Despre investirea emoțională a unei idei

În orice încercare de a convinge, fie ea și ideologică sau (adică) manipulatoare, esențială este încărcătura emoțională a unei convingeri, ea reflectând sentimentul specific pe care-l avem despre un gând; aceasta reprezintă în mod simultan o modalitate de poziționare, o atitudine, un gest. În momentul investirii emoționale a unei idei (care coincide de fapt cu investirea ei axiologică, fiind cealaltă față a monedei) problema a depășit nivelul discursului rațional deschizându-se către o dimensiune mai curând existențială. Argumentele sunt în acest caz în concurență cu sentimentele și cu interesele. Evident, am în vedere o investire emoțională specifică și nu atmosfera creată de dispoziția afectivă, aceasta din urmă caracterizând (învăluind) toate percepțiile.

 Orice percepție se desfășoară pe un fond afectiv; adică suportă grade variabile de orientare afectivă. Cum marcajul emoțional al stimulilor este primul în ordine filogenetică, în mod inevitabil dispozițiile afective fac parte din fiecare orientare a conștiinței. Cred că problema care se pune nu este dacă există percepții neutre emoțional, ci care este gradul de investire afectivă (și cum se desfășoară aceasta) al fiecărei percepții.

Pentru a înțelege rolul afectivității avem nevoie de o cartografiere a modalităților în care diferitele sentimente intervin în determinarea existenței noastre. Altfel spus, o încercare de a descompune existența pe dimensiunile afectivității, dezvăluindu-i astfel marquerii afectivi (care pot fi identici cu cei valorici). Dacă o bună parte din existența proprie subzistă pentru fiecare din noi prin intermediul amintirilor[1] și dacă amintirile suportă marcări afective, fiind atât „depozitate” cât și evocate prin intermediul diferitelor afecte, atunci este evidentă importanța afectivității în geneza experienței proprii.