Despre frumusețe și aparență

Frumusețea este una din valorile care, în zona umanului, nu este suficientă de una singură; cel puțin nu în forma „industrială” în care ne este prezentată contemporan, adică sub chipul aparenței, al fabricatului. Ceea ce uităm este că instaurarea frumuseții ca valoare s-a făcut pe un fond de transcendență, esența ei ținând mai curând de trimiterea pe care o făcea la altceva decât ea, decât de manifestarea unei aparențe. Pentru a-și vinde o parte din mărfuri, societatea de consum a lansat frumusețea creată prin medierea produselor, o frumusețe ce-și epuizează esența în aparență. Este frumusețea de consum, ce participă la iluzia frumuseții unei astfel de societății, întărindu-i miza pe aparențe, în dauna formelor tari de-a fi (pretențioasă formulă!). O frumusețe ce se epuizează în plăcerea de-a apărea, de-a fi privită și de a o privi, plină de trimiteri circulare la aparența sub semnul căreia se așază. O frumusețe ce suportă alături de ea fără probleme valori contradictorii, admițând în egală măsură binele și răul, plinul și golul, morala și lipsa oricărui reper moral, dedicarea și deschiderea către mulți etc. Singura coerență pare s-o dezvolte față de bani, respingând în genere lipsa lor. Această frumusețe merită și evaluări pozitive, cea mai importantă constituind-o creativitatea umană pe care-o înglobează, ea dând seama de eforturile umanității de a-și fi suficientă sieși inclusiv pe zona frumosului, de străduința dominării aparenței.