Partea interesantă a oricărui viciu este că exact ceea ce-i generează latura de pericol asupra propriei vieți sau a altora constituie în mod simultan o dimensiune a libertății personale. Cumva, viciul înseamnă libertatea de-a asuma ca propriu ceva ce dăunează chiar propriei persoane, smulgându-te din prinderea efortului pentru perpetuarea ei. Că orice viciu constituie cu timpul o formă de dependență chiar mai puternică decât presiunea exercitată pentru propria salvare, ține de-o altă dimensiune a acestui discurs.
Mă interesează o analiză a Răului, întreprinsă nu în cheia bicromatică bine-rău, ci vizând întregul spectru al culorilor, întregul context de nuanțe în care el apare și este definit ca atare. O analiză a simbolului pe care-l poartă cu sine și a întregii încărcături semantice posibile.
