Unde greșește stânga. Despre „pomeni electorale” și „socialismul științific”

Creșterea salariilor este pomană electorală în măsura în care această abordare este lipsită de criterii raționale, echitatea unui sistem de salarizare fiind sacrificată în interesul unor calcule electorale. Socotelile electorale sunt efectuate însă în mod greșit, modificările legislative fiind adoptate în funcție de „cine strigă mai mult”, în loc de-o abordare rațională centrată pe maximizarea impactului în condițiile unei abordări sistematice. Cu alte cuvinte, este justificată îndoiala privitoare la calculele electorale propriu-zise ce ar sta în spatele creșterii salariilor, singura socoteala fiind subsumată ideii generale de a da.[1] Aspectul de pomană nu este derivat din intenția de-a acorda creșteri salariale, ci de modalitatea în care această intenție este pusă în scenă de stânga politică, promițând să dea celor care strigă mai mult, care se înghesuie să apuce mai repede. Stânga greșește prin heirupismul populist ce o face oarbă la necesitatea respectării unor criterii și a regulilor.

Am criticat dreapta politică pentru opoziția la creșterea salariilor personalului medical, utilizând argumente specifice economiei de piață, respectiv indicând ratarea relației dintre raritate și necesitate în stabilirea „costurilor cu o forță de muncă specializată”.[2] Suplimentar, dreapta pare să fie prinsă în mod irevocabil într-un discurs anti-bugetari, motivat mai curând de perspectiva concurenței pe care salarizarea acestor angajați i-o face în alocarea resurselor financiare ale statului decât de abordări raționale ce vizează utilitatea/inutilitatea serviciilor acordate de această categorii de salariați. Militantismului ideologic al dreptei îi aparține și separarea angajaților în cei care produc, inevitabil aparținând economiei private, și cei care consumă (resurse produse de primii), adică salariații bugetari, ca formă simbolică de înlăturare a statului din sfera economiei. Acest tip de abordarea este desfășurat în completarea discursului ce vizează privatizarea tuturor activităților economice ale statului. Inevitabil, această abordare lasă loc liber acțiunilor stângii pe zona salariaților bugetari.

Privite generic, șansele bugetarilor la creșteri salariale sunt mai mari dacă pariază pe stânga politică, istoria recentă dovedind cu ușurință asta. În cazuri specifice această perspectivă generală cunoaște însă câteva distorsiuni, generate tocmai de modalitatea în care stânga înțelege creșterile salariale: ca o operațiune în masă. Acest tip de abordare ratează diferențierile, necesarele reglaje de finețe ce ar putea optimiza impactul. În lipsa acestora persistă nemulțumirile, uneori în forme accentuate, chiar dacă per ansamblu nemulțumirea este redusă temporar.

Aș fi preferat ca în loc de creșterea salariilor să aud despre creșterea salariilor printr-o nouă lege de salarizare. Prezența Rovanei Plumb – (ex)ministra Muncii care a avut inițiativa unei noi legi a salarizării bugetarilor – în dezbaterile publice speram să fie dublată de existența unui proiect de lege a salarizării în Parlament, născut în laboratoarele „socialismului științific” al stângii politice, bazat pe principii solide și capabil să introducă mult discutata echitate a salarizării. În loc de asta, asistăm la inițiativa creșterii salariilor fără lege (de salarizare) sau peste legea de salarizare. Cu alte cuvinte, abordările științifice ce ar fi trebuit să caracterizeze perspectiva socialistă sunt înlocuite de populism.

Puțini își amintesc că Guvernul Cioloș a început activitatea pe zona salarizării bugetare în anul 2016 cu încercarea de-a introduce o măsură ultra-socialistă: creșterea doar a salariilor mici (limita maximă a creșterilor salariale fiind propusă undeva între clasele 20 și 40).[3] După câteva luni de discuții pe această temă cu federațiile bugetare inițiativa s-a transformat în ideea unor corecții salariale menite să repare ceva din haosul sistemului de salarizare bugetar. Nivelul cel mai amplu al intervențiilor reparatorii a vizat sectorul sanitar, fiind ratate doar câteva zone relativ restrânse ale acestuia.[4] Cu toate acestea, tot dinspre Sănătate au venit protestele care au constituit motorul promisiunilor stângii. Dincolo de calculele electorale evidente, există o explicație adițională: protestul medicilor. Intrarea medicilor „pe scena luptei sindicale” deranjează stânga. Există cel puțin două dovezi evidente:  1) în urma activării online a medicilor, pe timpul guvernului Ponta (2015), stânga a reacționat rapid prin creșterea salariilor în Sănătate cu 25%; 2) proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 20/2016 includea inițial un amendament care desființa contractele individuale de muncă cu timp parțial pentru gărzile suplimentare,[5] adică exact instrumentul care generează medicilor câteva grade de libertate (salvându-i din starea de „sclavie salarială”), un drept câștigat (de fapt, recunoscut) în urma protestelor din vara acestui an. Din perspectiva interesului pragmatic al stângii politice acțiunile împotriva coagulării medicilor sunt justificate, organizarea acestora riscând să aducă la iveală un adevăr ce dăunează imaginii statului social: falimentul sloganului „Sănătatea este gratuită!”, în forma actuală de finanțare și organizare sistemul sanitar fiind incapabil să acopere promisiunile guvernelor.[6] În acest domeniu „pomenile electorale” încearcă să ascundă realitatea unui deces.

În condițiile în care în primăvara acestui an am asistat la o altă rundă de țipete publice, încheiate cu pupături și felicitări guvernamentalo-sindicale dar uitate rapid odată cu apropierea alegerilor, este evident că nici „pomenile electorale” nu vor reuși să genereze un nivel acceptabil de satisfacție publică. Cel mult își vor juca rolul de motor electoral pentru cei care le promovează.

Singura adecvare la ideologie a acțiunilor stângii politice pare s-o constituie apropierea de principiul marxist „ (Luăm) De la toți după puteri, (și dăm) la toți după nevoi!”. Doar că nevoile sunt stabilite ad hoc, în funcție de cine solicită (țipă) mai tare (și mai aproape de urechea stângii). Suplimentar, problema este că solii acestor solicitări nu le-au cules, la rândul lor, sistematic, aranjându-le rațional, ci au fost și ei victimele aceluiași mecanism al „strigăturilor publice”. Necazul este că majoritatea salariaților erau prea ocupați cu munca pentru a avea timp să strige, exact această majoritate muncitoare fiind (cvasi-)uitată la „împărțirea pomenilor”.

Exemplul sistemului de sănătate este elocvent: deși politicienii de stânga afirmă dorința de a crește salariile medicilor prin aceste inițiative legislative, exact  medicii nu beneficiază de creșterea salariilor de bază în urma acestui proiect.[7] Situația este aproape identică în cazul asistentelor medicale. Cineva mi-ar putea răspunde că raportarea sporurilor la salariile de bază actuale ar aduce o creștere salarială semnificativă la toți salariații. Este drept, această măsură poate avea un astfel de efect. Necazul este însă că exact lipsa de rigoare în abordarea problemei riscă să se întoarcă împotriva celor care ar trebui să beneficieze de această inițiativă. În condițiile în care tema m-a preocupat câțiva ani,[8] promovând-o cu argumente juridice, îndrăznesc să asum o minimă expertiză pentru a estima riscurile considerabile pe care această măsură, în forma actuală a proiectului de lege, le aduce cu sine pe seama salariaților.[9]

În mod tradițional pomana este deseori strâns legată de evenimentul unui deces. Ceea ce înseamnă că și în cazul „pomenilor electorale” trebuie să ne întrebăm dacă există un decedat. Personal îmi pare lesne de identificat: este sistemul de salarizare. Adică, salarizarea ca sistem, ca model rațional de recompensă a muncii, care garantează o corelare optimă a specializării, efortului etc. (adică a tuturor principiilor enunțate în partea introductivă a Legii nr. 284/2010 – legea de salarizare unitară a bugetarilor) cu nivelul recompensei (cu ierarhia salarială din aceeași lege). Singura ruptură față de tradiție o constituie faptul că „pomana electorală” nu prăznuiește un deces, ci generează decesul (sistemului de salarizare), în loc să se limiteze la o formă de miluire. Rezumând problema în argou, „pomenile electorale ne cam bagă mortu-n casă”.

NOTE:

[1] Un „a da” ce ar putea fi de fapt doar un set de promisiuni. Cu alte cuvinte, pomenile electorale s-ar putea dovedi doar promisiunea unor pomeni electorale, ce riscă să alunece în uitare odată cu finalizarea perioadei electorale.

[2] A se vedea articolul Despre creșterea salariilor din sănătate în termenii economiei de piață.

[3] Este dificil de apreciat măsura în care această idee a fost generată de membrii Guvernului. Conform informațiilor pe care le am, tind să cred că este vorba de inițiativa confederațiilor sindicale, strecurată Guvernului. Dacă informațiile mele sunt corecte, atunci se vădește o ruptură între confederațiile sindicale și federațiile bugetare, vizibilă sub forma unor interese divergente.

[4] Chiar și în urma acestei intervenții concentrate nivelul salariilor de bază din Sănătate rămâne în continuare mai scăzut decât cel din Educație.

[5] În urma activării medicilor amendamentul a fost retras rapid chiar de cei care-l aprobaseră inițial: Comisia de Sănătate și Familie din Camera Deputaților.

[6] Coagularea sindicală a medicilor deranjează în același timp toate partidele politice direct proporțional cu măsura intereselor financiare pe care membrii lor le au în sectorul sanitar. Este suficient să observăm, spre exemplu, că de parafa medicului este legată întreaga afacere din domeniul farmaceutic. Doar divizați în puzderia de interese și specializări medicii pot fi controlați (în sensul politico-economic al termenului).

[7] Mai exact, nu beneficiază de creșterea salariilor de bază în urma proiectului PSD medicii din spitalele clinice, care constituie majoritatea medicilor.

[8] A se vedea articolul Salariații din sectorul public de sănătate au dreptul la raportarea procentuală a sporurilor la salariul de bază,  în volumul colectiv Unele forme de discriminare ale salariaților din sănătate; abordări conceptuale și soluții juridice, Editura Sodalitas, Galați, 2015, pp. 83-104. http://cercetare-sociala.ro/media/k2/attachments/Unele_forme_de_discriminare_FSSR-CCDSS.pdf

[9] Voi încerca să sintetizez natura juridică a problemei:

–  Ultimul Regulament de sporuri este cel aprobat prin Ordinul nr. 547/2010 (ordin comun MS și MFP). Problema este că acest Regulament de sporuri a fost dat în aplicarea Legii nr. 330/2009, această lege fiind abrogată de către Legea nr. 284/2010. În speță există riscul aplicării principiului abrogării implicite.

– La ora actuală sporurile se acordă în baza legilor anuale de salarizare, care fac două lucruri:

o             Amână aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010.

o             Prelungesc implicit aplicarea unor prevederi legale valabile înainte de anul 2009, inclusiv în ceea ce privește acordarea sporurilor (este drept, spunând că acestea se acordă în cuantumuri). Cu alte cuvinte, exact prevederea care spune că sporurile se acordă în cuantumuri prelungește de fapt aplicarea regulamentului de sporuri anterior anului 2009.

–              O lege care ar anula prevederile specifice sporurilor din legile anuale de salarizare și ar introduce raportarea procentuală a sporurilor la salariile de bază riscă să anuleze izvorul de drept aferent sporurilor. Cu alte cuvinte, există riscul să existe prevederea legală dar să nu mai existe (în vigoare) regulamentul de sporuri pe care să fie folosită.

–              Într-o astfel de variantă ar rămâne aplicabile doar sporurile prevăzute expres în Legea nr. 284/2010. Estimarea față de-o astfel de variantă vizează apariția unor pierderi semnificative la salariile angajaților, dispărând efectiv o serie de sporuri.

Există o soluție pentru anularea acestui risc în cazul salariaților din Sănătate: introducerea în proiectul de lege a mențiunii exprese privind aplicarea Regulamentului de sporuri aprobat prin Ordinul nr. 547/2010 al Ministerului Sănătății și Ministerului Finanțelor Publice.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Un răspuns

  1. 10 decembrie 2016

    […] Unde greșește stânga. Despre „pomeni electorale” și „socialismul științific”; […]

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>