Despre femeie și femei

În fermenţii unei gândiri intră în mod inevitabil şi o femeie frumoasă. Ca simbol al frumuseţii sau fiind înlocuită de un simbol al frumuseţii; deci, ca absenţă sau, cel mai adesea, ca prezenţă. Ca absenţă aduce misterul, iar ca prezenţă claritatea a ceea ce este. Ea e capătul unui drum fără capăt; dar un capăt ce nu reprezintă o fundătură, ci o continuă reluare. E o fereastră către Rai şi către Iad în acelaşi timp (şi deseori prin aceleaşi gesturi), lăsându-ţi posibilitatea de a alege, fără a avea însă voinţa de a o face. E împlinirea plăcută şi dureroasă, uneori dureros de plăcută, a unui ideal. Nu poţi spune niciodată în mod definitiv dacă o ai sau te are, dacă este a ta sau eşti al ei (deseori încercăm să soluţionăm dilema printr-un iluzoriu noi). Raportat la timp, e o Fata Morgana a veşniciei: dacă „ai” frumuseţea ei poţi trăi o clipă cu sentimentul că ai totul. Ciudat e faptul că mare parte din valoarea ei stă în privirile celorlalţi; de aici atât mândria cât şi chinul ce te poate duce în vecinătatea Iadului. Iar dacă n-ai fi întâlnit-o ai fi trăit toată viaţa cu sentimentul unei lipse, a unei absenţe ce pare uneori absenţa ta de la propria existenţă. Himeră şi realitate adâncă în acelaşi timp, ea te face să întrezăreşti faţa pe care idealurile împlinite ar putea-o avea, dacă n-ar rămâne la stadiul de simple idealuri inadecvate la posibilii unei realităţi.

Cred că femeia frumoasă aduce cu sine presimţirea a două depărtări: Raiul şi Iadul, în intervalul dintre ele urmând a-ţi ţese existenţa; pe primul îl doreşti iar celălalt te vrea. Uneori cele două sunt extrem de apropiate, fiind despărţite doar de zâmbetul ei.

Din alchimia unei existențe, p. 124

 

Femeia este „mai exterioară” decât bărbatul; existenţa ei este construită în mai mare măsură pe ambianţa pe care şi-o creează în jurul ei, ce o învăluie devenind Ea. Casa, copiii, familia, sunt cumva o parte din ea, un interior dezvăluit, o interioritate exterioară. Astfel, îşi construieşte profunzimea fiinţei sale în afară, sub ochii bărbaţilor, deseori fără ca aceştia s-o zărească.

Din alchimia unei existențe, p. 95

 

 

Dezirabilitatea este o zeiţă căreia femeile sunt dispuse să-i plătească un continuu tribut, ea fiind cea mai puternică mediatoare a raporturilor cu bărbaţii. Relaţiile de putere sunt multiplicate şi pe această cale astfel încât nu se ştie niciodată cine pe cine domină.

„Citește-mă pe mine!” Jurnal de idei, p. 179

 

Odată cu inventarea parfumului tot ce este plăcut pe lume miroase a femeie.

„Citește-mă pe mine!” Jurnal de idei, p. 228

 

 

Pentru ca bărbatul să nu se plictisească Dumnezeu a adus pe lume femeia; pentru a da o ocupație femeii a inventat banii.

„Citește-mă pe mine!” Jurnal de idei, p. 231

Adaugă un comentariu

Articole similare

Răspunsuri

  1. Liviu Iulian Cocei spune:

    „Mai poti dori ceea ce deja posezi?” se intreba Kierkegaard. Prin intermediul acestei problematizari ia nastere tragedia sa si a celor care nu se simt impliniti prin casatorie. Cred ca trebuie sa iesim din paradigma posesiilor si a posesivitatii. Este o iluzie romantica faptul ca cineva iti poate apartine sau ii poti apartine. Stoicii spuneau ca nu posedam nici macar lucrurile, daramite persoanele din viata noastra. In definitiv, faptul de a avea perspectiva lipsei este ceea ce anima sentimentele cele mai profunde.

  2. viorel spune:

    Conform teoriei liberale proprietatea este un sentiment puternic, ce poate constitui motorul întregii societății. (Dacă insistăm îi putem găsi o justificare în orizontul de discurs al teoriei evoluționiste). El modelează într-atât comportamentul uman încât devine mod de-a fi, inclusiv cel erotico-romantic (forțând o astfel de reducere a iubirii). Romanii (contemporani cu stoicii, câțiva dintre ei îmbrățișând această „credință filosofică” numită stoicism) au instituit o formă de analiză a proprietății care rezistă până în prezent (cred că a venit timpul depășirii ei, aceasta fiind una din cele mai mari provocări ale Dreptului), respectiv despărțirea ei în trei componente: uzul, fructul și abuzul. Problema derivă din faptul că posesia femeii (ca să nu supărăm prea tare adepții corectitudii politice am putea da ca exemplu și posesia bărbatului de către femeie, chiar dacă Istoria nu confirmă această variantă) nu poate fi pusă în termenii proprietății (cel puțin nu contemporan). Aceasta ar fi una din sursele zbuciumul iscat în jurul acestei pasiuni.
    Tentativa unei abordări științifice a problemei ne-ar duce mai curând în zona legitimării unei forme de posesii, cel puțin raportat la „fruct”. Altfel spus, dacă dorința de perpetuare a speciei consituie unul din instinctele dominante ale omului (și tind să cred că așa este), atunci este legitimată științific această formă de posesie.
    Stoicismul este una din „credințele” posibile. Nu cred că aduce rezolvarea problemei, ci mai curând renunțarea la a o soluționa.
    Nu aș merge nici pe importanța perspectivei lispei în nașterea a ceea ce obișnuim să numim dragoste. Perspectiva lipsei conduce la forme variante de gelozie anticipată, ea acționând ambivalent asupra acestui semnificant puternic al societății contemporane: iubirea.

  3. Liviu Iulian Cocei spune:

    Deşi posesia femeii/bărbatului nu poate fi pusă în termenii proprietăţii, sentimentul ancestral al posesiei invadează inclusiv relaţiile interumane. De altfel, până nu demult, cei care nu erau loiali în căsnicie erau pedepsiţi penal, ca şi cum ar fi atentat la proprietatea cuiva. Sincer, nu ştiu dacă ar fi bine sau rău să nu mai avem niciun fel de posesii din perspectivă politică, dar cred că din punct de vedere psihologic ar fi ideal să nu mai avem posesii. Iar asta s-ar întâmpla dacă am conştientiza că venim pe lume neînsoţiţi şi plecăm asemenea.

    • viorel spune:

      Pedeapsa pentru adulter nu viza încălcarea proprietății/posesiei cuiva, ci încălcarea prevederilor contractuale aplicabile în cazul căsătoriei.
      Din punct de vedere psihologic este greu să vorbim de un ideal, cel puțin atâta vreme cât în discuție sunt probleme ce țin de normalitatea persoanei. Orice ideal pe această zonă înseamnă fie combinația între ideologie și dicatură fie o altă variantă a modernității, spitalele de psihiatrie.
      Să pornim de la datul situației,; orice construcție ulterioară (morală sau politică) trebuie să-l aibă în vedere.
      Cred că marile dezastre create de omenire își au sorgintea în astfel de neînțelegeri ale naturii umane.

  4. Liviu Iulian Cocei spune:

    Totuşi, gelozia se naşte mai curând dintr-un puternic sentiment al posesii, nu dintr-o recunoaştere a absenţei acestei „proprietăţi private”.

  5. Corina spune:

    Fiecare dorim sa fim liberi(F/B),dar in acelas timp incercam sa legam”cu forta”de inima noastra si sa posedam ca un obiect un suflet,desi stim ca e suflet si nu obiect.Cand Dumnezeu a facut pe om l-a creat mai intai pe barbat si din el pe femeie desi ar fii putut,fiind Dumnezeu, sa ia in ambele maini pamant sa sufle duh si asa ar fi esti si femeie si barbatul in acelas timp.Dar intelepciunea Divina a facut ca sa iasa femeia din barbat pentru ca barbatul sa o caute mereu fiind ceva”ce ii apartine”,fara de ea se simte gol,pustiu si intr-o continua cautare….iar cand crede ca a gasit-o,deja o trece in”propietate”pentru ca nu cumva sa ramana singur…!Si fiind luata din coasta barbatului,femeia,va ramane ceva sublim si o enigma greu de definit,fiecare individ avand propria parere.Nu cred ca instinctul imultirii ii face pe barbati sa guste din fructul oprit,ci insusi natura omului de a incerca ce este interzis.E mai palpitant ceva nou iti ridica adrenalina si cheful de viata,dar tot ce e bun in viata e imoral,ilegal sau ingrasa!!!!!Instinctul e instinct asta nu da dreptul la posesie……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>