Problema României ar putea fi generată de ponderea mult prea mare a gândiri magice în rândul cetățenilor. Atitudinile negaționiste față de situația actuală sunt bazate pe una sau alta din formele de gândire magică. Toate sunt așezate pe același nucleu comun: înlocuirea realității cu alternativele ei ideale. Esența magiei constă nu atât în bogăția alternativelor menite să înlocuiască realitatea, cât în dorința de-a ocoli aspectele neplăcute ale realității și în nevoia de-a apăra un mod de-a vedea lumea. Modelul este unul tradițional: neputința (indusă) în fața acestei lumi este înlocuită cu imaginarea unei alternative mai bune.
Deși gândirea ar trebui utilizată pentru identificarea problemelor și a soluțiilor, în astfel de cazuri ea ajunge să eșueze în construcția „realităților alternative”. Evident, antrenamentul generat de imaginarea lumii de dincolo sprijină actualele forme de evitare a realității. Deoarece acceptarea realității pare să aducă cu sine validarea gândirii științifice, refuzul soluțiilor reale oferite de știință ajunge să fie înțeles ca formă de apărare a unui mod de-a fi. Este una dintre cauzele ce determină o contorsiune mentală șocantă: favorizarea morții este considerată o luptă pentru libertate.
Gândirea magică implică refuzul de-a accepta că realitatea mușcă. Deși realitatea îi înghite în aceste zile pe tot mai mulți dintre noi, efectul pare să-l constituie mai curând o amplificare a negării, un recurs și mai intens la magia „realităților alternative”.
Politica este și ea deseori o victimă a atitudinii magice. Este suficient să observăm distanța dintre chipul lumii pe care încearcă să ni-l prezinte guvernanții și realitatea usturătoare în care trăim de fapt pentru a remarca efectele atitudinii magice. În bună măsură comportamentul lor este determinat de așteptările noastre, venind cumva în întâmpinarea lor. Perioadele electorale sunt adevărate spectacole de iluzionism, în care politicienii se întrec în a prezenta soluții magice ce satisfac așteptările noastre la o lume mai bună (de obicei alta decât cea în care trăim de fapt). Promisiunile politicienilor vin în sprijinul dorințelor noastre de-a evada din această realitate.
Așteptarea miracolelor din partea politicienilor generează, invariabil, dezamăgire. Dacă nu acceptăm că reușita socială presupune mai multă muncă și seriozitate din partea fiecăruia dintre noi atunci avem nevoie de o soluție salvatoare pentru propria conștiință, demonizarea politicienilor fiind coerentă cu gândirea magică. În acest scenariu, politicienii devin căpcăunii ce ne îngurgitează, hapsâni, Raiul promis.
„Magia unui nou Guvern” va fi înlocuită rapid de alunecarea în judecarea prestației lui prin raportare la alte soluții magice. Un alt guvern ar putea fi mai bun decât cel precedent.[1] Alternativele sunt de fiecare dată investite cu o doză semnificativă de magie.
Un tip de devoalare a gândirii magice a survenit deja. Este cazul așteptărilor nerealiste la creșteri de salarii și pensii. Însă, deoarece intelectualii sunt majoritar de dreapta, acest tip de dezvrăjire a fost deseori influențat de perspectivele ideologice, determinând avalanșa argumentelor pentru un nivel al veniturilor cu mult mai mic decât este posibil/necesare/etic etc. În joc a intervenit magia proprietăților taumaturgice ale profitului, unul dintre principalii idoli ai magiei de dreapta.
Nu intenționez să aduc argumente în favoarea politicienilor. Politicienii au suficiente deficiențe pentru a nu merita apărați. Cele ale foștilor politicieni sunt de notorietate. Pe ale actualilor le puteți descoperi recurgând la o simplă lectură a CV-urilor și la o comparație cu ceea ce presupune locurile pentru care au fost aleși/numiți.[2] În foarte puține cazuri veți găsi un grad de corespondență. Necesitatea competenței a fost anulată cumva de speranța în tinerețea lor (care este de fapt o speranță într-o speranță).
Aceste rânduri sunt o încercare de a indica necesitatea reflectării la rolul pe care fiecare dintre noi ar trebui să-l avem în schimbare. Evident, presupunând că suntem de acord asupra direcției schimbării, adică a locului în care vrem să ajungem. Ceea ce nu este de fapt cazul, divergența așteptărilor fiind o altă sursă de insatisfacție (medie) garantată față de prestanța politicienilor.
Bănuiesc că problema ține de incapacitatea noastră de a estima măsura posibilului și de a conștientiza ponderea pe care compromisul o are în existența socială. Preferăm să înhățăm niscaiva idealuri din (ceea ce reușim să observăm din) modelele cu care venim în contact și să le transformăm în criterii ale reușitei în funcție de care evaluăm prestația politicienilor. Adică, suspectez că problema este generată de puțina noastră educație politică. Este partea de iluminism pe care stânga a ratat-o prin utilizarea ideologiei și a îndoctrinării. Intoleranțele dreptei conduc la efecte similare, chiar dacă nu comparabile.
În acest moment însă educația politică și capacitatea de compromis sunt clar devansate de nevoia unei prize adecvate la realitate, capabilă să spargă toate magiile prin care încercăm să ne salvăm. Credința în diferiții magicieni trebuie înlocuită rapid cu încrederea în experți. Știu că credința este importantă pentru identitatea multora dintre noi. Însă, pentru a putea vorbi de identitate trebuie mai întâi să supraviețuim. Aici doar știința ne poate ajuta. Ea poate face asta doar dacă nu-i contorsionăm sensul, încercând să vedem în ea o altă magie.
––––––––––––––––-
[1] Într-o abordare generică. Judecarea situației „la nervi” este dominată de ideea: orice alt guvern ar fi mai bun decât cel precedent/încă în funcție.
[2] Dacă nu aveți timp de lectură este suficient să analizați situația actuală a României prin comparație cu ce se întâmplă în alte state.
(Imagine preluată de pe: https://www.sonomanews.com/article/opinion/editorial-cartoon-magical-thinking/)
