Pentru a analiza situația cetățenilor care iau decizii greșite literatura de specialitate din ultimul deceniu înclină către utilizarea formulei viciu epistemice (epistemic vice). Interpretarea etimologică sugerează că ar putea fi vorba de o etică a cunoașterii. Abordarea etică aduce cu sine responsabilitatea. În măsura în care există o zonă de suprapunere între prostie și viciile epistemice putem vorbi de prostia de care suntem responsabili. Dacă ne reamintim rapid că problema refuzului vaccinării a determinat discuțiile pe tema prostiei atunci putem lesne observa că această direcție de abordare pare să ducă către o zonă a responsabilității față de decizia vaccinală. După cum vom vedea ulterior, există un număr semnificativ de studii care cercetează raportul posibilitatea unei relații cauzale între viciile epistemice și ezitarea vaccinală.
Pentru o primă orientare asupra temei poate fi utilă enumerarea câtorva dintre viciile epistemice analizate în lucrările pe această temă:
- Închiderea mentală
- Dogmatismul
- Credulitatea sau naivitatea
- Gândirea deziderativă (wishful thinking)
- Gândirea conspiraționistă
- Procrastinarea (amânarea deciziei)
- Aroganța epistemică
- Snobismul epistemic
- Lașitatea intelectuală
Această enumerare sugerează că problema este situată la granița dintre Epistemologie, Logică, Gândirea critică și Etică[1]. După cum putem observa, în discuție sunt niscaiva încălcări ale regulilor în materie de comportament cognitiv. De aici putem lesne deduce că acest tip de abordare este susținută de un set de standarde specifice comportamentelor cognitive dezirabile. Adică un model (ideal) al umanului. Câteva întrebări ne pot da repede ghes: cine l-a realizat? Unde este acesta descris? Din ce sistem axiologic face parte? … Nu trebuie să le înțelegeți ca fiind întrebări la care nu se poate răspunde, ci unele cărora fiecare dintre dvs. trebuie să le furnizați răspunsurile care vă satisfac.
Lectura viciilor pare să sugereze că în majoritatea cazurilor fie nu este vorba de prostie, fie în discuție este o formă specială a ei (multe dintre exemple fiind din zona „prostiei intelectuale”). Suplimentar, putem observa că variabilitatea viciilor epistemice este suficient de mare pentru a genera dificultăți semnificative în fața încercării unei descrieri unitare.
O distincție dintre biasurile cognitive și viciile epistemice ne-ar putea ajuta: biasurile cognitive intervin la nivel sub-personal (sunt comune mai multor persoane, fiind determinate evoluționist) în timp ce viciile epistemice sunt determinate de trăsături ce intervin la nivel personal (trăsăturile de caracter constituie un exemplu posibil).
Interpretarea pe care-o propune Andrei Pleșu[2] expresiei „fericiți cei săraci cu duhul …” se încadrează în definiția unuia dintre viciile epistemologice: vanitatea.
Responsabilitatea
Cum spuneam anterior, conceptul ne sugerează amestecul dintre cunoaștere și morală, respectiv o încercare a de moralizare a cunoașterii. Mutarea în zona moralei atrage după sine responsabilitatea. Cu alte cuvinte, suntem responsabili de viciile noastre epistemice. În momentul în care analizăm relația dintre viciile epistemice și ezitarea vaccinală este clar că am adus în discuție o formă a responsabilității față de decizia noastră. Proști putem fi și deoarece așa ne-am născut ori din cauze ce nu țin de noi, însă vicioși doar pentru că nu ne-am străduit. Am putea constata că am descoperit criteriile de judecată pentru cei care nu se vaccinează (sau pentru cei care se vaccinează).
În ce măsură este justificată existența Vice Epistemology?
În ce măsură este relevantă utilizarea abordărilor specifice viciilor epistemice? Abordările de acest tip par să fie inevitabile în contextul încercărilor de a crește ponderea cunoașterii în societate. Ne interesează însă și riscurile asociate unui asemenea demers.
Câteva critici aduse viciilor epistemice:
- Sunt artificiale[3], fiind inventate că atribute pe care le utilizam pentru ceilalți mai curând decât față de noi.
- Presupun existența unor motive (intenții) rele sau absența celor bune[4]. Existența virtuții epistemice (înțeleasă ca motivație de a căuta adevărul) constituie un argument utilizat pentru a indica necesitatea deficientelor de motivație în cazul viciilor epistemice. Quassim Cassam[5] consideră că orice împiedică buna poziționare epistemică, indiferent de motiv, constituie viciu epistemic.
- Nu sunt direct observabile. Viciile epistemice sunt trăsături de caracter, acestea având un puternic caracter dispozițional (sunt latente). Dispozițiile nu sunt direct observabile. Singura forma de măsurare a lor este prin evaluarea caracteristicilor asociate observabile.
După cum vom vedea, prudența față de riscul propriilor vicii epistemice sau un chip al corectitudinii politice (nu-mi dau seama dacă ambele fac parte din aceeași perspectivă) aduce în discuție o altă limită: injustiția epistemică.
______________________________________________
[1] Prezența Eticii aduce cu sine riscul ca unele dintre abordările specifice Vice Epistemology să alunece în zona corectitudinii politice, exercitând influențe specifice moralei asupra criteriilor cunoașterii. De remarcat că influența moralei este evidențiată de asocierea termenului viciu.
[2] Gabriel Liiceanu, Andrei Pleșu, Dialoguri de duminică: o introducere in categoriile vieții, Humanitas, București, 2015, p. 52.
[3] Alfano M. (2013). Character as Moral Fiction. Cambridge: Cambridge University Press.
[4] Zagzebski L.T. (1996). Virtues of the Mind: An Inquiry Into the Nature of Virtue and the Ethical Foundations of Knowledge. Cambridge: Cambridge University Press.
[5] Cassam Q. (2016). ‘Vice Epistemology.’ The Monist 99(2), 159–80.
