Nu vă lăsați păcăliți de grafice: raportul dintre numărul de teste efectuate și numărul de cetățeni descoperiți a fi pozitivi SARS-CoV-2 nu spune nimic semnificativ de unul singur. Considerând că el exprimă eficiența testării, trebuie să remarcăm că pe baza datelor disponibile ne aflăm într-o zonă de incertitudine.
Chiar dacă sună rezonabil pentru simțul comun, raportul direct proporțional dintre numărul de teste efectuate și numărul de persoane infectate este o ipoteză, nu o explicație cauzală sigură.
Informațiile din acest grafic sunt corecte. Interpretarea lor este însă greșită dacă sunt utilizate pentru a susține o concluzie.
Dacă utilizați aceste date ca argument pentru relaxarea comportamentului personal aveți un risc semnificativ de eroare! Suntem iarăși, din păcate, în prezența unor serii de date cărora li se acordă o singură interpretare fără a vedea/discuta posibilitatea interpretărilor alternative.
Există o serie de variabile în funcție de care depinde eficiența testării, cum ar fi (doar câteva exemple):
- Metoda de selecție a persoanelor testate (cea mai vizibilă diferență: selectarea pe baza anchetei epidemiologice vs. testare voluntară).
- Structura numărului total de teste (ponderea retestărilor fiind una dintre variabile)
- Probabilitatea testării focarelor în fiecare zi (comunitățile de tipul căminelor de bătrâni sau centrelor de asistență socială având o probabilitate mare de infectare, cunoscută în toată lumea).
Această imagine poate sugera doar o întrebare (o ipoteză de interpretare a datelor), nu o concluzie.
Următoarele idei îmi par demne de a fi reținute:
(1) Susținătorii ipotezei „creșterea numărului de cazuri este determinată de creșterea numărului de teste” comit o eroare dacă utilizează această idee drept concluzie, în loc să-i evidențieze caracterul de ipoteză.
Mai mult decât atât, evoluția eficienței testării poate fi utilizată ca argument pentru necesitatea informării publice corecte, nu în favoarea negării COVID-19.
(2) Ipoteza creșterii numărului de cazuri ca urmare a creșterii numărului de teste, formulată pe baza acestor date, are însă caracterul de contra-argument semnificativ la interpretările date de Guvern.
Am formulat-o personal în câteva rânduri, precizând însă că tot ce putem spune întemeiat este că nu cunoaștem (deși ar trebui să știm).
(3) Instituțiile statului au datoria să explice de ce nu este corectă ipoteza creșterii numărului de cazuri (descoperite) prin creșterea numărului de teste, furnizând toate datele necesare pentru combaterea acesteia. În absența acestei explicații credibilitatea datelor oficiale este suspendată.
Cu excepția situațiilor în care la mijloc este reaua voință (sau interese politice ori dorința de a susține teorii conspiraționiste), cei care efectuează astfel de analize sunt îndreptățiți să emită ipoteze și să formuleze întrebări, demersul lor fiind unul civic. Neîncrederea lor în interpretările oficiale face parte din atitudinea specifică științei, exacerbată de secretomania instituțiilor publice.
Dacă răspundem la erorile Guvernului cu alte erori ele nu se vor compensa reciproc, ci vor accentua artificial doza de incertitudine în care ne aflăm.
De fiecare dată când analizăm datele ar putea fi util să ne reamintim că de unul din pericolele care-o însoțește, respectiv disonanța cognitivă, aceasta putându-se ivi în cel puțin două modalități:
– Cei care avem motive să fim indulgenți față de Guvern vom căuta de fiecare dată să explicăm datele astfel încât să ne păstrăm convingerea în eficiența instituțiilor. Chiar dacă datele prezentate în graficele de mai sus sugerează necesitatea unor explicații, respectiv nevoia publicării tuturor datelor urmată de analiza obiectivă a acestora, ne vom concentra pe variabile care permit menținerea coerenței între creșterea testării și creșterea numărului total de cetățeni infectați.
– Cei care ne dorim întoarcerea la o viață normală vom tinde să privilegiem concluzia „creșterea numărului de cetățeni descoperiți pozitivi este determinată doar de creșterea numărului de teste”, considerând că graficele de mai sus constituie o dovadă suficientă. Acestă concluzie ne permite să ne bucurăm de „vechea normalitate”, fără a fi nevoiți să intuim contururile „noii normalități”.
În ambele situații greșim. Principalul motiv l-ar putea constitui teama de incertitudine.
Elliot Aronson și Carol Tavris au publicat o interesantă analiză a modalităților în care putem fi afectați de disonanța cognitivă în timpul pandemiei: The Role of Cognitive Dissonance in the Pandemic. Chiar dacă se concentrează doar pe zona erorilor făcute de negaționiști (ratând erorile intervenționiștilor iraționali), articolul merită citit.
