Cel mai bun leac împotriva mâniei îl constituie prietenii; chiar dacă uneori sunt și sursa acesteia.
Efortul de a citi o carte ne oferă uneori suficiente motive pentru a adera la perspectiva autorului. Semn că o parte din ceea ce considerăm a ne fi definitoriu reprezintă deseori rezultatul unor întâlniri accidentale.
Chiar dacă e discret a-socială, preferința pentru singurătate poate aduce cu sine smulgerea din dorința de afirmare și de recunoaștere pe care ne-i induce orice grup social. Disponibilizarea periodică a acestui gen de energii poate contribui la susținerea efortului înțelegerii de sine și a sensului propriei existențe.
Celălalt nu este concept, ci sentiment. Înainte de discursul în care ne pregătim să-l înghesuim ne raportăm la el, anticipativ, cu dimensiunea noastră afectivă, presimțind toate emoțiile pe care ni le-a putea stârni.
Esența iluziei numită succes ține de capacitatea de a identifica domeniile în care potențele personale, la rândul lor presimțite în mod adecvat, ar putea cunoaște o bună dezvoltare. Adică de a simți regiunea socialului în care ai putea să(-ți) demonstrezi că ești bun, confirmând(-u-ți) astfel aderența la umanitate.