Dispozițiile afective au ca „obiect” (ca temă) lumea în ansamblul ei (prin comparație cu emoțiile care tind să aibă un obiect determinat). Dispozițiile afective dau seama de existența unor stări generale induse de priza asupra lumii, generând la rândul lor forme specifice de raportare la lume. Ele sunt orientări specifice în cadrul cărora de fapt lumea își capătă chipul. Raportul subiect-obiect constituie un model de analiză total nepotrivit, subiectul și obiectul modelându-se de fapt reciproc, fiind într-o formă specifică de unitate în cadrul căreia acest tip de abordare teoretică riscă să-i rateze sensul. Într-o încercare de explicitare am putea spune că dispoziția afectivă este rezultatul unei forme specifice de compunere și analiză a emoțiilor particulare (și sentimentelor corelative). Un capăt de dovadă în acest sens îl avem în momentul în care sesizăm că anumite emoții/sentimente tind să ne modifice întreaga dispoziție (adică întreaga raportare la lume); spre exemplu, tristețea pentru pierderea cuiva drag tinde să se transforme în dispoziție, întreaga lume începând să pară tristă.[1] În principiu, fiecare sentiment tinde să marcheze raportarea la lume, diferența fiind dată de durata în care persistă această dominare și de efectele ei. O încercare de clasificare a dispozițiilor afective ne conduce, via intenționalitate, la ideea existenței a două mari tipuri de raportări: ofensive (generate îndeosebi de dispozițiile pozitive[2]) și defensive (generate de dispozițiile negative). Excluzând diferitele probleme generate de raportări particulare, ambele tipuri de dispoziții dau seama de strategii specifice adoptate de organism pentru a supraviețui și ambele sunt modulații ale intenționalității generale.[3]
[1] Exemplul evidențiază faptul că uneori un sentiment poate exercita o contaminare a întregii dispoziții afective, devenind astfel dominant.
[2] Încerc o clasificare ad hoc a dispozițiilor afective în pozitive și negative, gândite din perspectiva raportării lor la polii bine – rău. Cu mențiunea că este vorba mai curând despre modul în care acestea sunt resimțite decât de contribuția acestora la supraviețuire, ambele categorii fiind de fapt mecanisme esențiale în procesul supraviețuirii. Altfel spus, împărțirea dispozițiilor afective în pozitive și negative este făcută în primul rând din perspectiva modului în care sunt percepute.
[3] Dispozițiile afective sunt marcate de intenționalitate „într-o măsură mai mare” am putea spune (dacă intenționalitatea suportă astfel de variațiuni) decât emoțiile, deoarece ele sunt în mod evident forme ale orientării către.
