Voi începe cu câteva exemple din care reies riscurile pe care le aduce cu sine tentația politizării adevărului:
I) Un fost ministru al Sănătății își etalează lupta împotriva UMF-istanului în problema managementului spitalelor. Dezbaterile din Comisia de Sănătate și Familie a Camerei Deputaților au stârnit o adevărată vâlvă, fiind admirat eroismul lui Vlad Voiculescu în a-și apăra acest act normativ. Există însă două aspecte care pun într-o lumină aparte această poveste:
a) Adoptarea acestui act normativ de către guvernul Cioloș s-a făcut fără respectarea procedurilor aferente transparenței decizionale. Chiar dacă OUG 79/2016 conține câteva principii sănătoase, la care ader, promovarea acestui act normativ este un gest ce afirmă orgoliul de unici deținători ai adevărului din partea autorilor, ratându-se minimul dialog necesar (obligatoriu din punct de vedere legal) acceptării ei la data promovării de către o parte a actorilor din sistem, care s-ar și putut transforma în susținătorii ei. Paradoxal, ministrul Voiculescu își exprimă nemulțumirea într-o dezbatere publică pe tema aprobării acestei OUG în Camera Deputaților, ratând faptul că „a uitat” să facă o dezbatere publică în momentul promovării acestui act normativ.
b) Eroismul de care dă dovadă Vlad Voiculescu în lupta cu UMF-istanul trebuie privit cu prudență: ex-ministrul Voiculescu s-a împotrivit UMF-urilor în problema managementului spitalelor dar le-a apărat interesele în povestea echivalării,[1] care afectează 62.000 de asistente medicale. În urmă cu doar trei zile (28.02.2017) în Comisia de Sănătate a Senatului s-a desfășurat o altă luptă cu UMF-istanul, rămasă nevăzută de mass-media, în cadrul căreia se încearcă eliminarea obligativității repetării studiilor de la 0 pentru asistentele medicale absolvente de postliceală angajate în sistem care doresc să facă (și) facultatea de asistente medicale. Este vorba de un proiect de lege[2] ce constituie o adaptare a formării la cadrul existent la nivel european, proiect care se confruntă cu opoziția acerbă din partea UMF-urilor. Guvernul din care făcea parte domnul ministru Voiculescu s-a opus acestui proiect de lege pentru a nu leza interesele UMF-istanului. Deși i-a fost explicată problema ministrul Voiculescu nu a fost interesat s-o susțină.
II. O dezbatere despre post-adevăr, desfășurată pe un post de televiziune (Digi24) în care se utilizează un adevăr alternativ. Absorbția mare a fondurilor europene în 2016 este doar o problemă de răsucire/răstălmăcire a adevărului în condițiile în care toate proiectele au fost încheiate în anul 2015. Ori cât de simpatic ar fi guvernul Cioloș nu putem trece peste un adevăr esențial: absorbția propriu-zisă a fondurilor europene a fost cvasi-nulă, ministrul Ghinea ratându-și misiunea în acest domeniu.
Nu poate fi numit absorbție faptul că în anul 2016 statul român a primit niscaiva bani pentru proiectele finalizate înainte de acest an. Un exemplu simplu poate descrie într-un mod ușor de înțeles situația: dacă luna aceasta ești plătit bine pentru că ai muncit eficient luna trecută accentul reușitei trebuie să cadă pe perioada aferentă plății sau pe cea consacrată muncii?! Dacă prezinți ca o mare reușită data în care ai primit răsplata muncii promovezi un adevăr alternativ. Povestea numită reușita absorbției fonduri europene în perioada guvernului Cioloș este un adevăr alternativ.
III. Lauda exagerată a echității ex-ministrei Raluca Prună merită ponderată printr-un exemplu mărunt, ce dovedește o alunecare în eroare (adică normalitatea umanului). Într-una dintre nenumăratele dezbateri pe legea unică de salarizare, desfășurată la începutul anului 2016 la Ministerul Muncii, Raluca Prună a reușit să mă uimească prin inconsecvență: după ce a criticat cu multe cuvinte salariul exagerat de mare al șoferilor din Ministerul Justiției (comparativ cu șoferii din alte ministere) nu a avut nicio jenă să indice, la câteva minute distanță, necesitatea unor salarii mai mari pentru consilierii de probațiune, deși era evident că aceștia aveau deja salarii incomparabil mai mari decât angajații cu funcții similare din alte sectoare bugetare (de altfel, statutul de „privilegiați ai sectorului bugetar” de care se bucură salariații din Justiție este de notorietate). O precizare suplimentară pentru cei care nu sunt familiarizați cu vocabularul acestui domeniu permanent de activitate la fiecărui guvern, numit negocierea legii salarizării unice: anormalitatea este generată de faptul că întreaga filozofie a acestei legi este bazată pe ideea creării unor salariile similare pentru angajații aflați în situații similare, indiferent de ministerul căruia îi aparțin.
Pentru a nu fi suspectat de un discurs politic ori de ură împotriva tehnocraților precizez că majoritatea miniștrilor guvernului tehnocrat mi s-au părut în regulă, bucurându-se încă de respectul meu (Dragoș Pâslaru și Vlad Voiculescu fiind printre ei). Însă, de aici și până a-i idealiza, la a le accepta opiniile în mod necritic, deoarece „sunt ai noștri” este o distanță prea lungă pentru a merita străbătută. Nu au fost îngeri, ci au căzut și ei în greșeli omenești. Unii și-au recunoscut erorile (ex. Dragoș Pâslaru în problema indemnizației pentru însoțitorii copiilor cu deficiențe severe), făcând prin asta gesturi fără precedent, menite să genereze exemple de bune practică și prudență pentru cei aflați încă în funcții. Faptul că interesele de grup au avut un impact (potențial) mai mic asupra guvernului tehnocrat ar putea face ca numărul de erori să fie mai mic decât în cazul altor guvernări. A le acoperi însă pe cele existente constituie o formă de dispreț față de adevăr.
Subiectul acestui text nu-l constituie discreditarea guvernului Cioloș sau a unora dintre miniștrii săi, ci indicarea riscurilor aferente căderii în adulație față de-o singură parte, ratând receptarea critică a informațiilor. Adevărul nu este a priori de o parte sau de alta, el fiind indiferent la culoarea politică a propunătorului, la anii de studii (sau locul în care și le-a desfășurat), la avere, la număr de dinți. Minciuna sau eroarea se pot strecura în mod egal printre dinții pătați de tutun ai lui Dragnea și printre „porțelanurile” dreptei. Din faptul că mustața lui Dragnea tinde să-i dezvăluie priza extrem de slabă la adevăr nu putem deduce puritatea dreptei sau a tehnocraților. Deocamdată, Dragnea stă mai mult pe sticlă, confruntându-se astfel într-o mai mare măsură cu probabilitatea ca minciunile lui să fie descoperite. Sunt însă expuși în mod egal riscului adevărului alternativ (adică minciunii) cei aflați în lumina reflectoarelor și cei situați în zonele ascunse ale puterii. Un lucru este cert: priza cea mai mare la adevărurile alternative o au cei aflați la putere, acum sau altădată.
(Sursă foto: https://thenorwichradical.com/2017/01/12/post-truth-politics-and-the-war-on-intellect/)
[1] Am prezentat aici dovada temeiniciei acestei solicitări: http://www.academia.edu/19466177/Echivalarea_asistentelor_medicale_absolvente_postliceal%C4%83_-_form%C4%83_de_ac%C8%9Biune_%C3%AEmpotriva_discrimin%C4%83rii
