Faptul-de-a-scrie stă sub imperiul feței pe care vrem s-o arătăm celorlalți.
Ideal nerecunoscut până acum: să trăiesc din scris. Numai că în acest caz risc să-mi dispară plăcerea de-a scrie (sau scrisul derivat dintr-o necesitate interioară). E riscul scrisului la comandă, ce perturbă ceva din firescul gândirii. Semn că lipsa succesului de piață ar putea fi o condiție a creației.
Simt tentația formulelor necesare pentru a reda altora dorința căutării propriului sens al vieții sau asumarea celui în care au fost înscriși deja.
A fi gestant cu idei este modul de-a fi dorit de un creator. Contează însă și cu cine se împreunează mintea sa.
„Meseria” de scriitor înseamnă a face din propria minte un instrument de producție, angrenat totodată în consumul a ceea ce au produs alte minți. Suma tuturor acestor relații de producție și consum poartă numele cultură.
Scrisul dă glas unui alte dimensiuni a eului, diferită de cea atrasă de existența cotidiană, contribuind totodată la constituirea acestei dimensiuni. Într-o ordine a definițiilor, actul de-a scrie este simultan dialog și monolog.
Scrisul este încercarea de a prinde viața în cuvinte, în tentativa de a o smulge din brațele timpului.
Zilele în care n-am „născut” nicio ideea demnă de a fi reținută le simt ca goluri ale propriei existențe. Semn că bucuria descoperirii de sine în spațiul ideilor constituie un existențial fundamental pentru propriul mod de-a fi.
