Caută
Avatarurile unei existențe
Despre ceilalți

Despre ceilalți

Sunt ceea ce părinții, prietenii, societatea și hazardul au făcut din mine. Rostirea orgolioasă a cuvântului eu înseamnă de fiecare dată evocarea lor.

Suntem, în bună măsură, rezultatul întâlnirilor esențiale de care soarta a făcut să avem parte. Să ne judecăm propria existență și din perspectiva măsurii în care norocul ne-a adus în preajma oamenilor (sau lecturilor; ceea ce este același lucru) ce pot fi definiți ca puncte nodale pentru epoca lor. Este o altă formă de întemeiere a comuniunii; chiar dacă una elitistă.

Este uimitor modul în care unele persoane te fac să te simți mai prost și mai rău decât ești! Atitudinea lor îți proiectează existența într-un context net defavorabil, ce-ți schimbă parcă în mod radical caracterul. Abia reușești să reziști la presiunea pe care noua imagine o aruncă asupra convingerilor pe care le avei în ceea ce te privește.

Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

Viorel Rotilă

În căutarea identității