăția umanului iar în unitatea unora dintre ele se dezvoltă culturile. Din această punct de vedere, orice lume, în sens fenomenologic, este dată de viziunile pe care ea le face posibile și, în mod simultan, de un număr limitat de credințe ce o caracterizează. Nu există lume fără credințe împărtășite într-un înalt grad de constituenții ei.
Obligația citării autorilor ascunde în ea și tema științei ca oamenii să nu cadă în „păcatul” uitării izvoarelor ideilor pe care le vehiculează, riscând astfel să creadă că ar fi de la Dumnezeu. Semn că știința este încă bântuită de spaima religiei ca un alt domeniu de organizare a cunoașterii (sau lipsei de cunoaștere) omenești.
