Introducere
Pot fi considerați proști cei care nu se vaccinează? Chiar dacă formularea este dură, ea pare să rezume în limbajul cotidian o serie de interogații (relevante) pe această temă. (În spiritul justiției epistemice și al simetriei vă propun să reținem și alternativa: Pot fi considerați proști cei care se vaccinează?)
În continuare voi aborda această problemă într-o serie de articole așezate sub același titlu, în încercarea de-a oferi câteva interogații relevate și, eventual, unele informații relevante pe această temă. Primul articol are mai curând un caracter de introducere în problematică, rezumând unele poziții anterioare, precizând limitele cognitive și unele cauze care ar putea să-mi influențeze gândirea.
Înainte de a ne grăbi la judecata ce pare să fie anunțată de titlu cred ar trebui să avem o înțelegere medie a prostiei. Am încercat câteva discuții lămuritoare pe această temă[1] care m-au condus mai curând către ideea că prostia nu este un indicator de evaluare relevant; cel puțin nu de unul singur. În consecință, alături de prostie voi aborda câțiva indicatori care ar putea oferi o descriere mai adecvată a situației în care ne aflăm.
Putem evita duritatea exprimării recurgând la alternative. O alternativă este să considerăm că aceste persoane (cele care nu se vaccinează; ori cele care se vaccinează – dacă le întrebați pe primele) iau decizii greșite. Termenul consacrat în ultima perioadă pentru a investiga determinările cauzale este cel de viciu epistemic. Problema pare s-o constituie riscurile aferente unei astfel de abordări, specifice situațiilor în care indicăm în mod eronat existența unui viciu epistemic. Conceptul specific unor astfel de situații este cel de injustiție epistemică. Așadar, în încercarea de-a înțelege de ce nu se vaccinează unii cetățeni trebuie să descoperim situațiile în care acei cetățeni sunt victimele unor vicii epistemice, păzindu-ne însă de-a aluneca în zona injustiției epistemice. Dacă ne întoarcem la tema prostiei atunci a-i considera proști pe cei care se vaccinează (sau pe cei care se vaccinează) ar putea constitui o încălcare a regulilor etice. Alături de viciile epistemice voi analiza posibilitatea intervenției altor cauze în a identifica deciziile greșite. Mai mult decât atât, voi încerca să pun în discuție însuși statutul deciziilor pe această temă, încercând să mă lămuresc care dintre ele sunt de fapt greșite ori dacă paradigma erorii/corectitudinii deciziilor este un adecvată.
Suntem noi mai proști decât alții?
Deoarece mulți dintre susținătorii (din convingere ai) vaccinării probabil au alunecat într-un moment sau altul în zona comparației dintre noi și (ce credem despre) statele occidentale, următoarea întrebare ar putea fi relevantă: nivelul vaccinării poate constitui un indicator al gradului de civilizație? Aparent da, dacă avem în vedere niscaiva standarde ale civilizației occidentale. În esență însă lucrurile sunt mai complicate, lipsind o referință unică a nivelului vaccinării pentru statele occidentale. Cu alte cuvinte, din moment ce statele occidentale au și ele probleme în a-și convinge unii cetățeni să se vaccineze, referință pare a fi mai curând ceva de genul mediei. Alternativa înseamnă fie a considera că Occidentul nu mai seamănă cu sine însuși sau cu ce credem noi că ar fi acesta fie că problema raționalității societăților și a indivizilor ce le compun necesită o abordare mai nuanțată. În rândurile pe această temă voi privilegia nuanțele, sub forma analizei multiplelor variabile posibile, față de reducționismul cauzal specific utilizării prostiei ca descriptor unic.
Viciul epistemic
Organizarea enumerării viciilor epistemice (pe care o puteți găsi în articolul Despre viciile epistemice) servește scopurilor acestei prezentări. Raportat la problema vaccinării împotriva SARS-CoV-2/COVID-19, locul comun pare să-l constituie utilizarea conceptelor din prima parte, redate de formula: viciile epistemice explică refuzul vaccinării. Există o formulare alternativă, ce gâdilă orgoliile elitiste: utilizarea nivelului studiilor ca instrument de prezicere a refuzului vaccinării. Autorii care recurg la acest argument utilizează o corelație (creșterea nivelului studiilor este corelată cu scăderea ezitării vaccinale) pentru o explicație cauzală. Este bine să ne amintim că corelația nu înseamnă cauzalitate; nu putem exclude posibilitatea ca o alta variabilă să explice atât nivelul studiilor cât și statusul vaccinal, nivelul veniturilor, domiciliul, religia, genul etc. constituind exemple de candidați. Cea de-a două parte a enumerării sugerează mai curând riscurile cu care se confruntă adepții vaccinării, indicate prin poziții epistemice eronate.
O precizare conceptuală – ezitarea vaccinală
Conceptul adecvat situației cred că este ezitare vaccinală. Utilizarea unor termeni tari, precum refuzul vaccinării, ratează ceva din esența situației, riscând să înghesuie cetățenii în poziționări care de fapt nu le aparțin. O scurtă lectură a motivelor indicate de unii cetățeni ca argument pentru faptul că nu s-au vaccinat este suficientă pentru a ne dumiri că cel mai mic numitor comun al cetățenilor nevaccinați este ezitarea vaccinală nu refuzul vaccinal.
Conceptele/epitetele asociate în mod tradițional cu ezitarea vaccinală par să fie din următoarea gamă: analfabetism științific, credulitate, naivitate, prostie. Ele fac parte din „modelul deficitului” în explicarea ezitării vaccinale: concentrarea explicației pe ceea ce lipsește în cazul persoanelor care nu se vaccinează. După cum vom vedea, deseori acest tip de abordare riscă să rateze specificul situației, având deseori un efect de bumerang asupra celor care cred că utilizându-le ar putea crește procentul celor vaccinați.
Ezitarea vaccinală trebuie analizată raportat la caracteristicile fiecărui vaccin în partea și la contextul lui social specific. Majoritatea persoanelor care ezită în privința vaccinului anti-COVID-19 nu refuză vaccinul antitetanic. Un astfel de exemplul ne arată că problema nu este legată de un deficit de raționalitate sau cunoaștere relativ la vaccinuri în general din partea a acestor persoane.
Ezitarea vaccinală are o multitudine de cauze, variabile pe grupuri de persoane sau chiar pe indivizi, încercările explicative trebuind să tină cont de acest nivel al complexității.
Compoziția ezitării vaccinale
Ezitarea vaccinală permite distincțiile fine dintre două categorii de situații:
- Persoanele care nu sunt convinse de prezentările oficiale (pro-vaccin)
- Persoanele care sunt convinse de afirmațiile/campaniile anti-vacciniste.
Diferența dintre cele două tipuri de situații este relevantă pentru identificarea strategiilor adecvate de răspuns/contra-campanie.
O clasificare ce ar putea contribui la clarificarea situației. Intuiția ar putea să ne sugereze că o clasificare de acest tip este mai adecvată:
- Vacciniștii
-
-
- din convingere,
- din oportunitate,
- pentru că așa se face
- …
-
- Ezitanții
- Refuzul vaccinal
- Anti-vaccinisti
Clasificarea trebuie însă făcută din perspectiva interesului social, luând în considerare efectele definirii. Spre exemplu, utilizarea conceputului refuz vaccinal aduce cu sine riscul unei forme de self fulfiling propecy, determinând de fapt poziționările pe care par că doar le descriu.
Un scurt rezumat al pozițiilor anterioare
Articolele scrise pe tema vaccinării au la bază convingerea în necesitatea înțelegerii mecanismelor care intervin în cazul ezitării vaccinale, acesta fiind fundamentatul necesar al oricărei campanii de vaccinare reușite. Demersul centrat pe cercetare trebuie să fie dublat de evitarea culpabilizării celor aflați în situația de ezitare vaccinală, ocolind astfel riscul transformării lor în rezistenți vaccinali sau chiar anti-vacciniști. O astfel de poziționare implică însă asumarea unui impact limitat al vaccinării, conștientizând specificul fiecărei comunități în relație cu acest tip de imunizare. Identificarea corectă a limitelor posibilităților constituie fundamentul unei politici publice adecvate, generând posibilitatea intervențiilor alternative.
Pentru a putea observa atât estimările corecte și, mai ales, pe cele greșite, precizez că gândurile exprimate aici se situează în continuare ideilor publice exprimate anterior pe tema vaccinării în următoarele articole :
Despre limitele cunoașterii privind vaccinul și vaccinarea SARS-CoV-2
Despre ezitarea vaccinală și talibanismul pro-vaccinal
Două asimetrii cognitive în pandemia COVID-19
Câteva lipsuri ale campaniei de vaccinare
Cine trebuie să demonstreze că vaccinul AstraZeneca este sigur?!
Despre COVID-19, vaccinare și incertitudine
De ce trebuie să mai poarte mască persoanele vaccinate?!
Notă privind conflictul de interese[2]
Pentru a evita interpretarea greșită a poziției mele menționez că nu am nici un interes personal în a susține vaccinarea sau refuzul vaccinării, la baza ideilor exprimate public stând convingerea în raționamentele prezentate sau existența dubiilor amintite. Ideile prezentate articolele pe această temă nu trebuie interpretate ca argumente împotriva vaccinării, ele făcând parte din dorința de-a înțelege ce se întâmplă.
Precizez că am ales să mă vaccinez, decizia personală în acest sens ținând seama de o serie de variabile contextuale și de informațiile deținute. Recomand vaccinarea tuturor celor care nu au contra-indicații sau care nu au obținut deja imunitatea în urma infectării (cu mențiunea că și în acest caz vaccinarea pare să ofere un spor de imunitate). Recomandarea mea vizează utilizarea unei decizii informate, asumând în mod individual totodată riscurile acestei decizii ori a absenței ei.
Din perspectiva conflictului de interese poate fi relevant faptul că predau Gândirea critică și Epistemologia, preocupările academice pe această temă făcându-mă mult mai susceptibil la riscul identificării greșite a unor biasuri cognitive (orientarea către descoperirea erorilor de gândire poate determina identificarea mai multor erori decât există de fapt) și la cel al reducerii inadecvate a unor probleme sociale la scheme cognitive prestabilite. Suplimentar, reflexele academice mă expun impactului uneia dintre „legile lui Murphy”: „Când ai un ciocan în mână, toate lucrurile ți se par cuie.” (dacă ești obișnuit cu un cadru conceptual tinzi să reduci întreaga realitate la el, ratând perspective alternative).
(Va urma)
_________________________________________
[1] În articolele „Ce înseamnă „a fi prost”?!”, „Cât de proști putem fi?!”, „Contextul ne poate face (să părem) proști?” și „Prostia este distribuită uniform între generații?”.
[2] Tradițional, nota privind conflictul de interese se află la sfârșitul articolelor. Din rațiuni ce țin de modalitatea prezentării (în mai multe „episoade) și de specificul travaliului cognitiv (meditațiile asupra temei, dublate – sau prilejuite – de lectura gândurilor altora) le voi menționa în prima parte a rândurilor pe această temă.
