Critica unei noi ideologii: A Patra Teorie Politică. Aleksandr Dughin și individualismul

Întâlnirea (iarăși, întâmplătoare) cu un fragment dintr-o emisiune ce-l avea ca invitat pe domnul Emil Hurezeanu mi-a adus în atenție referirile la un gânditor rus contemporan ce ar juca rolul ideologului de serviciu pentru Putin. Dincolo de discursul spumant și aerul de fin cunoscător al misterelor ce învăluie politica lumii, domul Hurezeanu a punctat câteva idei ce ar putea avea o semnificație profundă pentru încercările explicative aspra unor importante evenimente contemporane.

Cu atenția astfel orientată, am zărit articolul care a stat la baza misterioaselor citări, respectiv autorul care ar fi sursa unei noi ideologii: Aleksandr Dughin. Deoarece articolul mi-a stârnit o serie de reflecții pornite din mai multe direcții, îl voi aborda în câteva fragmente separate. Pentru a înțelege contextul comentariilor, recomand mai întâi o lectură a articolului lui A. Dughin.[1] Prima abordare este provocată de preocupările mele cotidiene, interpretând astfel câteva idei din perspectiva filosofiei mintii.

Conceptul intenționalității derivate (aparținând lui John Searle) este cel care tinde să-i dea dreptate și să-l contrazică totodată pe Aleksandr Dughin.

Îi dă dreptate acolo unde confirmă ideea excelentă a lui Dughin: „Omul în sine nu e nimic. Preia tot ceea ce îl alcătuieşte de la societate, istorie, popor, politică”. Cu excepția politicii,[2] aceasta fiind situată undeva între calitatea de „produs derivat” al culturii și condiție de posibilitate a umanității și a nimicului care amenință omul în afara societății,[3] îmbrățișez la modul profund ideea omului profund dependent de ceilalți. Intenționalitatea derivată este chipul  sub care-i întâlnim pe ceilalți în „cultura materială”.[4] Chiar și în situația unui dialog mult diminuat cu contemporanii și a unui refuz față de cultură, ceilalți sunt prezenți în obiectele ce ne înconjoară, ele fiind forme ale intenționalității derivate ce ne modelează mintea. Situarea noastră în lume este o formă de a fi împreună-cu. Motiv pentru care, individualismul liberal trebuie ponderat de această prezență a socialului în individ.

Personal, am ajuns la această idee a importanței Alterității prin intermediul filosofiei minții, respectiv a teoriei conștiinței. Nu sunt importante preocupările mele pentru acest domeniu (de altfel, ele sunt cvasi-superficiale, raportat la standardele academice). Este însă deosebit de semnificativă această refundamentare (de fapt, redescoperire) a importanței celorlalte persoane în existența individului, pornind de la „cel mai tare domeniul al filosofiei contemporane”, filosofia minții (incluzând aici toate abordările de tip multi-disciplinar: neuro-biologia, teoria neuro-cogniției etc.). Din acest motiv, sunt un pic invidios pe consecința ideologică pe care Dughin a derivat-o din această descoperire a nevoi omului de ceilalți, în analiza liberalismului. Nu pentru că ea ar fi întemeiată în esența ei, ci pentru că ea deschide o nouă direcție de abordare a criticii societății de consum, ca formă actuală a liberalismului. Ideea unei noi ideologii ce-și va avea punctul de pornire într-o redefinire a omului[5] pe baza „descoperirii conștiinței”[6] ar putea să dea seama de sfârșitul ideologiilor.

În același timp însă, intenționalitatea derivată dă seama de existența unei puternice punți de legătură foarte între izolarea cetățeanului contemporan (pe care Dughin pare s-o înțeleagă mai curând ca o consecință a individualismului liberalist) și societate. Izolarea noastră,[7] în măsura în care există una, este o retragere într-o lume plină de gadget-uri, acestea din urmă fiind, la rândul lor, tot mai complicate. Cu alte cuvinte, deși ne refugiem cumva de ceilalți, suntem tot mai mult înconjurați de ei prin intermediul diferitelor chipuri (ustensilice) pe care le capătă intenționalitatea derivată, ea existând ca posibilitate în obiectele ce ne înconjoară în „turnul individualist” al consumismului contemporan. Scăderea comunicării directe este dublată de accentuarea „schimbului de produse”, aceasta din urmă ținând de esența consumului. Accentuarea consumului este totodată o formă de contact cu ceilalți, un chip al legăturii cu ei. Consumismul, ca ideologie căruia îi cădem victime într-o măsură tot mai mare, aduce cu sine un spor dependență de ceilalți, pe fondul unei intensificări recursului la intenționalitatea derivată.



[2] Introducerea politicii în această ecuație fundamentală pentru definirea omului o consider nepotrivită și pentru faptul că ea vine din partea unui reprezentant al spiritului rusesc. Chiar dacă sunt „victima” multora dintre valorile occidentale, care îmi induc o undă de teamă față de Rusia, păstrez (sper) deschiderea necesară pentru a aprecia rolul culturii ruse în ansamblul umanității. Mărturisesc chiar că regret deseori faptul că nu știu limba rusă, pentru a avea acces la spiritul rusesc. Cu alte cuvinte, singura rezervă semnificativă o am față de politica rusească (evident, un concept problematic), în urma căreia cred că românii au avut mai mult de pătimit decât de câștigat. Evident, judecata mea este profund subiectivă, eu fiind simultan prins într-un anumit mod de-a judeca istoria.

[3] Dovadă a nihilismului cu care operează autorul în abordarea individualismului liberalist.

[4] Acest concept necesită o reașezare critică, pe care nu o desfășor aici. Chiar și înlocuirea lui cu formule de genul creațiilor culturale materiale sau creațiile materiale ale culturii păstrează legăturile cu filosofia marxistă, adică pericolul de-a aduce cu sine un reziduu ideologic. Hegelian vorbind, există doar chipuri ale culturii (la Hegel – întruchipări ale spiritului în istorie), forme sub care aceasta ne vine în întâmpinare, ustensilele fiind unele din aspectele ei materiale.

[5] O redefinire pe baza unei teorii a conștiinței, consecință a cercetărilor în domeniul filosofiei minții. Evident, există și riscul unui discurs de succes  în domeniu, care să vehiculeze mai curând o viziune ideologică asupra conștiinței. Accentul pe care modernitatea l-a pus pe rațiune constituie un exemplu relevant în acest sens, lumea contemporană fiind încă prinsă în cadrele acestui discurs. Însă, o astfel de variantă ar conduce la ratarea unui destin și alegerea altuia din posibilii istoriei.

[6] Cercetările științifice ce au ca temă conștiința pot fi considerate, la rândul lor, ca dând seama de prinderea în viziunea ideologică a modernității (adică a liberalismului), în măsura în care, conform criticii postmoderniste, știința este un rezultat al „ideologiei modernității”. Raportându-mă la articolul lui A. Dughin, modernitatea (pentru el Iluminismul) este punctul de pornire al unei diversități ideologice (el indicând liberalismul, comunismul și fascismul).  Putem astfel considera că știința este mai curând un mod inevitabil de-a fi (de-a lumi, în limbajul lui Heidegger) specific omului modern, ea fiind preluată de toate ideologiile care și-au făcut loc în istoria modernă și contemporană. Din această perspectivă, putem zări un chip neutru ideologic la științei, ea dând seama mai curând de voința de putere (Nietzsche) care-i caracterizează pe omul modern și pe omul contemporan (în acord cu tendința dominantă în filosofia continentală ar trebui să spun omul post-modern; voința de putere ca numitor comun pentru cele două epoci face însă dificilă o separare radicală).

[7] Prin ea înțelegând de fapt o diminuare a comunicării și acțiunilor comune raportat la perioadele anterioare. Recomand însă o abordare prudentă a istoriei din această perspectivă, comunicarea mult mai accentuată  între persoane în diferitele perioade istorice tinzând să fie mai curând rezultatul unei idealizări. O analiză comparativă a nivelului comunicării inter-personale de-a lungul istoriei (aici o încerc doar ca un experiment mintal) s-ar putea să situeze contemporaneitatea la cel mai înalt nivel.

Adaugă un comentariu

Articole similare

Adaugă un comentariu

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete și atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>

Switch to our mobile site