Hipertextul constituie forma de structurare a textului cea mai apropiată de modul de-a fi al conștiinței noastre[1]. O problemă o constituie diferitele accepțiuni date hipertextului sau lipsa unor reguli de prezentare a informației într-o asemenea structură. Astfel că, la fel ca în cazul diferitelor minți, el poate fi orientat lesne pe piste ale neesențialului, pe căi obscure ce nu cheamă nici-o semnificație. Suplimentar, faptul că el este prezentat în cadrul unor mijloace ușor accesibile (Internetul și paginile web), altfel spus sentimentul de disponibilitate perpetuă pe care-l generează situarea lui disponibilă, diminuează orientarea minții către preluarea informațiilor astfel structurate și formatarea propriilor conexiuni.
Totuși, această modalitate de organizare a informației va avea pe termen lung puternice efecte de formare a minții pe această structură sau, mai bine zis, conștientizarea mai profundă a oamenilor asupra acestei modalități de organizare a informației. Este o înlăturare a liniarității discursului în favoare complexității lui, a orientării de ansamblu[2], ce poate antrena dispariția „minților liniare”, a oamenilor unei singure idei și, deci, atenuarea importanței dogmelor și ideologiilor.[3]
NOTĂ: Rostul expunerii câtorva idei despre hipertext este legat de încercarea unui discurs despre structura conștiinței, pe cale să fie finalizat.
Mai multe informații despre ce înseamnă hipertextul pot fi găsite aici!
[1] Conștiința noastră poate fi înțeleasă recurgând la hipertext ca metaforă explicativă.
[2] Ea aduce și riscul pierderii ideilor esențiale dacă nu suferă structurări axiologice. Altfel spus, orice text are nevoie de o structurare axiologică, de o organizare pe spațialități cu intensități diferite în funcție de perspectiva din care sunt parcurse.
[3] Rămâne de stabilit dimensiunea interacțiunii sociale a unui astfel de mod de structurare (și restructurare) mentală.
