Caută
Avatarurile unei existențe
The Sunset Limited

The Sunset Limited

La recomandarea prietenului Corneliu Roșu am văzut filmul The Sunset Limited.

Simplu spus, tot filmul se învârte în jurul unei discuții dintre un pușcăriaș convertit la creștinism (mr. Black) și un ateu sinucigaș, profesor, (mr. White) pe care fostul pușcăriaș „l-a salvat” de la sinucidere.

Un film interesant, aparent despre veșnica luptă dintre Bine și Rău, dintre Alb și Negru. Filmul este construit în mai multe straturi, motiv pentru care îi sunt aplicabile multiple chei de interpretare (ex. lupta dintre Credință și Știință), fără a-l putea reduce vreuna din ele la propriile semnificații.

Disputa  de idei este dublată tot timpul de un vizual aparent sărăcăcios, dar care tocmai prin sărăcia sa pune în valoarea umanul, forțându-te parcă să-l vezi. Actorii, Samuel L. Jackson și Tommy Lee Jones, reușesc să completeze ceea ce pare a fi o dezbatere de idei cu chipuri ale umanului care deschid către multiple interpretări și dau o notă personală uneia sau alteia dintre cheile în care alegem să interpretăm filmul.

Puteți găsi câteva comentarii despre film (spre exemplu aici), însă vă recomand să-l vedeți înainte de a vă decide de care parte sunteți.

Poate impropriu numit film, raportat la standardele curente ale cinematografiei; mai ales că la baza lui stă o piesă de teatru. Din punctul meu de vedere este un film bun și pentru că este atât de aproape de o piesă de teatru.

Vă recomand cu căldură să-l vedeți, mai ales dacă sunteți într-o dispoziție interogativă în ceea ce privește sensul existenței. Categoric nu merge cu floricele, deoarece spectatorul trebuie să fie cumva parte a filmului, întregindu-l, pentru ca efectul să fie maxim.

[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=l0MSitTAYyA[/youtube]
Scris de
Viorel Rotilă
Alătură-te discuției

Viorel Rotilă

În căutarea identității