Victimele exploziei de la Brașov au dreptul la șanse egale!

Constat o problemă gravă în modul în care opinia publică și instituțiile statului se raportează la victimele accidentului de la Brașov, comparativ cu cele ale tragediei de la Colectiv. În ambele cazuri este vorba, în egală măsură, de cetățeni, diferența fiind, la prima vedere, doar de număr.

Între cele două categorii există însă o altă diferență, cu un efect semnificativ asupra modalității de abordare a cazurilor: victimele de la Brașov se aflau la muncă.[1] Doar calitatea de cetățeni este suficientă pentru a le conferi drepturi egale. Dacă adăugăm însă faptul că este vorba de un accident de muncă știm deja că tratamentul lor poate fi decontat dintr-un fond special destinat pentru astfel de cazuri. Cu alte cuvinte, există sursa de finanțare a unui eventual tratament în străinătate. Însă, ca prin minune, nimeni nu evaluează astfel de oportunități, în plin de val de preocupare publică pentru transferul altor pacienți în spitale occidentale. Mai mult decât atât, știți pentru câți pacienți din România medicii și spitalele se dovedesc neputincioase din cauza absenței resurselor?[2] Adică, pentru câți cetățeni români, aflați în suferință, spitalele occidentale ar constitui singura șansă de salvare?

Media pare să fie prea puțin interesată de victimele de la Brașov iar instituțiile statului s-au arătat la fel de indiferente. Nu se aude nimic de proteste organizate pentru respectarea condițiile privitoare la protecția muncii, de solicitări privind îmbunătățirea condițiilor de muncă, de invocarea respectului pentru lucrători etc. Deși în Uniunea Europeană creșterea eficienței întreprinderilor și a siguranței la locul de muncă prin implicarea reprezentanților muncitorilor în managementul organizațiilor este o valoare acceptată, în România instituțiile, politicienii și oamenii de afaceri fug „precum Diavolul de tămâie” de-o astfel de variantă, ce ar putea aduce o creștere a calității vieții profesionale a lucrătorilor. În mod ciudat, asistăm la un val de interes față de siguranța în cluburi (foarte importantă și aceasta, inclusiv pentru faptul că orice club este și un loc de muncă) și la un dezinteres pentru siguranța la locul de muncă.

Dincolo de diferența (semnificativă și ea) dintre numărul de victime, cazurile trebuie tratate în mod similar, oferind șanse egale ambelor categorii de victime, respectiv tuturor pacienților aflați în suferință.  Dacă nu facem asta ne pândește riscul unei discriminări a pacienților pe criterii de avere, categorie socială, domiciliu (capitală versus provincie), categorie socială (victimele de la Brașov sunt „doar” muncitori), notorietate etc. Ceea ce înseamnă că ratăm egalitatea și solidaritatea în plină agitație pentru o nouă Românie.

Rămân stupefiat de reacția presei, cu această ocazie, în fața lipsurilor din spitale. Abia acum ați aflat? Informația v-a fost transmisă pe mai multe canale în mod repetat, însă n-ați binevoit s-o prezentați opiniei publice.

Lipsurile se combat cu resurse. Suplimentarea resurselor publice se poate face în primul rând prin creșterea contribuțiilor fiecărui cetățean la bugetul de stat. Propunerile făcute în ultimii ani în acest sens s-au izbit constant de indiferența presei și de refuzul categoric al politicienilor. Efectele le vedem acum: nu avem resursele necesare pentru a trata victimele tragediei de la Colectiv sau pe cele ale tragediei de la Brașov. Cel puțin la fel de grav este că nu avem cu ce trata în mod rezonabil, raportat la posibilitățile științei medicale, cel puțin câteva mii de pacienți pe an. Ne bucurăm fiecare dintre noi (și, mai mult decât noi, se bucură oamenii de afaceri) pentru faptul că ne rămân tot mai mulți bani prin reducerea continuă a acestor contribuții, alocând aceste sume pentru consum. Ne întrebăm însă care este responsabilitatea fiecăruia dintre noi pentru viețile care se pierd în schimbul acestei bucurii?

[1] Vă las pe dvs. să evaluați dacă această diferență ar trebui să aibă și alte efecte decât cele aminte de mine în continuare!

[2] În urmă cu doi ani propuneam introducerea unui alt indicator în evaluarea sistemului de sănătate: pacienții care ar putea fi salvați (și nu sunt).

Adaugă un comentariu

Articole similare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>