Caută
Avatarurile unei existențe

Viorel Rotilă

În căutarea identității

Despre sens și sentiment

Orientarea fundamentală a conștiinței noastre este către rezolvarea unor probleme, către identificarea unor soluții eficiente pentru ceea ce ar putea figura, într-o interpretare contemporană, drept sine.[1] (Dintr-o perspectivă evoluționistă cred că...

Despre investirea emoțională a unei idei

În orice încercare de a convinge, fie ea și ideologică sau (adică) manipulatoare, esențială este încărcătura emoțională a unei convingeri, ea reflectând sentimentul specific pe care-l avem despre un gând; aceasta reprezintă în mod simultan o...

Despre hipertext și conștiință

Hipertextul constituie forma de structurare a textului cea mai apropiată de modul de-a fi al conștiinței noastre[1]. O problemă o constituie diferitele accepțiuni date hipertextului sau lipsa unor reguli de prezentare a informației într-o asemenea...

Despre afectivitate și adaptare

Emoțiile și, în mod corelativ, sentimentele sunt orientate atât către mediul extern cât și către cel intern, ambele tipuri de orientări punând în scenă o formă de integrare în mediu, adică de adaptare. Altfel spus, adaptarea presupune de fiecare...

Despre emoții și conștiință

Conectarea anumitor categorii de emoții (ex. emoțiile de fundal) cu homeostazia organismului, cu situația lui metabolică etc., altfel spus, cu variabilele biologice ale întregului corp, constituie o mare reușită a lui Damasio într-o ordine a...

Despre birocrație și incompetență

Având în minte această paradigmă, dezvolt un „studiu de caz” pe tema domnului Ludovic Orban, în calitatea domniei sale de Ministru al Afacerilor Europene[1], și a POS DRU (Programul Operațional Sectorial Dezvoltare Resurse Umane). Reușita...

Despre libertate și eliberare

Pentru modernitate sensul tare al libertății se conturează în jurul eliberării; cel mai adesea de ceva exterior. Ceea ce îngrădește libertatea este un obstacol. Lupta cu obstacolele ascunde dificultatea asumării unui proiect, incapacitatea...

Despre misterul feminin (încercare hermeneutică)

Momentul în care femeia pare a cădea în sfera misterului feminin (ceea ce înseamnă când devine greu de înțeles) este caracterizat fie de faptul că se află sub imperiul emoțiilor, care generează pe cale asociativă gânduri specifice, deseori lipsite...

Viorel Rotilă

În căutarea identității