Despre limitele cunoașterii privind vaccinul și vaccinarea SARS-CoV-2

Precizări prealabile

Pentru a evita erorile de înțelegere și procesele de intenție, precizez de la început că sunt un adept al medicinei bazate pe dovezi. Ceea ce mă situează în tabăra pro-vaccin. Fac parte însă din aripa care analizează critic orice vaccin, inclusiv cel împotriva SARS-CoV-2. Asta nu este o declarație de tipul „Sunt pro-vaccin, dar …!”, ci doar că fiind pro-vaccin nu-mi investesc în mod orbește încrederea în autorități; încrederea mea este dependentă de comunitatea științifică.  Sunt pentru vaccinare, nefiind (încă) pentru un anumit vaccin și, mai ales, pentru a face din vaccinare altceva decât este: cea mai bună soluție preventivă în fața SARS-CoV-2, care este însoțită însă de o serie de efecte adverse și, mai ales, de riscurile asociate incertitudinii.

Sunt convins că vaccinarea împotriva SARS-CoV-2 este cea mai bună șansă de luptă eficientă împotriva pandemiei COVID-19. Ceea ce nu face însă din vaccin o armă de luptă perfectă, fiind nevoiți să descoperim numărul „cartușelor nefuncționale” și al numărului cazurilor de „friendly fire”. Aceasta este una dintre părțile despre care orice armată se teme să vorbească deoarece aduce cu sine neîncredere. Fiind un adept al transparenței și dovezilor în materie de politici publice, consider relevantă discuția despre eroii din mausoleele noastre care au decedat fiind împușcați de propria tabără sau care au fost conduși în luptă/la moarte de comandanți neghiobi ori care au avut arme necorespunzătoare[1]… Dacă metaforele militare vi se par inadecvate atunci este bine să vă gândiți că de coordonarea vaccinării se va ocupa armata. Or, renumele unei mari eficiențe logistice a armatei este datorat într-o oarecare măsură nivelului mare de reușită în ascunderea erorilor, aceasta fiind o caracteristică esențială a fiecărui sistem militar. Deseori nereușita se numește secret militar.

Nu cred în niscaiva conspirații privind vaccinarea (probabil și deoarece nu cred în general în conspirații). Însă, sunt convins că o combinație între interesele comerciale, cele politice și ratarea limitelor cunoașterii este suficientă pentru a genera riscuri semnificative. În momentul în care unele dintre aceste riscuri se transformă în certitudini ele tind să alimenteze diferite teorii ale conspirației. Soluția de protecție împotriva unor astfel de riscuri o constituie transparența informațiilor.

Câteva precizări metodologice

Prin „vaccinul împotriva SARS-CoV-2” nu indic un vaccin anume, ci vaccinul în genere. Motivul este simplu: nu știm ce vaccin vom primi, respectiv vom ajunge/ne vom permite să achiziționăm. Șansele cele mai mari par să fie pentru cel de la Pfizer-BioNTech. Având în vedere că situația noastră depinde de deciziile Comisiei U.E., care a încheiat deja contracte cadru cu mai multe firme,[2] deocamdată însă este vorba de probabilități. Merită să reținem că a vorbi în mod generic despre vaccinul anti SARS-CoV-2 aduce cu sine două tipuri diferite de pericole: a selecta doar avantajele de la fiecare sau a indica doar riscurile fiecăruia.

Utilizarea termenului vaccin în cazul variantei care utilizează mesager ARN (mRNA) ar putea fi improprie (sau cel puțin diferită de cea de până acum) deoarece, din datele existente, efectul vaccinului vizează mai curând o protecție împotriva bolii COVID-19 decât una împotriva răspândirii infecției cu SARS-CoV-2.[3] Mai mult decât atât, în discuție ar putea fi o protecție doar împotriva simptomelor grave ale bolii COVID-19.

Analiza problemei vaccinării împotriva SARS-CoV-2 cred că trebuie să ia în considerare trei variabile esențiale:

  • Transparența informațiilor și înțelegerea limitelor cunoașterii
  • Încrederea în autorități
  • Nivelul ezitării vaccinale (vaccine hesitancy).

    1. Transparența informațiilor

Deoarece există un exces de informații privitoare la ceea ce știm despre vaccinul împotriva SARS-CoV-2, mă voi opri la ceea ce nu știm despre acesta. Cunoașterea tuturor riscurilor este importantă deoarece în discuție este o procedură medicală, fiind obligați să o utilizăm doar în condițiile consimțământului informat. Oamenii au dreptul să știe ce riscuri își asumă, inclusiv cele derivate din necunoaștere, și să decidă în consecință.

Ce nu știm despre vaccin:

A. Necunoscutul cunoscut

Deoarece în majoritatea cazurilor este vorba de o nouă tehnologie, nu știm cum funcționează vaccinul pe termen lung, respectiv care sunt reacțiile la el pe durate mari de timp. Nu știm și va trebui să asumăm riscurile aferente acestei necunoașteri. Ceea ce nu înseamnă că nu trebuie să vorbim despre asta, inclusiv la nivel instituțional.

Nu știm care este întinderea protecției pe care o oferă. Asta înseamnă că nu știm cât durează imunitatea conferită de vaccin, inclusiv comparativ cu imunitatea rezultată în urma infectării propriu-zise. De asemenea, nu este clar dacă cel vaccinat este scos din circuitul transmiterii epidemice sau doar este mutat în zona purtătorilor sănătoși. Cazurile de reinfectări cu SARS-CoV-2 tind să amplifice amploarea incertitudinii.

Nu știm nimic despre eficiența și riscurile vaccinului în cazul grupurilor care au fost excluse de la testare. Din datele pe care le avem până acum, din studiile privind eficiența vaccinurilor au fost excluse două categorii demografice semnificative:

  • Femeile gravide și cele care alăptează. Raportat la ansamblul populației acest grup demografic nu este foarte mare, pentru România el reprezentând cca. 120.000 de persoane.[4] Problema se ivește în momentul în care avem în vedere sistemul sanitar, în cadrul acestuia 83,7% dintre lucrători fiind de gen feminin. Dacă estimăm că cca. 50% dintre aceste persoane sunt la vârstă fertilă, descoperim că cca. 41,85% dintre lucrătorii din sănătate se află într-o astfel de situație. Rămâne în continuare să descoperim din cele cca. 104.000 lucrătoare din sănătate aflate la vârstă fertilă procentul celor care sunt însărcinate[5] (la care ar trebui să adăugăm o estimare aferentă următoarei perioade) pentru a descoperi amploarea problemei. Putem observa că discursurile publice triumfaliste despre vaccinarea celor din prima line a luptei împotriva COVID-19 nu amintesc nimic despre această problemă.
  • Copiii, deoarece vaccinul nu a fost testat pe ei.[6] Vă las pe fiecare dintre dvs. să imaginați efectele acestei situații luând în considerare atât riscurile aferente posibilității de a fi transmițători ai infecției cât și pe cele de-a face boala (chiar dacă în forme reduse)!

Nu știm dacă vaccinul protejează împotriva transmiterii virusului SARS-CoV-2. În cazul vaccinurilor produse de Pfizer-BioNTech și Moderna au fost testați doar participanții la studii clinice care prezentau simptome. Cei de la Oxford–AstraZeneca au testat toți participanții, existând indicii că acesta ar proteja și împotriva transmiterii, însă rămâne de lămurit povestea jumătății de doză, respectiv a nivelului eficacității.

Nu știm ce se întâmplă cât este vaccinată o persoană care a fost deja infectată anterior. Deocamdată nu avem date relevante în acest sens. Nu știm dacă trebuie sau nu să vaccinăm o persoană care a trecut printr-un episod de infecție.

 Nu știm ce se întâmplă dacă ne infectăm între cele două doze de vaccin[7]. Dacă ne raportăm la varianta anunțată de Pfizer-BioNTech trebuie să avem în vedere următoarea succesiune (bazată pe informațiile cunoscute până acum): se administrează prima doză de vaccin, se așteaptă 21 de zile după care se administrează a doua doză, urmând ca după alte 7 zile să survină imunitatea. Nu știm ce se întâmplă dacă ne infectăm în intervalul celor 28 de zile, înainte de survenirea imunității.

B.    Necunoscutul necunoscut

Datele științifice privind studiile nu sunt disponibile (deocamdată) în mod public. Asta înseamnă că nu a fost activat/utilizat filtrul științific al evaluării colegiale, neputând fi excluse surprizele neplăcute. Nu știm ce nu (mai) știm despre vaccin. Este un risc pe care va trebui să-l asumăm în orb (dacă datele nu vor fi publicat până ajungem în situația de a fi vaccinați), ponderându-l cu utilizarea mecanismelor de supraveghere și alertă. Eficiența acestor mecanisme depinde de gradul de transparență pe care-l asumă instituțiile responsabile. În acest context devine relevant faptul că Armata (orice armată) este o instituție opacă raportat la informațiile de interes public.[8]

Riscurile derivate din raportarea inadecvată la cunoaștere

Indic aici două dintre riscurile cognitive pe care trebuie să le avem în vedere.

Biasul confirmării

Dorința noastră de a vrea ca vaccinul să fie eficient reprezintă un risc la adresa funcționării mecanismelor de alertă. Îmi doresc ca vaccinul să se dovedească eficient. Dorința mea îmi influențează doar propriile decizi. Problema nu este la dorința mea, ci la cea a politicienilor. Deoarece politicienii sunt recompensați atât pentru reușită cât și pentru capacitatea lor de a camufla eșecul, vor tinde să exagereze reușita vaccinării și să ascundă amploarea ratărilor. Vor începe să facă asta prin a exagera avantajele și a minimaliza efectele secundare. Nu cumva deja începem să observăm asta?

Neînțelegerea statistică

Dacă ne raportăm la un model ideal de eficacitate, 95% eficiență ar însemna că la un milion de cetățeni vaccinați vom avea 50.000 de persoane care au făcut vaccinul dar acesta nu-și produce efectele. Pentru societate există riscul că fiecare dintre aceste persoane să devină o Olivia Steer mobilizată împotriva vaccinului. Pentru a avea un acces intuitiv la semnificația acestui număr putem lua în considerare următorul exercițiu:

  • Să presupunem că vor fi vaccinați 10 milioane de cetățeni. Asta înseamnă că vaccinul nu va fi eficient în cazul a 500.000 de cetățeni.
  • Acum să luăm în considerare numărul total de cetățeni români infectați până la această dată (05.XII.2020): 500.273. Un număr comparabil cu cel anterior.
  • Pasul următor este să ne întrebăm, fiecare, dacă știm persoane care au fost infectate SARS-CoV-2. Măsura în care avem astfel de cunoștințe este un indicator intuitiv al probabilității de-a întâlni persoane în cazul cărora vaccinul se dovedește ineficient. În lipsa prezentării clare a situației, într-o lumea a comunicării rapide ei pot deveni tot atâția propagatori eficienți ai neîncrederii în vaccin.

Ca principiu exemplele de mai sus nu ar constitui o problemă, deoarece eficiența vaccinului în cazul celor 95% este suficientă pentru a crea imunitatea de turmă. Cu o condiție însă: vaccinul trebuie să genereze nu doar protecție individuală celor vaccinați, ci și imposibilitate acestora de a deveni transmițători (să-i supunem eficiență epidemiologică). Deocamdată nu avem dovezi asupra eficienței epidemiologice.

Este relevantă strania (aparent) diferență dintre eficiență și eficacitate

Prin eficacitate înțelegem apariția efectului scontat. În cazul vaccinului efectul scontat îl constituie protecția împotriva îmbolnăvirii. Ceea ce ar înseamnă că putem considera, de principiu, că vaccinul împotriva SARS-CoV-2 este eficace în 95% din cazuri. Doar că în cazul vaccinurilor eficacitatea se referă la datele obținute în urma studiului. Or, pe noi ne interesează rezultatele obținute de utilizarea vaccinului pe scară largă, acestea reprezentând eficiența vaccinului. Practica arată că vaccinurile înregistrează diferențe semnificative între eficacitate și eficiență, acestea fiind generate, în principiu, de diferența dintre caracteristicile eșantionului (limitat, prin definiție) și cele ale mulțimii populației. Dacă adăugăm variațiile rezultate din administrarea vaccinurilor și din comportamentele celor vaccinați ne rezultă un alt izvor al diferențelor. Evident, acestea sunt ponderate de eficiența mecanismelor de supraveghere a reacțiilor adverse.

2. Încrederea în autorități

Decidenții nu au suficientă piele în joc[9]

Politicienii sunt specializați în externalizarea costurilor aferente propriilor decizii din domeniul medical. Este suficient să vedem mulțimea decidenților care se tratează în străinătate sau în sistemele private de sănătate pentru a observa această strategie de externalizare a riscurilor. Ei sunt în situația băcanului care se teme să mănânce din proprii cârnați.

Chiar dacă nu sună liniștitor, este bine să reținem că problema nu este întâlnită doar în România. Pentru a realiza că nu suntem singuri păcăliți de acest mecanism este suficient să ne amintim de două cazuri celebre: Donald Trump și Boris Johnson. Ambii au negat riscul aferent infectării SARS-CoV-2 și ambii au beneficiat de tratament preferențial în momentul în care au fost infectați. Problema n-o reprezintă tratamentul preferențial în sine, deoarece acesta depinde de statusul lor social și de avere, ci faptul că exact acest tratament preferențial i-a protejat de efectele deciziilor politice pe care le-au luat. Asta în timp ce o bună parte dintre cetățeni au suportat consecințele acestor decizii.

Problema este chiar mai amplă: mă tem chiar și de politicienii care se vor vaccina public cu varianta achiziționată pentru cetățeni deoarece resursele terapeutice pe care le au la îndemână pentru a combaterea eventualelor efecte adverse nu sunt egale cu ale unui simplu cetățean. Pentru a înțelege asta este suficient să vedem care este raportul dintre politicienii care au fost plimbați cu elicopterul atunci când au ajuns pacienții și restul cetățenilor-pacienți.[10]

Politicienii sunt avantajați dacă transmit impresia de hotărâre, aceasta fiind relativ indiferentă față de cunoaștere. De aceea, ei tind să pozeze în persoane mult mai decise decât sunt de fapt.

Febra achiziției vaccinului dăunează clarității deciziilor. Guvernanții sunt asemenea mulțimii de la bâlci, majoritatea înghesuindu-se la taraba celui care promite leacul miraculos. Acest tip de înghesuială aduce cu sine necesitatea deciziilor luate sub presiunea timpului, care amplifică riscul erorilor. Strategia politicienilor pentru situațiile în care greșesc nu o reprezintă recunoașterea erorii, ci străduința depusă pentru ascunderea ei, adică insistența în eroare.

Erorile de comunicare publică

Statul și-a ales greșit simbolurile: vaccinarea nu este o poveste despre tineri locotenenți dornici să-și asume riscuri pe seama altora, ci despre bătrâni generali care beneficiază de înțelepciunea specifică experienței, analizând cu prudență lucrurile înainte de a lua o decizie. Mai mult decât atât, dacă desemnezi doi tineri care nu au acoperire în cunoașterea științifică (și a căror conștiință profesională fie nu este antrenată în practica deciziilor medicale fie este complicată de jurământul militar) să se ocupe de prezentarea publică obții ceva opus încrederii.

Aceasta eroare poate fi mai ușor înțeleasă în termenii deciziei medicale încercând să oferim o rezolvare situației în care, având neșansa să ne întâlnim cu boala, trebuie să alegem între un medic tânăr și unul în vârstă. Vom prefera un tânăr medic plin de entuziasm unuia a cărui vârsta oferă posibilitatea experienței? Înțelegerea faptului că priceperea în medicină este cumva corelată cu experiența ține de înțelepciunea populară. Dușul rece al realității răcorește rapid efuziunile de corectitudine politică greșit înțeleasă.

Prezentarea întregii campanii de vaccinare ca o mare operațiune logistică condusă de armată sădește iarăși neîncredere. Pregătirea vaccinării este tratată că un secret de stat, strategia făcând obiectul CSAT. Cum spuneam, obișnuința secretului militar nu este coerentă cu funcționarea mecanismelor de alertă. Nu avem nevoie de oameni care doar să ne spună că va fi bine, ci de profesioniști care să ne furnizeze încredere și, totodată, să ne indice când se ivesc probleme. Funcționarea medicinei este bazată pe consimțământul informat. Campania de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 nu trebuie privită doar ca o operațiune logistică de amploare, ci și ca o mare campanie de informare medicală corectă și completă.

Adăugați faptul că lipsesc necesarele consultări publice privind stabilirea priorităților, indicarea mecanismelor de protecție etc., și veți înțelege că acest deficit de transparență este un puternic generator de neîncredere. Eroarea de comunicare publică este parte a unei strategii publice eronate, amplificând ezitarea vaccinală.

3. Nivelul ezitării vaccinale

Ezitarea vaccinală se referă la situațiile în care există posibilitatea vaccinării dar deciziile persoanelor privind vaccinarea întârzie sau vaccinarea este refuzată. După cum cred că ați înțeles deja, transparența informațiilor și încrederea în autorități contribuie la determinarea nivelului ezitării vaccinale. Există însă și o serie întreagă de alte variabile care contribuie la determinarea unor astfel de atitudini, dintre ele făcând parte nivelul general de informare publică, încrederea în medicina bazată pe dovezi, rolul jucat de religie în societate și atitudinea cultelor religioase față de vaccinare.

Asemenea tuturor societăților occidentale, va trebui să suportăm acum costurile show-urilor mediatice anti-vaccin și ale publicității în favoarea medicinei alternative. De asemenea, vom suporta costurile ratării unei educații școlare în favoarea științei și gândirii științifice.

Procesul decizional

Decizia privind vaccinarea este bazată o analiză comparativă a riscurilor. Deoarece riscurile aferente infectării SARS-CoV-2 sunt foarte mari, din informațiile pe care le am până acum vaccinul împotriva SARS-CoV-2 are un risc comparativ mult mai mic. Balanța este deja înclinată în favoarea vaccinării.

În partea privitoare la riscurile infectării, acestea sunt foarte mari din perspectiva celor trei planuri în care ele intervin: riscurile individuale derivate din infectare, riscurile sociale (colmatarea spitalelor, afectarea economică) și riscurile individuale derivate din cele sociale (limitarea accesului la serviciile medicale tradiționale. În analiza influenței pe care o au riscurile la adresa deciziei privind vaccinarea contează atât nivelul expunerii individuale la risc cât și percepția expunerii personale la risc. Dacă riscul individual nu este considerat că fiind unul mare atunci probabilitatea de externalizare a costurilor potențiale pe seama altora crește. Ceea ce determină creșterea ezitării vaccinale.

Mă voi vaccina împotriva SARS-CoV-2?

Ca principiu da. Decizia concretă în această privință o voi lua în momentul în care voi avea posibilitatea să mă vaccinez, luând în considerare vaccinul la care voi avea acces și toate informațiile disponibile în mod public pe tema acelui vaccin. Decizia mea nu va viza argumentele pro vaccinare, ci doar cele contra acelui vaccin, derivate din riscurile individuale (cunoscute) asumate. Deoarece știu deja că orice intervenție medicală aduce cu sine un risc, voi compara riscurile vaccinării cu riscurile derivate dintr-o necunoscuta numită impactul SARS-CoV-2 asupra propriului organism.  În baza informațiilor pe care le am până acum această comparație este net în favoarea vaccinării.

Later edit 1 (10.XII.2020)

În 08.XII.2020 au fost publicate primele rezultate ale unui studiu desfășurat pe tema vaccinului. Este vorba de vaccinul celor de la Oxford-AstraZeneca[11]

O analiză a acestui studiu, publicată în Nature [12]  în aceeași zi, confirmă multe din necunoscutele indicate mai sus, adăugând altele:

– Incertitudinea privind eficiența acestui vaccin în cazul populației de peste 55 de ani, derivată din numărul mic de persoane din această grupă de vârstă pe care a fost testat acest vaccin.

– Doar în cazul acestui vaccin a fost studiată eficiența în cazul persoanelor asimptomatice (adică scoaterea acestora din circuitul transmiterii virusului), informațiile arătând o eficiență de cca. 60% în reducerea infecțiilor asimptomatice. Problema este că acest procent a fost obținut în cazul administrării (din greșeală – inițial) a primei doze în varianta înjumătățită, testările pe această variantă fiind încă insuficiente.

Later edit 2 (12.XII.2020)

Am remarcat astăzi acest articol  The UK has approved a COVID vaccine — here’s what scientists now want to know[13] a cărui lectură o recomand.

În el sunt prezentate câteva dintre necunoscutele actuale, majoritatea fiind deja surprinse în rândurile de mai sus. La categoria necunoscutului cunoscut articolul adaugă:

– Impactul asupra persoanelor în vârstă. Spre deosebire de persoanele de gen feminin și de copii, ele au fost incluse în loturile de cercetare, însă într-un număr prea mic pentru a avea „putere statistică” (ca numărul lor să fie semnificativ statistic).

– Estimarea probabilității ca virusul să evolueze astfel încât imunitatea dată de vaccin să nu protejeze împotriva noilor variante ale virsului.

NOTE:

[1] Nu am expertiză în domeniul militar, singurele mele dovezi fiind de tip anecdotic, derivate din satisfacerea stagiului militar obligatoriu. Deoarece Revoluția din 1989 m-a prins în timpul îndeplinirii acestei îndatoriri sociale, dovezile mele anecdotice includ însă și cazul unui militar în termen care s-a sinucis în post (de dorul iubitei, din câte îmi amintesc) și a fost declarat erou al Revoluției.

[2] https://ec.europa.eu/romania/news/20201125_contract_vaccin_moderna_ro

[3] A se vedea, spre exemplu, declarațiile date de Ozlem Tureci și Ugur Sahin https://www.nytimes.com/2020/12/03/opinion/sway-kara-swisher-sahin-tureci.html?action=click&module=Well&pgtype=Homepage&section=OpEd%20Columnists&showTranscript=1

[4] Am estimat acest număr luând în considerare menținerea constată a numărului de nașteri, raportat la o medie lunară a nașterilor de 13285 pentru prima jumătate a anului 2020, pe care am multiplicat-o cu 9 luni.

[5] Ministerul Sănătății ar fi trebuit să publice deja aceste date; nu cred însă că le deține.

[6] S-ar părea că ne putem aștepta la unele informații pe această temă în lunile următoare, în condițiile în care cei de la Pfizer au anunțat extinderea selecției la grupurile de testare și la copii, începând cu vârsta de 12 ani.

[7] Pentru a nu induce spaime nejustificate, precizez că nu am informații că s-ar petrece ceva deosebit în acest interval. Doresc doar să indic faptul că lipsesc, deocamdată, datele necesare pentru a acoperi și astfel de situații.

[8] Bănuiesc că referirea la adevărul despre Revoluția din 1989 este suficient de elocventă pentru tipul de comportament al armatei.

[9] Deseori au expusă doar un pic din partea dorsală. Ceea ce explică localizarea durerilor pe care le resimt față de cetățeni.

[10] Cu mențiunea că această problemă necesită o analiză bazată pe date. Dacă ne bazăm doar pe propriile amintiri există riscul unei erori cognitive, notorietatea personajelor crescând probabilitatea ca noi să auzim despre astfel de cazuri.

[11] Merryn Voysey, Sue Ann Costa Clemens, Shabir A Madhi, Lily Y Weckx, Pedro M Folegatti, Parvinder K Aley, Brian Angus, Vicky L Baillie, Shaun L Barnabas, Qasim E Bhorat, Sagida Bibi, Carmen Briner, Paola Cicconi, Andrea M Collins, Rachel Colin-Jones, Clare L Cutland, Thomas C Darton, Keertan Dheda, Christopher J A Duncan, Katherine R W Emary, Katie J Ewer, Lee Fairlie, Saul N Faust, Shuo Feng, Daniela M Ferreira, Adam Finn, Anna L Goodman, Catherine M Green, Christopher A Green, Paul T Heath, Catherine Hill, Helen Hill, Ian Hirsch, Susanne H C Hodgson, Alane Izu, Susan Jackson, Daniel Jenkin, Carina C D Joe, Simon Kerridge, Anthonet Koen, Gaurav Kwatra, Rajeka Lazarus, Alison M Lawrie, Alice Lelliott, Vincenzo Libri, Patrick J Lillie, Raburn Mallory, Ana V A Mendes, Eveline P Milan, Angela M Minassian, Alastair McGregor, Hazel Morrison, Yama F Mujadidi, Anusha Nana, Peter J O’Reilly, Sherman D Padayachee, Ana Pittella, Emma Plested, Katrina M Pollock, Maheshi N Ramasamy, Sarah Rhead, Alexandre V Schwarzbold, Nisha Singh, Andrew Smith, Rinn Song, Matthew D Snape, Eduardo Sprinz, Rebecca K Sutherland, Richard Tarrant, Emma C Thomson, M Estée Török, Mark Toshner, David P J Turner, Johan Vekemans, Tonya L Villafana, Marion E E Watson, Christopher J Williams, Alexander D Douglas, Adrian V S Hil*, Teresa Lambe, Sarah C Gilbert, Andrew J Pollard, Safety and efficacy of the ChAdOx1 nCoV-19 vaccine (AZD1222) against SARS-CoV-2: an interim analysis of four randomised controlled trials in Brazil, South Africa, and the UK, 08.XII.2020, The Lancet, Published Online December 8, 2020 https://doi.org/10.1016/ S0140-6736(20)32661-1, https://www.thelancet.com/journals/lancet/article/PIIS0140-6736(20)32661-1/fulltext

[12] Heidi Ledford, Oxford COVID-vaccine paper highlights lingering unknowns about results, nature, 08.XII.2020, doi: https://doi.org/10.1038/d41586-020-03504-w, https://www.nature.com/articles/d41586-020-03504-w?utm_source=Nature+Briefing&utm_campaign=cec3cc52ea-briefing-dy-20201208_COPY_01&utm_medium=email&utm_term=0_c9dfd39373-cec3cc52ea-42472175

[13] Heidi Ledford, David Cyranoski, Richard Van Noorden (2020). The UK has approved a COVID vaccine — here’s what scientists now want to know, Nature 588, 205-206. doi: https://doi.org/10.1038/d41586-020-03441-8

You may also like...

Adaugă un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *